G4Media.ro

Proiect pentru un campus dedicat educației duale la nivel preuniversitar și universitar,…

Sursa foto: Pexels

Proiect pentru un campus dedicat educației duale la nivel preuniversitar și universitar, la Brașov, în colaborare cu județele Covasna și Harghita

Brașovul vrea să construiască un campus dedicat educației duale la nivel preuniversitar și universitar. Toate acestea în colaborare cu autoritățile din Harghita și Covasna, transmite Rador.

„După ce a făcut pionierat în învățământul dual la nivel preuniversitar, municipalitatea, în parteneriat cu consiliile județene din Brașov, Covasna, Harghita, Universitatea Transilvania, mai multe colegii tehnice și companii private, și-a propus să treacă la următoarea etapă de dezvoltare a acestui sistem de educație duală, astfel încât un elev care intră pe băncile unui colegiu tehnic să poată urma și facultatea, tot în sistemul de educație duală”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Pentru ca acest lucru să devină posibil, autoritățile din cele trei județe, Universitatea Transilvania, inspectoratele școlare și oamenii de afaceri vor să formeze a un consorțiu regional care să dezvolte învățământul dual.

De asemenea, se dorește și construirea unui campus pentru învățământul dual, la Brașov, prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...