
Racheta cu care Andy Murray a scris istorie la Wimbledon, vândută pentru o sumă record
Andy Murray a scris istorie odată cu ediția din 2013 de la Wimbledon, turneu major pe care scoțianul l-a câștigat după o finală electrizantă cu Novak Djokovic. Una dintre rachetele folosite la acel moment de Andy a fost vândută la licitație pentru impresionanta sumă de 73.200 de dolari.
Sumă record pentru un obiect asociat cu numele lui Andy Murray
Murray a pus capăt unei perioade de secetă de 73 de ani și a devenit în 2013 campion la Wimbledon. Precedentul britanic care se impusese era Fred Perry în 1936.
La ani distanță de la acel titlu cucerit de Murray pe iarba de la All England Club, una dintre rachetele sale de la celebrul meci cu Djokovic a fost vândută pentru suma de 73.200 de dolari.
Este cel mai mare preț obținut vreodată pentru un obiect asociat cu Murray, transmite Espn.
Racket from Andy Murray’s historic 2013 @Wimbledon title sold recently for upwards of $73K with @GoldinCo — most ever paid for a Murray item at auction. https://t.co/jjgv3262OP
— Dan Hajducky (@DanHajducky) September 23, 2025
Lotul a inclus și o scrisoare de autenticitate de la Resolution Photomatching, care confirmă că racheta a fost folosită nu doar în finala cu Djokovic, ci și în turul al doilea și în semifinalele turneului de la Wimbledon din 2013.
Au fost 49 de oferte plasate între 29 august și data închiderii licitației, interesul colecționarilor fiind unul uriaș pentru racheta lui Andy.
Recordul absolut pentru o rachetă de tenis rămâne însă deținut în continuare de Rafael Nadal. O rachetă Babolat folosită de iberic în finala ediției din 2017 de la Roland Garros a fost vândută la o licitație în luna iunie pentru 157.000 de dolari.
Rezumatul finalei dintre Murray și Djokovic de la Wimbledon 2013
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank