Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cu prilejul Zilei Naționale a României, președintele Nicușor Dan a anunțat că l-a decorat pe veteranul de război, colonel (r.) Ion Vasile Banu, cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler.
”La 107 ani, domnul Ion Vasile Banu reprezintă esența a ceea ce înseamnă dragostea de țară: un om care, la doar 21 de ani, a intrat în Armata României și a luptat cu dăruire pentru eliberarea Basarabiei în 1941 și pe frontul de la Cotul Donului în 1942. Curajul, sacrificiul și demnitatea cu care și-a servit patria sunt lecții care ne obligă să ne plecăm cu respect în fața sa.
Distincția pe care i-am conferit-o este un gest de recunoaștere pentru serviciile sale militare excepționale din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și pentru implicarea sa neobosită în viața comunității după încheierea conflictului”, a precizat președintele într-o postare pe X.
Dan susține că românii trebuie să rămână datori și să-i cinstească pe cei care au apărat cu prețul vieții idealurile noastre de libertate.
”Datorită lor trăim astăzi într-o Românie liberă, demnă, democratică și europeană.
În acest an, aceasta este singura decorație conferită cu prilejul zilei de 1 Decembrie, un gest simbolic, prin care aducem un omagiu întregii generații de eroi care au scris cu sângele lor destinul țării noastre” a mai scris Nicușor Dan.