G4Media.ro

Urmează un nou asalt al scientismului asupra Marii Societăți? (Op-ed)

Secțiune susținută de
Concordia

Urmează un nou asalt al scientismului asupra Marii Societăți? (Op-ed)

Ideile liberale clasice au avut întotdeauna adversari de temut. Forța acestora din urmă a crescut însă în anumite circumstanțe. Criza din 2008 a generat din nou astfel de circumstanțe, care au făcut ca valorile liberale să fie văzute din nou ca sursă a tuturor relelor, mai ales în mințile celor care cred că pot construi o societate mai bună, la a cărei măreție să contribuie sau în numele căreia să acționeze. Cel mai recent, tabăra adversarilor s-a extins, cel puțin în SUA, cu mișcarea woke, care însă nu pare să aibă în vedere construcția unei noi societăți, ceea ce o deosebește esențialmente de mișcările bolsevice, ci doar să termine cu vechea ordine, care în viziunea lor a dus la injustiții, în special la cea rasială, și la care liberalismul a fost considerat „complice” și, în plus, „fraudulos” (vezi John Gray, „The woke have no vision of the future”, unherd.com).

Amenințări pentru valorile liberale autentice vin din ambele părți. Dacă din distrugerea fără a pune ceva în loc ar putea rezulta anarhie, de la cei ce vor să construiască o nouă societate, măreață prin aceea că nu s-ar sprijini complice pe nimic și nu ar fi deloc frauduloasă, ne putem aștepta la acțiuni de proiectare a unei noi societăți.

Deocamdată mișcarea woke este febrilă doar în SUA, deși pare că se extinde treptat și în alte țări. În schimb, ideile despre o societate mai bună au acaparat mult mai multe minți după criza din 2008, astfel că a crescut numărul celor care cred și pot acționa în acest sens.

Ideea despre o lume mai bună este foarte veche, iar persistența ei are probabil multe cauze, pe care nu este relevant să le discut. Aici mă interesează să subliniez modul în care au înțeles omenii că pot atinge acest deziderat. O trăsătură comună tuturor concepțiilor este aceea că acțiunea umană este necesară pentru atingerea obiectivului. Ceea ce a deosebit fundamental concepțiile au fost răspunsurile la întrebarea referitoare la cine concepe rezultatele (pozitive) care apar la nivelul societății.

În general, au existat trei răspunsuri. Din perspectivă teologică, lumea este creația lui Dumnezeu. Totuși, remarcabil, ordinea apare prin acțiunea umană. De exemplu, Giambattista Vico (1668-1744), spune clar: „Lumea națiunilor este în fapt o lume a acțiunii umane…și toutși, fără îndoială, această lume a fost creată de mintea providenței, care este adeseori diferită, câteodată contrară, și întotdeauna superioară scopurilor particulare pe care oamenii și le-au stabilit pentru ei inșiși. În loc să prezerve rasa umană pe pământ, providența utilizează scopurile limitate ale oamenilor pe pământ ca mijloace de atingere a unora mai înalte.” (citat după Craig Smith, „The Idea of Spontaneous Order în Liberal Political Thought”, PhD thesis, p. 10, University of Glasgow, 2003).

Un al doilea răspuns, din perspectivă seculară, menține acțiunea umană ca element central, dar înlocuiește providența cu „mâna invizibilă” (Adam Smith) sau cu „cooperarea spontană dintre oameni liberi” (Hayek), ceea ce este același lucru cu ordinea spontană. În cuvintele lui Adam Ferguson, „națiunile se fondează pe instituții (estabilishments), care sunt într-adevăr rezultatul acțiunii umane, dar nu al executării vreunui proiect uman” (An Essay of the History of Civil Society, 1767, reprinted in India in 2018 by Facsimile Publisher, p. 187). În procesul de cooperare dintre oameni liberi apar „lucruri care sunt mai mari decât mințile lor individuale pot înțelege vreodată” (Hayek, „Individualism: True and False”, în Individualism and economic Order, p. 7).

În fine, un al treilea răspuns vine de la concepția raționalist-constructivistă (cum o numește Hayek), în virtutea căreia tot ce nu e construit de om în societate este inferior și trebuie schimbat ca să fie atât rodul acțiunii umane cât și al proiectării umane destinate realizării unor scopuri foarte bine ierarhizate. Și reciproca este adevărată în viziunea rațional-constructivistă, adică tot ceea ce este considerat bun în societate trebuie să fi fost cândva proiectat utilizând rațiunea umană, când de fapt, așa cum spune Ferguson „ar trebui să privim cu multă prudență relatările obișnuite legate de vechii legiuitori și fondatori de state. Numele lor au fost preamărite vreme îndelungată. Presupusele lor planuri au fost admirate, iar ceea ce era probabil efectul unei situații inițiale este considerat, în fiecare caz în parte, un efect al proiectării umane” (în op. cit., p. 188).  Raționalist-constructivistul crede, inspirat de succesul omului în utilizarea legilor din științele naturale care îi permit să prezică și să controleze fenomene, că poate proceda similar și în societate.

Numai că, așa cum arată Hayek, societatea este populată de oameni care gândesc și planifică acțiuni în circumstanțe care sunt inaccesibile în totalitate unui observator extern. Astfel, în mod necesar fiecare este ignorant referitor la circumstanțele particulare ale celorlalți. Concepția raționalist-constructivistă îi împiedică pe oameni să înțeleagă că diferența majoră care există între economie în ansamblul ei (Societatea Deschisă, cum o numește Karl Popper, sau Marea Societate, cum o numește Adam Smith, sau Catalaxia (Catallaxy), cum o numește Friedrich Hayek) și o organizație economică. Școala Austriacă a explicat foarte bine această deosebire fundamentală. Ceea ce nu se înțelege este că, dată fiind ignoranța menționată, nicio entitate, om sau organizație, nu poate prezice și controla evoluția societății. Omul poate proceda ca în fizică doar într-o organizație economică, nu și în economie în ansamblul ei.

Ceea ce trebuie clar înțeles, oricât de surprinzător ar părea pentru cei nefamiliarizați cu conceptele, economia în ansamblul ei este însăși ordinea spontană și este total diferită de o organizație economică prin aceea că este ordinea care apare în interacțiunea dintre toate entitățile economice. Ordinea spontană înseamnă că anumite beneficii din societate apar în urma acțiunii umane, desi nu sunt rodul proiectării umane. Cele mai remarcabile rezultate astfel apărute, menționate clar de Karl Menger și de întreaga școală pe care a fondat-o sunt limba, legea, proprietatea, banii și sistemul de prețuri. Toate acestea sunt vii și se modifică în continuu, chiar dacă acest lucru nu este imediat vizibil.

Raționalist-constructivistul crede că dacă o organizație economică are o ierarhie clară de scopuri pentru atingerea cărora toți angajații își devotează întreaga energie, așa trebuie să fie și în Marea Societate. Nu este însă așa. Economia în ansamblul său nu este o organizație economică. Ea nu poate avea o ierarhie de scopuri fără a suprima libertatea individuală.

Nu poți, de exemplu, să spui că de mâine scopul principal al societății este creșterea nivelului de trai, pentru atingerea căruia o autoritate își găsește o falsă legitimitate pentru a trece abuziv la coordonarea mijloacele existente în societate cu scopul de a atinge ierarhia prestabilită. Căci, în acest caz nimeni nu ar mai fi liber să-și urmeze scopurile individuale. Întreaga teorie misesiană și hayekiană se bazează pe relația dintre acțiunea umană liberă, dezvoltată pentru atingerea unor scopuri individuale aflate în competiție cu ajutorul mijloacelor disponibile. Numai scopurile individuale ultime țin societatea laolaltă. Acestea, arată Mises în „Theory and History”, sunt stabilite prin „acte mentale care determină conținutul unei alegeri”, numite „judecăți de valoare” (p. 12),  care sunt „personale, subiective și finale” (p. 14, sublinierea mea), alegerea scopurilor ultime fiind „o chestiune de suflet și voință” (p. 15).  Și – extrem de important – scopurile ultime sunt „întotdeauna non-economice” (Hayek, „Law, Legislation and Liberty, Vol. 2., p. 113). Ordinea spontană constă în legăturile care apar între agenți referitor la mijloacele pe care ei le utilizează pentru atingerea acelor scopuri, fără ca deciziile referitoare la mijloace să depindă de un acord asupra scopurilor ultime alese în mod subiectiv.

În mod similar, nu poți să spui că problemele de mediu sau oricare alt scop ce ar putea părea glorios ar trebui să fie o prioritate a societății, în numele căreia o autoritate ar trebui să treacă la impunerea de impozite excesive și la coordonarea mijloacelor din societate astfel preluate (confiscate) pentru atingerea acelui scop declarat prioritar. Problemele de mediu pot fi o prioritate a unui guvern, dar nu a societății. Exemplele pot continua.

Creșterea volumului de resurse redistribuite în societate, creșterea investițiilor publice pentru rezolvarea unor probleme legate de protecția mediului înconjurător pe care nu le poate rezolva piața etc. pot fi ierarhizate ca agendă a unui guvern sau altul, dar nu pot fi impuse ca ierarhie de scopuri ale societății fără a confisca libertatea individuală. Un guvern seamănă foarte mult cu o organizație (întreprindere), dar nu seamnă deloc cu societatea. Guvernul este doar una dintre foarte multele organizații ale căror legături în ansamblu formează economia națională.

Nu există o ierarhie de scopuri ale Marii Societăți, lucru dovedit magistral de Mises și Hayek. Aici este falsul epistemologig al raționalist-constructivistului. Raționalist-constructivistul promovează ideea că ar trebui proiectate ierarhii de scopuri la nivelul societății, pe care guvernele să le promoveze. Și pentru că nu își permite să spună de la început omului simplu că așa începe socialismul, îi explică cum guvernele ar trebui să fie tot mai mari pentru a putea gestioana cât mai mult din ceea ce ar trebui, în viziunea sa, să fie agenda societății, bine ordonată într-o ierarhie de scopuri. Pentru realizarea obiectivelor ierarhizate, ar trebui crescute cheltuielile publice și ar trebui crescută reglementarea dedicată ierarhiei de scopuri.

Aici este un alt fals epistemologic. Ceea ce ar trebui să i se explice omului de rând este că guvernele prea mari interferează cu ordinea spontană, despre care Hayek insistă că este o ordine abstaractă, bazată pe legi generale, adică pe reguli generale de conduită. Limitele concepției care îl ghidează pe raționalist-constructivist, sau chiar scopurile ultime ale sale – și anume instituirea unei ierarhii de scopuri la nivelul societății – îl împiedică să-i explice omului simplu că un guvern trebuie să rămână mic, pentru a nu le încălca libertățile în alocarea mijloacelor individuale pentru atingerea scopurilor lor particulare legitime. La limită, dacă un guvern ar fi aproape la fel de mare cât întreaga societate, ar fi o singură agendă: cea a guvernului. Agenda cetățeanului nu ar mai exista.

Ceea ce trebuie să facem noi ceilalți, care credem în libertatea omului în general, și în particular în libertatea lui de a-și utiliza mijloacele pentru atingerea scopurilor particulare, este să le explicăm oamenilor că odată stabilită (prin impozitele pe care le plătim) această limită relativ mică a guvernului, guvernul rezultat din alegeri trebuie să-și prioritizeze obiectivele, ca orice organizație: cât din impozite alocă pentru protecția mediului, cât pentru salarii, cât pentru pensii s.a.m.d.

În principiu, așa ar trebui să votăm, știind exact structura cheltuielor pe care diverse partide ar dori să le finanțeze și cât ne costă cheltuielile ce ni se propun în timpul alegerilor. Așa am putea transmite ce volum de impozite vrem să plătim pentru a finanța acele cheltuieli.

Societatea s-a confruntat permanent cu probleme de mediu, cu epidemii, cu inegalitate etc. Raționaliști-constructiviștii au prezentat aceste probleme ca fiind întotdeauna la apogeu. Rapoarte alarmiste au inundat societatea periodic. Ei au prezentat mereu problemele ca fiind rezultatul insuficientei aplicări a abordării lor.

Totuși, adevărul este că în ultimii peste 100 de ani, concepția care a predominat în administrațiile țărilor este cea raționalist-constructivistă. Această concepție a sprijinit intelectual creșterea dimensiunii guvernelor. Ponderile cheltuielilor bugetare în PIB au crescut de la 5-15 la sută la începutul secolului al XX-lea la peste 50 la sută în unele țări în prezent.

Cu toate acestea, problemele menționate sunt în continuare nerezolvate. Din nou, ca și în multe alte perioade din trecut, problemele referitoare la poluare, la inegalitate, la pandemii etc. ne sunt prezentate ca fiind extrem de acute, necesitând intervenții guvernamentale sporite, ca procent din PIB. Concepția este profund greșită, deoarece ar însemna o interferență și mai mare a unei organizații enorme (guvernul) cu ordinea spontană. Este calea sigură ca statul să-l strivească pe individul despre ale cărui valori raționalist-constructivistul vorbește așa de frumos, dar pe care nu pare să le respecte suficient.

Soluția pentru rezolvarea problemelor menționate este exact cea opusă. Societatea omenească a ajuns într-un punct în care trebuie să redea ordinii pieței mai mult spațiu, prin reducerea dimensiunii guvernelor acolo unde acestea au devenit obeze, sau prin abținerea de la extinderea acestora acolo unde sunt încă suple.

Acel spațiu înseamnă mai mult antreprenoriat și mai multă bunăstare pentru mai mulți oameni. În final, înseamnă o producție mai mare. În aceste condiții, guvernele mai mici, dar care prioritizează adecvat, vor reuși mai bine să facă față unor probleme de climă sau unor probleme sociale, căci vor fi forțate să elimine din căile prin care sunt în prezent abuzate resursele publice.

Nu cred că toți oamenii operează cu o distincție clară între raționalismul ordinii spontane și cel constructivist. Poate că oamenii simpli sunt înclinați să adere la ideile unui guvern mare – adică unul care pretinde că rezolvă probleme multiple și complicate și care promite mai multă egalitate – doar pentru că simt nevoia de a fi parte din ceva mai mare decât ei înșisi. Este o sugestie venită de la Ingrid De Groot, de la Acton Institute, într-un articol intitulat „Trump, Fauci, and economist cannot escape morality”, în care explica în acest fel simpatia de care se bucură ideile socialiste într-o sociatate în care rolul religiei pare să fi scăzut. Între timp, articolul a fost șters de pe blog de comun acord de către autoare și administratorul blogului. Apartenența la ceva mai mare decât ei este, probabil, o dorință natural-instinctivă a oamenilor.

În condițiile în care ponderea celor care cred în divinitate s-a redus, socialismul sau guverenele ar putea fi percepute de mulți ca jucând rolul „atotputernicului” într-o abordarea seculară. În orice caz, universitatea occidentală nu a economisit eforturile pentru a promova în științele sociale raționalism-constructivismul care a dus și continuă să ducă la creșterea dimensiunii guvernelor. În plus, după criza din 2008, simpatiile pentru ideile socialiste au crescut, deși socialismul este o ideologie incoerentă și dovedit cea mai proastă. Totuși, pentru un număr crescând de oameni, această idee proastă pare măreață și poate că îi face să vadă în socialism,ceva mai mare decât ei înșiși, construit de ei înșiși.

După decenii de promovare a raționalismului constructivist, ordinea spontană, adică Marea Societate, este greu de înțeles pentru cei ce au ajuns să creadă că tot ceea ce nu e proiectat de om în societate nu-i reprezintă și nu este just. Proprietatea privată este blamată; limba este modificată pentru a fi politic corectă; prețurile libere sunt considerate de mulți injuste etc. Din această perspectivă putem spune că asaltul scientismului asupra Marii Societăți a avut deja loc. Cu toate acestea, mintea ordinii spontane este cu mult mai mare și mai puternică decât mințile individuale care ar putea să conceapă o ierarhie de scopuri pentru societate și strategii și planuri de realizare a lor, tratând economia în ansamblul ei ca pe o organizație, limitând sau chiar confiscând în proces libertatea celor care ar trebui să coopereze spontan.

Oamenii nu mai ajung să știe că ordinea spontană este chiar Marea Societate, care înseamnă reguli generale de conduită și care are proprietatea că își găsește forța în faptul că atunci când ne realizăm propriile noastre scopuri, noi ajutăm la realizarea scopurilor altor oameni, indiferent că le cunoaștem sau nu. Aceasta este cea mai puternică formă de solidaritate sustenabilă, așa cum demonstrat teoreticienii ordinii spontane. Sau, același lucru exprimat în celebra frază a lui Adam Smith: „Nu este benevolența măcelarului, a berarului sau a brutarului cea de la care așteptăm cina noastră, ci de la grija lor pentru interesele lor personale”.

Dacă într-adevăr noi oamenii cautăm ceva mai mare decât noi înșine, dar produs de noi, atunci ar trebui să știm că acel lucru este Marea Societate. Ceva mai mare decât noi, produs de noi, nu există. Socialismul sau guvernele excesive sunt produse de noi, dar sunt mult mai mici decât Marea Societate prin aceea că nu ne permit să fim solidari, adică nu ne permit ca atunci când ne realizăm propriile scopuri să ajutăm la realizarea scopurilor semenilor noștri. Socialismul promite solidaritate, dar exact asta nu poate oferi. Similar, guvernele mari promit solidaritate, dar cu cât sunt mai mari cu atât reduc din solidaritatea pe care o produce Marea Societate. Ceea ce putem face este să ne asumăm misiunea de a explica într-un mod cât mai credibil și convingător cât mai multor oameni modul cum funcționează societatea și, așa cum spunea Hayek, cât de puțin știm cu adevărat despre ceea ce ne imaginăm că putem proiecta. Referirile mele la unele probleme curente din societatea occidentală utilizând mai ales viziunea hayekiană referitoare la ordinea spontană, așa cum am făcut și în acest articol, este, sper, parte din acest efort.

Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

11 comentarii

  1. Mult bla-bla pentru un adevăr simplu: în raport cu universul, pământul este un fir de nisip nesemnificativ. Omul cu atât mai puțin. Iar universul știm deja că dispare și știm și cum.
    Dacă cineva crede că viața lui are vre-o valoare, e cel puțin nebun.

  2. Oare la cât „spațiu” financiar o fi ajuns domnul Croitoru în BNR?!

  3. Foarte interesant punctul de vedere al opedului.
    E ca si cum nu ar fi existat civilizatiile neolitice europene care au trait mii de ani in pace si armonie colectiva. Si de altfel si fara razboi sau capitalism.

    Sau toate culturile calcate in picioare de nevoia civilizatiei noastre de a scoate petrol din pamant.

    E ca si cum Libertatea totala de a escava, cumpara, sapa, arde Etc este singurul mod in care poate sa existe o civilizatie. Si disperara totala de a scoate mai mult ca alalat este un beneficiu real pentru toata lumea. LOL

    Mai e un exemplu interesant cu insula Sark. In care legile lor de sute de ani nu permiteau ca un cetatean sa detina mai mult de o parcela de teren (de o dimensiune specifica, nu mai tin minte cat). Care acum risca sa devina (daca nu a devenit deja) un paradis fiscal personal pentru 2 frati Gemeni mai bogati decat Romania. Totul din cauza dreptului omului de a avea oricata proprietare isi doreste sa cumpere in “The Commonwealth”

    Acu nu stiu cum pot sa ii compar pe fratii aia dou cu macelaru/brutaru sau whatever din text.

    Ce prosteala sinistra. Compari socialism economic, cu exemplele bolsevice autoritare care s-au manifestat prin zona.

    Nu e numai shefie si saracie in lumea asta. Mai cititi si voi despre spania la inceputu secolului trecut si niste cuvinte care au ajuns usor grele din cauza unor oameni nu foarte bine intentionati , gen “anarho-sindicalism“

    Si daca tot e romanu cafelagiu. Mai cititi si despre cafea cum se creste, cu colectivizare cu trebi dinastea de care noua ne este frica, ca au facuto bolsevicii totalitari de la noi cu care din pacate inca ne mai luptam usurel.

    Bosilor bagati si voi niste lectura.
    Nu va uitati in gura lu brokeru asta de vrea si el sa manevreze cu 0.5% piata de desfacere pt niste cash.

    Stiti cum e treaba. Cum era si cu Hitler. Care am auzit ca era super ok cu copiii…. Dar asta nu inseamna ca Hitler era ok, dar nici ca copiii sunt EVIL.

  4. Un articol excelent, bravo!

  5. doamne, cata vreme de pierdut are omu’ asta….te mai miri, pe urma…

    • Ian, sunt acri strugurii?

  6. Foarte interesant articolul. Ati punctat foarte bine tendintele prezentului, cand anumite ideologii din gama socialista redevin populare in anumite state occidentale (US, UK in extrema stanga a partidului Laburist prin grupul Momentum si Jeremy Corbyn) care, din fericire pentru ele, nu au gustat niciodata otrava fructului acestui experiment social. Simt nevoia sa amintesc apararea clasica impotriva istoriei, anume ca „ideile sunt bune dar au fost implementate prost”. De fiecare data.

    Sunt de acord ca solutia nu este un guvern care sa creasca la dimensiuni atat de mari incat sa striveasca intreprinderile private si care sa ajunga sa redistribuiasca majoritatea resurselor societatii. Totusi, trebuie sa ne uitam si la extremele unui capitalism feroce si necontrolat care au inceput sa se vada in USA de ceva decenii: corporatii care devin atat de mari incat distorsioneaza toate presupunerile economice fundamentale de piata libera.

    Exemplul cel mai facil este ceea ce se intampla pe piata de sanatate din USA unde notiunea de asigurare medicala a fost pervertita: majoritatea politelor au o forma sinistra in care pe langa platile lunare exista un deductible de cateva mii de dolari pe care TU trebuie sa-l platesti INAINTE sa se activeze asigurarea medicala. Apoi, din nou in majoritatea politelor, exista un plafon procentual (gen 40-50%) din cheltuiala totala care se poate achita cu polita de asigurare. Pai ce fel de asigurare mai e si asta? Literalmente este o bataie de joc si orice om ar fi pe termen lung mai castigat daca ar investi la un randament decent banii aceia si i-ar sparge doar in momenul in care ar avea nevoie. Asta ca sa nu mai vorbim de monopoalele locale care s-au format si care au fost rezolvate partial de Obamacare, lege care insa a obligat populatia sa cumpere unul din aceste produse mizerabile. Mai nasol este ca multe din aceste corporatii de asigurari si-au creat si propria retea de spitale in care tratamentul pacientilor nu se mai administreaza din motive pur medicale ci se optimizeaza profitul din perspectiva ultima a politelor de sanatate detinute de pacient. Toate astea duc la peste un sfert din populatia din USA care nu apeleaza la sistemul de sanatate cand are nevoie din cauza costurilor: https://www.theguardian.com/us-news/2020/jan/07/americans-healthcare-medical-costs

    TLDR un sistem privat NU este tot timpul cea mai buna solutie, in domeniul medical sistemele de stat fiind de departe cea mai buna optiune dpdv al calitatii pentru populatie. Culmea culmilor, au si costuri mult mai mici decat monstrozitatea din USA.

    Criteriul care mi se important in decizia intre privat sau controlat de guvern/stat este scopul unei indeletniciri. In cazul medical scopul este de a avea un sistem care sa ofere act medical de calitate pentru cat mai multe persoane indiferent de puterea lor financiara. Asta ar putea sa sune deja a scop socialist pentru multi insa beneficiul se vede in timp intr-o populatie mult mai activa, capabila de munca, longeviva, etc. Asta ca sa nu mai pomenim de exemplul COVID unde un sistem format din insulite private este mult mai greu de coordonat decat un sistem de stat.

    Intorcandu-ma la subiect din aceasta tangenta, as spune ca guvernele au un rol esential de reglementator al pietelor care TREBUIE sa actioneze pentru a nu permite distorsionarea pietelor libere. In plus, dupa caz, guvernul trebuie sa existe pentru a impune niste standarde minime de intrare in piata, mai ales in domenii de tip sanatate, educatie (unde vedem chiar acum in Romania rezultatele nocive ale fabricilor de diplome private), etc.

    In final, trebuie spus ca aceste lozinci „social justice”, „social equality” sunt profund periculoase si antitetice naturii umane. Oamenii se nasc inegali de la inceput si nu ma refer doar la cel mai puternic factor de inegalitate anume situatia materiala, ci si din punct de vedere al abilitatilor si intereselor. De aceea orice model social care tinteste catre „equality of outcome” in care fiecare domeniu sa aiba o reprezentare fidela a tuturor caracteristicilor imutabile si superficiale din societate (sex, gen, rasa, religie, etc.) este sortit esecului si nu va putea fi impus decat cu forta intr-un regim autoritarian pur.

  7. In logica evoluției dialectice, sinteza este inevitabilă și ascunde propria necesitate. Orice abordate dogmatică în privința validității teoriilor este evident lipsită de raționalitate, în condițiile în care societățile evoluează, iar contextele se diversifică permanent. Un raționalist critic ar fi rezervat în a formula concluzii definitive cu privire la orice „adevăr incontestabil”, dacă nu dorește să fie confundat cu un apologet sau nostalgic ancorat în propriile credințe.

  8. Articol cu prea multe citate si interpretari din Hayek ( un fel de Moise al economiei), mai nimic gandire originala a autorului

    • Eu am vazut citate din Mises, Ferguson, Smith, Vico, Hayek, Gray și o referire fără citat la De Groot. Articolul se referă la o problemă actuală cu argumente sprijinite cu citate din autori valoroși.

  9. Adaug și Karl Popper.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.