G4Media.ro

Premierul Ciucă, întrevedere cu Mariam Almheiri, copreședinta Comisiei interministeriale România-Emiratele Arabe Unite.…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Premierul Ciucă, întrevedere cu Mariam Almheiri, copreședinta Comisiei interministeriale România-Emiratele Arabe Unite. Au fost discutate mai multe proiecte de investiții

Premierul Nicolae Ciucă a avut joi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Mariam Almheiri, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice al Emiratelor Arabe Unite și copreședinta Comisiei interministeriale România-Emiratele Arabe Unite, anunță un comunicat de presă al Guvernului.

Oficialul emiratez vizitează România însoțită de o delegație de președinți de companii și înalți oficiali, pentru a discuta proiectele bilaterale în curs, potrivit sursei citate.

Premierul Ciucă a evocat vizita efectuată în Emiratele Arabe Unite și întâlnirea avută cu președintele emiratez, Mohammed bin Zayed Al Nahyan, precum și discuția telefonică purtată ulterior, menită să monitorizeze și să evalueze evoluția proiectelor convenite.

„Interesul României vizează un spectru larg de teme și proiecte convenite cu partea emirateză, care sunt în diverse momente de maturitate. Opțiunile alternative ale părților vizează concentrarea pe promovarea rapidă a proiectelor mature și avansarea celorlalte pe intervale de 3-4 luni, pentru a apropia concretizarea lor în cel mai scurt timp. Printre prioritățile convenite se numără investițiile necesare dezvoltării Portului Constanța în capacități de producție a energiei regenerabile, în agricultură, sisteme de irigații și industria alimentară. Ministrul Mariam Almheiri a apreciat implicarea personală a premierului Nicolae Ciucă în monitorizarea acestor proiecte”, se mai arată în comunicat.

În marja acestei întâlniri, au fost semnate Memorandumul de înțelegere privind securitatea alimentară și Memorandumul de înțelegere privind protecția mediului.

La întâlnire au participat Sorin Grindeanu, vicepremier și ministru al Transporturilor, Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, Virgil Popescu, ministrul Energiei, Petre Daea, ministrul Agriculturii, Tanczos Barna, ministrul Mediului, și alți reprezentanți guvernamentali români.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Ce energie regenerabila faci cu Emiratele? Se refera cumva la faptul ca vânduții de la Bruxelles tocmai au declarat gazul energie verde? Asta n-o face si regenerabila, oricâte vanturi ar trage Ciuca pe secunda.