Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aproximativ un milion de copii învaţă online, a declarat luni ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, potrivit Agerpres. Datele oficiale arată că în acest an școlar în România învață circa 3,5 milioane de elevi și studenți, ceea ce înseamnă că aproape 30% dintre aceștia fac orele din fața calculatorului.
Ministrul a declarat într-o conferinţă de presă desfăşurată de Biblioteca Centrală Universitară că, potrivit raportărilor transmise de inspectoratele şcolare, luni, la ora 10,30, un număr de 8.797 de şcoli erau în scenariul verde, 5.029 în cel galben, iar 3.830 în cel roşu.
Reamintim că închiderea școlilor este una dintre puținele restricții aplicate de autorități în județele cu o rată de infectare de peste 3 cazuri la o mie de locuitori.
Foto: Pexels.com
Traducere : 1 milion de elevi NU fac școala absolut de loc, școala online = zero, o sa avem generații întregi de analfabeți …
nu mai baga vrajeala cu 1.000 de scoli din 12.000 sunt inchise?
Corect este: „un milion de copii stau acasa pe capul bunicilor sau parintilor platiti de noi sa nu lucreze” si „un milion de copii se joaca pe calculator toata ziua, mai putin cei saraci care sunt pusi la munca in curte sau fac zacusca”.
Sparanghelul sa traiasca!!
O generație de sparangheliști, mulțumim partidului iubit în frunte cu tovarășul Sică Mandolina
Incorect.
Trageți motanul de coada.
Fac scoala online un milion.
Ati frecat duda toata vara fara sa aveti vreun plan de salvare cu toate ca era previzibil ce urma.
Ati facut liste.
V-ati pus pe locuri eligibile!
Sa vina imunitatea!
Ce mai conteaza!
Daca citesti legislatia pentru invatamantul online, la care „s-a muncit” toata vara (OMEC 5545 si alte adrese ale Ministerului Educatiei), observi ca e plina de generalitati si exista doar recomandari pentru cadrele didactice. Cu alte cuvinte s-a lasat la latitudinea cadrului didactic cat si cum sa predea online. Si uite asa ne-am trezit noi parintii ca trebuie sa facem scoala cu copiii acasa pentru ca invatatorul lucreaza cu ei o ora si restul timpului le da fise. Mai nou se numeste alternarea invatamantului sincron cu cel asincron. De fapt se paseaza responsabilitatea educatiei de la cadru didactic la parinti. Cine pierde? Economia, statul, copiii …
așa si dacă era la școală nu elevul trebuie să rezolve fișele??? le rezolva profesorul???…elevul chiar nu are nici o responsabilitate???…dacă ai de scris sau de citit sau de făcut exerciții la matematică le faci doar în cor cu toată clasa??? păi de aia suntem o nație de analfabeți chiar și după 12 ani de scoală că nu suntem în stare să facem nimic decât dacă stă cineva să ne indoape ca pe pelicani si mai mult decat ceea ce se face strict la scoală nici nu ne duce mintea să facem ceva in plus….vezi examenele de tot rahatul care se dau cu subiecte simple și standard gata mestecate…altfel lucru individual citit, scris etc nu există, nu putem, nu ne duce mintea…iar pentru părinți scoale de f multe ori e un doar loc unde îți parchezi progrenitura să poți si tu răsufla linistit cateva ore..
Mimi, inteleg ca esti invatatoare, dar pastreaza-ti calmul, nu ne palmui. Cristian a zis ca in loc de 5-6 ore de lucru cu copiii cum era la predarea in clasa, in online se da mai mult de lucru individual, profesoara/invatatoarea nu sta suficient sa explice copiilor.
Stiu ca a preda online este ceva ce se invata in ani, nu intr-o vara si ca va este foarte greu. In Vest profesorii adevarati lucreaza cativa ani pentru a-si pregati un curs online, cu prezentari, filmari etc. Dar stiu si ca nimeni nu va ia la rost, verificarile sunt subtiri, toata lumea inchide ochii si timpul se scurge iar copii nu invata mare lucru, in timp ce parintii se plang pe toate FB-urile.
Mimi cred ca faci o confuzie intre temele de acasa si lectiile care trebuie predate la scoala de catre profesor. Eu m-am referit strict la orele aferente programul scolar in timpul carora cadrul didactic trebuie sa-si desfasoare activitatea. Nu poti comasa 4 ore intr-una iar restul sa „compensezi” cu fise la copii doar pentru simplul fapt ca predai online. Si apropo, noi in timp ce ne ajutam copiii trebuie sa dam randament 100% la jobul nostru pentru ca noi nu avem posibilitatea sa ne facem propriul program de munca. Pentru noi legea nu este asa permisiva din pacate…
Nu pierde nimeni nimc, oricum, pt majoritatea, scoala era timp pierdut! De bine de rau, acasa mai exista un bunic, o mamica, un tatic, un CEVA, care sa-i indrume!
Cu totii am facut ani de scoala, am sprijinit de pomana peretii institutiilor si am fost bataia de joc (si bataia fizica) a majoritatii dascalilor nostri!
ASA ca va rog sa ma mai lasati cu scoala asta! Vedeti cine ne conduc, ce s-a ales de cei care au fost rigurosi, pe unde sunt si ce fac! Putini s-au impus in statul mafiot numit Romania, aici unde nici bac nici licenta, nici nimic, nu-ti trebe ca sa parvii!
„Vedeti CINE ne CONDUC”. Pai Ioane, bag seama ca ai fost campion la sters varul de pe peretii scolii. Macar asta sa se fi prins de tine, ca limba materna te doare. Stiu, ce-ti „trebe”…?
Marsh! Vezi ca ai iesit deja la pensie, specialule! Du-te acas’!
Ia-ti si insigna cu tine, ca la astea sunteti buni:
https://www.okazii.ro/y-1529-insigna-militara-semn-de-arma-trupe-de-securitate-pentru-colectionari-a203449451?icid=CS13.P.VZ.04.15&ibid=pp_expirat%5B203449451%5D