
UE şi Iran au discutat la Doha asupra unei soluţii negociate în problema programului nuclear iranian
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a discutat joi la Doha cu ministrul iranian al afacerilor externe pentru a găsi o soluţie negociată în problema programului nuclear al Teheranului, în timp ce ameninţarea sancţiunilor se apropie, informează vineri agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Întrevederea a avut loc în timp ce puterile europene au dat săptămâna trecută Teheranului termen de o lună pentru a negocia asupra programului său nuclear şi a evita restabilirea sancţiunilor în absenţa punerii în aplicare a acordului încheiat în 2015.
„Kaja Kallas a avut o întrevedere cu ministrul iranian al afacerilor externe Abbas Araghchi la Doha, pentru a discuta asupra eforturilor în vederea ajungerii la o soluţie negociată în problema nuclearului iranian”, a declarat un responsabil al UE sub protecţia anonimatului.
„Discuţiile s-au concentrat pe o serie de chestiuni, printre care accesul de inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la siturile nucleare iraniene şi soarta stocurilor iraniene de uraniu puternic îmbogăţit”, a adăugat responsabilul.
Regatul Unit, Franţa şi Germania, reunite în cadrul aşa-zisului grup E3, au declarat că sunt gata să abandoneze noile sancţiuni dacă Iranul va răspunde preocupărilor generate de programul său nuclear.
Semnat în iulie 2015 de E3, Iran, SUA, China şi Rusia – în timpul preşedinţiei lui Barack Obama care căuta să apropie Washingtonul de Teheran – acordul suspenda diverse sancţiuni economice adoptate de ONU, în schimbul reducerii de către Teheran a activităţilor sale în domeniul nuclear.
În timpul primului mandat al preşedintelui Donald Trump, SUA au decis în 2018 să se retragă din acest acord şi au restabilit propriile lor sancţiuni.
Teheranul a încălcat ulterior unele dintre angajamentele sale, în special asupra îmbogăţirii uraniului.
În timpul celui de-al doilea mandat al său început pe 20 ianuarie, miliardarul republican a dorit să reînnoade dialogul cu Iranul, înainte ca Israelul să-l convingă să lovească instalaţiile nucleare iraniene în timpul unui război de 12 zile în iunie.
Ţările occidentale suspectează Iranul că vrea să se doteze cu arma atomică. Teheranul neagă şi apără dreptul său la dezvoltarea unui program nuclear civil.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.