G4Media.ro

Viața unui profesor suplinitor. Cum credeam și cum este în interiorul sistemului…

Viața unui profesor suplinitor. Cum credeam și cum este în interiorul sistemului – Florin Buzdugan, profesor de limba engleză

Analiză semnată de Florin Buzdugan, profesor de limba engleză, traducător și coordonator al site-ului Traducerile de sâmbătă:

Școala este una dintre cele mai importante etape ale vieții fiecărui individ. Deși de multe ori poate părea un adevărat clișeu, zicala „cât trăiește, omul învață” nu este inutilă. Să luăm câteva exemple:

  1. școala de șoferi: pentru a dobândi calitatea de conducător auto, trebuie trecute două examinări: cea teoretică și cea practică. Dacă știi codul rutier, să interpretezi (citești) indicatoarele rutiere și să analizezi și să evaluezi corect diverse situații ipotetice ca participant la regimul rutier, treci mai departe la proba practică, unde trebuie să demonstrezi cum le aplici. Trebuie învățat, altfel spus;
  2. examenele naționale: evaluarea națională și bacalaureatul: cele mai importante două examene, cu urme profunde și durabile asupra destinului, cel puțin pentru o perioadă de timp, oricărei persoane. Iei notă mare, ajungi la un liceu de prestigiu, unde vei avea ocazia să îți dezvolți aptitudini, talente și personalitatea deopotrivă. Iei notă mare, ajungi la universitatea pe care ți-o dorești, unde cariera, viitorul, profesia îți sunt asigurate.

Și totuși, lucrurile stau extrem de prost, iar mirajul școlii ca mediu în care toți copiii se formează și devin viitori adulți este perpetuat, din varii motive: scor, punctaj, evaluare internă și externă, gradații de merit etc.

Stau extrem de prost din o grămadă de motive, care au fost amplu discutate și răsdiscutate, însă ce vreau eu să fac este să discut experiența mea personală, cum am crezut că va fi în interiorul sistemului și cum este el, de fapt, pentru mine și mulți alții asemenea mie.

***

Florin Buzdugan / Foto: Arhiva personala

Să mă prezint: mă numesc Florin Buzdugan, profesor de engleză, iar experiența mea a fost una atât amară, cât și ușor dulce în ceea ce privește lucrul cu copiii în cadrul sistemului de stat.

Prima școală la care am predat a fost testul meu real, fiindcă toate cărțile de pedagogie, didactică și psihologia copilului (deși foarte utile pentru oricine vrea să intre în acest domeniu) prezintă niște situații pur ipotetice sau care au fost scrise din perspectiva profesorului care a lucrat cu elevi ai căror părinți și-au permis să le ofere suplimentar ceea ce școala a eșuat (meditații, cursuri de dezvoltare etc.). Acele situații aproape rareori sunt existente și în clasa reală. Am lucrat cu copii care nu înțelegeau care este utilitatea unei lucrări de control, care când erau puși să citească sau când erau ascultați tremurau, erau terorizați la gândul că vor lua o notă proastă.

Asta se întâmpla în 2017, primul meu an de profesorat. Aveam elevi în clasa a 8-a cu carențe nu doar de limbă engleză, ci și de limbă română. Banalele greșeli gramaticale (cartea careei este etc.), oricât de amuzante sunt pentru noi, cei educați, mie mi s-a părut că pentru ei reprezentau o tragedie waitingtohappen. Dacă nu ai instrumentele necesare învățării unor reguli, apoi înțelegerii lor, nu poți continua cu un nivel tot mai greu, tot mai elevat de studiu. Am lucrat intens cu copiii aceia, făcând pregătire în weekend (a fost și un experiment pentru mine) cu unii dintre ei la școală, pe timpul meu și al lor totodată, astfel încât să putem arde etapele și să ajungem la un nivel relativ adecvat clasei a opta *1. Parțial am reușit. Dar victoria a fost amară, fiindcă dacă eu depuneam eforturi cu toate clasele, iar cu a 8-a efort dublu, colega mea din școala respectivă nu depunea nici cel mai mic efort. „Ce să le explici ăstora? În afară de 1-2, restul sunt praf, ce să îi învăț? Mai degrabă îmi rup din timpul meu și discut cu ei despre ce mai fac, cum se mai simt” și tot așa.

Problema este că toți elevii de la clasele ei aveau note mari (între 8-9,/10 rareori 5-7). De ce este o problemă? Fiindcă odată m-a rugat să-i țin locul la 2 clase, ceea ce am acceptat (colegii se ajută între ei, nu?). Ce am descoperit? Copii de clasa a 5-a nu știau regulile elementare de gramatică. Copii de clasa a 6-a nu puteau citi un text de 4 paragrafe și să îl și înțeleagă. Îmi venea să îi iau de la 0, să le explic ce nu le explicase ea în 6 ani de școală *2.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

2 comentarii

  1. Interesant perspectiva. Si foarte sincera, dupa cum suna.
    Multumesc pentru ca ne-o impartasiti si sper sa remanaeti la fel, pe tot parcursul dvs didactic.
    De asemenea, sper ca pustiul meu sa intalneasca cat mai multi profesori ca dvs.

  2. Și eu am zis la fel când am întrat în sistem. Și am muncit 2 ani cu acei copii. Nu am stat degeaba, nu am pierdut vremea, nu mi-am făcut unghiile și nici nu am jucat solitaire. Ceea ce am făcut este ca mi-am dat silința.
    După 2 ani m-am transferat. Ce am auzit in urma mea? Acceasi replica pe care eu am avut-o la adresa predecesori mele: „Cu cine au făcut ăștia, ca nu se vede nimic?!”
    Experienta te învață multe…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.