
Trump spune că nu l-a vrut pe primarul Londrei la evenimentele din vizita sa de stat în Marea Britanie / Președintele SUA a spus despre Sadiq Kahn că este ”printre cei mai răi primari din lume”
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că nu l-a vrut pe Sadiq Khan la evenimentele organizate cu ocazia celei de-a doua vizite de stat în Regatul Unit, escaladând disputa cu edilul Londrei, despre care a spus că este „printre cei mai răi primari din lume”, relatează PA Media şi dpa, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Preşedintele SUA a susţinut că Sadiq Khan a vrut să participe, dar „am cerut să nu fie acolo”.
Aceasta este cea mai recentă declaraţie dintr-un lung război verbal între Trump şi primarul laburist, care l-a acuzat pe liderul SUA că încurajează politica de extremă dreapta care divide în întreaga lume, la aterizarea acestuia în Marea Britanie la începutul săptămânii.
„Cred că primarul Londrei, Khan, este printre cei mai răi primari din lume, şi avem câţiva răi. Dacă vă uitaţi la Chicago, cred că este echivalentul primarului oraşului Chicago”, a spus Trump într-o discuţie cu reporterii la bordul Air Force One după vizita sa de stat în Regatul Unit.
„Cred că a făcut o treabă groaznică. Criminalitatea din Londra este la cote maxime”, a adăugat el.
„Iar în ceea ce priveşte imigraţia, este un dezastru”, a mai spus Trump.
„Am cerut să nu fie acolo. El a vrut să fie acolo, din câte am înţeles, eu nu l-am vrut”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
„Simt o anumită mândrie faţă de Londra şi Regatul Unit. Mama mea s-a născut în Scoţia, după cum ştiţi. Şi când îl văd pe primarul Khan făcând o treabă proastă, înjunghierile, murdăria şi mizeria, nu mai este acelaşi lucru”, a mai afirmat Trump.
Ca răspuns, o sursă apropiată de Khan a declarat: „Politica lui Trump este una a fricii şi a diviziunii. Aceasta include şi denigrarea marii noastre capitale. Londra este o poveste de succes global – este deschisă, dinamică şi mai sigură decât marile oraşe din SUA. Poate acesta este unul dintre motivele pentru care un număr record de americani aleg să facă din Londra casa lor”.
Se pare că Sadiq Khan a precizat clar în urmă cu câteva săptămâni că nu a solicitat şi nici nu a aşteptat o invitaţie la evenimentele organizate cu ocazia acestei controversate vizite de stat.
Cearta dintre cei doi politicieni datează cel puţin din 2015, când primarul laburist a condamnat sugestia candidatului prezidenţial de atunci ca musulmanilor să li se interzică să călătorească în SUA.
Disputa s-a intensificat când preşedintele SUA a criticat reacţia primarului la atacul terorist de la London Bridge, iar în 2018, biroul lui Khan a dat permisiunea ca o păpuşă gonflabilă care îl înfăţişa pe Trump ca bebeluş să zboare în Piaţa Parlamentului, în timpul vizitei republicanului în Marea Britanie.
În timpul primei sale vizite oficiale de stat, Trump a scris pe Twitter că Sadiq Khan „a făcut o treabă groaznică în calitate de primar al Londrei” şi a fost „un ratat complet care ar trebui să se concentreze pe criminalitatea din Londra, nu pe mine”.
În timp ce Trump depunea jurământul la Casa Albă pentru un al doilea mandat, Khan a avertizat asupra „renaşterii fascismului”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.