
Netanyahu îl nominalizează pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace / La un dineu la Casa Albă, președintele american îi promite premierului israelian că Hamas va negocia un armistițiu în Gaza
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat luni că l-a nominalizat pe preşedintele american Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, înmânându-i scrisoarea pe care a trimis-o Comitetului Nobel, relatează France Presse.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„În acest moment, el restabileşte pacea în ţară după ţară, în regiune după regiune”, a declarat Netanyahu în timpul unui dineu cu Donald Trump la Casa Albă.
În cursul aceluiași dineu la Casa Albă, în prezenţa premierului israelian, Donald Trump s-a declarat convins că mişcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, comentează AFP.
„Ei vor o întâlnire şi vor acest armistiţiu”, le-a declarat Trump jurnaliştilor prezenţi la Casa Albă la începutul dineului.
„Nu cred că există un blocaj. Cred că lucrurile avansează foarte bine”, a răspuns preşedintele american când a fost întrebat ce împiedică un acord de pace.
Donald Trump, care spune că este hotărât să pună capăt războiului din Gaza, l-a primit pe premierul israelian în pline discuţii indirecte între Israel şi Hamas.
„Prioritatea absolută a preşedintelui în Orientul Mijlociu este încheierea războiului din Gaza şi întoarcerea tuturor ostaticilor”, a asigurat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, într-o conferinţă de presă.
Emisarul american Steve Witkoff urmează să călătorească la Doha în cursul acestei săptămâni, unde au loc discuţii, a precizat ea.
Duminică, Donald Trump a afirmat că există „şanse bune” de a se ajunge la un acord „în această săptămână”.
La Casa Albă, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că l-a nominalizat pe preşedintele american pentru Premiul Nobel pentru Pace, înmânându-i scrisoarea pe care a trimis-o comitetului norvegian.
„În acest moment, el restabileşte pacea în ţară (după ţară), în regiune după regiune”, l-a lăudat Netanyahu.
Donald Trump a primit mai multe nominalizări la Premiul Nobel pentru Pace de-a lungul anilor din partea susţinătorilor şi a unor congresmeni republicani.
Omul de afaceri, care nu şi-a ascuns niciodată ambiţia de a obţine prestigioasa recompensă, s-a plâns că a fost ignorat de Comitetul Nobel, în timp ce se laudă, printre altele, că a fost mediator în recentul conflict dintre India şi Pakistan.
De asemenea, el şi-a scos în evidenţă eforturile de a „menţine pacea” între Egipt şi Etiopia şi pentru a negocia Acordurile Abraham, o serie de acorduri care vizează normalizarea relaţiilor dintre Israel şi mai multe ţări arabe.
Fostul magnat imobiliar, autor al unei cărţi intitulate „The art of the deal”, s-a prezentat în timpul campaniei sale prezidenţiale din 2024 ca un „pacificator” care îşi va folosi abilităţile de negociator pentru a pune capăt rapid războaielor din Ucraina şi Gaza.
La cinci luni de la începutul preşedinţiei sale, ambele conflicte sunt încă în desfăşurare, mai scrie AFP.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii