G4Media.ro

SUA: Trei persoane rănite la un liceu din Ohio, în urma unor…

Sursa foto: Pexels

SUA: Trei persoane rănite la un liceu din Ohio, în urma unor împușcături la un meci de fotbal

Poliţia din Ohio a anunţat că trei persoane au fost rănite în urma unor împuşcături la un meci de fotbal dintre licee, spectatorii invadând terenul pentru a căuta adăpost, relatează AP, preluată de News.ro.

Poliţia a spus că focurile au fost trase de pe stadionul Whitmer High School din Toledo, în jurul orei 21:30, vineri, în timpul jocului cu Central Catholic High School. Un elev de la Whitmer şi doi adulţi au fost răniţi, a declarat purtătorul de cuvânt al şcolilor locale din Washington, Katie Peters, care a numit „un act de violenţă”.

Două victime au fost duse la Spitalul ProMedica Toledo, iar a treia la Centrul Medical Mercy Health St. Vincent, a raportat Toledo Blade.

WTOL-TV a citat poliţia spunând că două persoane au fost arestate, dar nu au fost anunţate imediat acuzaţii.

Primii reprezentanţi ai forţelor de ordine ajunşi la faţa locului au spus poliţiei că martorii au raportat că două persoane cu măşti negre de schi au tras focuri de armă şi un vehicul care a plecat cu viteză, a raportat Toledo Blade.

Jocul a fost oprit cu şapte minute rămase, când poliţiştii şi echipajele de pompieri s-au îndreptat spre stadion.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează