G4Media.ro

Joe Biden anunță că intenționează să candideze pentru al doilea mandat de…

Sursa foto: SAUL LOEB / POOL / AFP

Joe Biden anunță că intenționează să candideze pentru al doilea mandat de președinte al SUA, în 2024

Preşedintele american Joe Biden, care împlineşte 80 de ani în noiembrie, a declarat vineri că intenţionează să candideze pentru al doilea mandat în 2024, precizând că nu a luat încă o decizie oficială, relatează Agerpres, conform AFP.

Întrebat de canalul MSNBC, liderul democrat de la Casa Albă a răspuns că dacă nu s-a hotărât imediat este pentru că, de îndată ce ar face anunţul,”se activează o serie întreagă de reguli” şi „va trebui să mă comport ca un candidat”.”Nu am luat încă decizia oficial, dar aceasta este intenţia mea; intenţia mea de a candida din nou şi avem timp să luăm această decizie”, a spus el.

Întrebat dacă soţia sa, Jill, este de acord cu o nouă candidatură a sa, Joe Biden a dat de înţeles că da.”Soţia mea crede că facem ceva foarte important şi că nu ar trebui să renunţ”, a spus el după o pauză.

Cel mai în vârstă preşedinte ales vreodată în Statele Unite, Joe Biden va aniversa 80 de ani pe 20 noiembrie. El ar urma să aibă 82 de ani la începutul unui posibil al doilea mandat.

Preşedintele Biden şi partidul său se pregătesc să treacă testul alegerilor parlamentare de la jumătatea mandatului, care au loc pe 8 noiembrie, o etapă în mod tradiţional dificilă pentru preşedintele în exerciţiu.

Printre candidaţii republicani pentru aceste alegeri, mai mulţi fac campanie continuând să susţină, în mod fals, că alegerile prezidenţiale din 2020, câştigate de Joe Biden, i-au fost „furate” predecesorului său, Donald Trump. Acesta cochetează din ce în ce mai deschis cu ideea de a candida din nou în 2024.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. L-a bătut pe Trump și îl va bate din nou. Americanii nu vor să le ia republicanii drepturile și libertățile.

    • Ce imaginatie bogata ai nea Iugiin, te-ai inscris deja in QAnonul romanesc? Vei avea o multime de fani acolo care iti impartasesc conspiratiile de pe buda din fundu curtii. Frunze sa fie, ca de nevoi nu duci lipsa matale.

    • si tu cu eugen ce naiba sunteti? cum sa sustii ca a fost vot furat cand a primit cu 6 milioane de voturi mai putin?????
      esti dus cu capul???
      si cand o instanta a validat votul????
      mars ma de-aici!

    • Curtea Supremă republicană le-a luat dreptul la avort, deși 1 din 3 femei a făcut avort. Acum le iau oamenilor dreptul la vot, prin legi ticăloase date de legislaturile statale republicane.

  2. Mosul e dement, nici nu stie ce spune :))))))

  3. E la deruta. Mos Biden incepe cursa ca sa isi adoarma adversarii si apoi preda stafeta la altul mai tânar si mai vanjos.

  4. medicamentele le ia trump. are nevoie ca intra la zdup acusi-acusi.

  5. Este doar o formulare politica de etapa .J.R.Biden face tot ceea ce poate spre a determina cetateanul american sa voteze Partidul Democrat in alegerile din toamna acestui an . Faptele si promisiunile, de ultima ora, prezente in cei doi ani de mandat (cel mai semnificativ Presedinte din ultima perioada in SUA)aduc beneficii substantiale in vederea cistigarii alegerilor . Pe scurt vedem cum sustinerea Ucrainei , sustinerea structurilor NATO (fostul Presedinte dorea sa iasa din NATO) sustinerea acordata studentilor , sustinerea eliminarii dreptului de a avea arme de asalt , sustinerea aparitiei unei legii pro avort , sustinerea cresteri extractiei de petrol , sustinerea si realizarea vinzarilor de gaz lichefiat catre UE , sustinerea acordata Taiwanului si Japoniei , cresterea fortei NATO prin aducerea alaturi a Finlandei si Suediei , sustinerea acordata tarilor ce doresc a intra in structurile UE , imensele sume de bani alocate energiei ,asa numita verde ,aducerea laolalta a intregului Occident si multe, multe ,alte aseamenea decizii (sa nu uitam si acuzatiile cu care se confrunta fostul Presedinte) fac din Partidul Democrat un cistigator .

  6. sunt sanse mari sa uite mosul

  7. Criza mare de personal in SUA 🙂