The New York Times: Controlul Hamasului asupra Fâșiei Gaza trebuie să se încheie acum

Nu e dificil să observi asemănările dintre atacul de sâmbătă dimineață al Hamasului asupra Israelului și Războiul de Yom Kippur, de la a cărui izbucnire trecuseră vineri exact 50 de ani, relatează The New York Times, citată de Rador Radio România.

Acum, ca și atunci, Israelul pare să fi fost luat aproape complet prin surprindere de către un inamic al cărui potențial pare să fi fost grav subestimat. Acum, ca și atunci, Israelul a suferit pierderi – cel puțin 250 de morți, peste 1.400 de răniți și zeci de ostatici luați numai în primele câteva ore de luptă – incomparabil mai mari decât orice a suferit în ultimii ani. Acum, ca și atunci, planează perspectiva unui război mai vast și mai letal – data trecută era URSS, acum Iranul și marionetele lui din Siria și Liban.

Acum, ca și atunci, armata, serviciile secrete și liderii politici ai Israelului se pot aștepta curând la întrebări extrem de incomode despre eșecul lor de a anticipa atacul. Războiul de Yom Kippur a pus capăt strânsorii de fier cu care Partidul Laburist își exercita controlul asupra Israelului. Actualul război ar putea însemna același lucru pentru Likud.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05:35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Există similitudini și din perspectiva arabă. La fel ca Egiptul și Siria în 1973, obiectivele urmărite de Hamas în acest război au aproape cu siguranță o relevanță strategică dincolo de uciderea, schilodirea și terorizarea israelienilor.

Hamas atacă civilii israelieni într-un mod care e fără îndoială calculat pentru a provoca o reacție devastatoare din partea Israelului, pe care de altfel premierul israelian Benjamin Netanyahu a și promis-o deja. Numărul mare al victimelor palestiniene va deraia probabil acordul de pace dintre Israel și Arabia Saudită – nu doar inflamând opoziția musulmană din interiorul statului evreiesc, ci și oferindu-i extremei drepte israeliene un argument mai solid pentru a se opune oricărei apropieri de palestinieni în calitate de preț al acordului de pace.

Sunt însă și similitudini mai degrabă de rău augur pentru Hamas.

În 1973 Israelul a reușit să-și revină după eșecurile inițiale și și-a distrus inamicii pe câmpul de luptă, lăsându-i incapabili să mai reprezinte vreodată o amenințare serioasă la adresa lui. Și, cu ajutorul diplomației americane sub administrații deopotrivă republicane și democrate, Războiul de Yom Kippur a dus la acordurile din 1978 de la Camp David dintre Israel și Egipt.
Și actualul război ar putea duce la un deznodământ similar pentru Israel, Arabia Saudită și SUA, cu condiția ca toate cele trei părți să adopte același cuvânt de ordine: eliberarea Fâșiei Gaza.
Ce înseamnă acest lucru?

În ianuarie 2009, când lucram la The Wall Street Journal, l-am intervievat pe Netanyahu chiar în momentul în care primul mare conflict armat dintre Israel și Hamas se stingea, iar el era pe cale să revină la putere. Deși a lăudat atunci prestația armatei, nu era deloc mulțumit de deznodământul politic.

„Lăsând deoparte loviturile suferite de Hamas, e încă în Gaza, încă mai conduce Gaza”, mi-a spus el. A subliniat că o schimbare de regim în Fâșia Gaza – cu alte cuvinte, răsturnarea Hamasului de la putere și reinstituirea Autorității Palestiniene – ar fi „deznodământul optim”, însă a adăugat că „rezultatul minim ar fi fost izolarea totală a Gazei” de furnizorii ei de rachete și muniție.
Câteva războaie și aproape 15 ani mai târziu, Hamas încă mai conduce Fâșia Gaza, iar fluxul muniției a persistat nestânjenit. Și chiar dacă Netanyahu ar nega public acest lucru, statu-quo-ul i-a servit interesele politice și ideologice pe mai multe planuri.

Controlul exercitat de Hamas în Gaza a dezbinat dincolo de orice speranță viața politică palestiniană. E drept că Hamas asigură în Gaza un minim de stabilitate, efect al intoleranței despotice pentru dizidența internă. Israelienilor le-a servit drept un soi de reclamă, demonstrându-le de ce nu-și permit să predea controlul Cisiordaniei în mâna palestinienilor, întrucât astfel s-ar crea încă o Fâșie Gaza. Și toate acestea le-a făcut cu un preț acceptabil, socotit în vieți israeliene. Mulțumită sistemelor defensive precum Domul de Fier, loviturile Hamasului, deși frecvente și periculoase, rareori și-au atins ținta. Din perspectiva israelienilor, Fâșia Gaza părea destul de bine îngrădită.

Până în acest weekend. Orice ar mai urma să se întâmple în acest război conceptul (pentru a împrumuta un termen din perioada Războiului de Yom Kippur referitor la convingerea Israelului cum că nu va fi atacat) a eșuat în mod limpede. Israelul are un interes clar nu numai de a pedepsi Hamas, dar și de a pune capăt definitiv regimului acestuia din Gaza. Dar cum poate fi realizat acest lucru, fără a permite ca teritoriul să cadă în anarhie și fără a-l reocupa, ceea ce Israelul nu vrea să facă?

Răspunsul constă în transformarea Fâșiei Gaza într-o zonă a intereselor comune. În ciuda retoricii publice anti-israeliene, Arabia Saudită nu are demult încredere în Hamas, date fiind relațiile militare strânse pe care le are cu Iranul. Egiptul consideră Hamas drept brațul palestinian al Frăției Musulmane, pe care Cairo o persecută fără milă. Disfuncționala Autoritate Palestiniană vede în Hamas principalul ei rival în lupta pentru putere. Iar SUA au desemnat demult Hamasul drept organizație teroristă.

Ar putea Israelul să disloce în sfârșit Hamasul de la putere și să invite Arabia Saudită, Egiptul și eventual și Emiratele Arabe Unite să detașeze o forță substanțială de menținere a păcii în Fâșia Gaza? Ar fi în interesul Israelului să răstoarne de la putere un inamic și ar fi în interesul acestor state arabe să submineze un rival.

Ar putea Autoritatea Palestiniană să-și reia controlul civil asupra Fâșiei Gaza, în condițiile în care securitatea ar fi asigurată de țările arabe, iar statele din Golf, SUA și UE ar acorda ajutor economic? Dacă Ramallah ar prelua din nou controlul asupra Fâșiei după 16 ani, forțele seculare din politica palestiniană ar ieși revigorate și locuitorii ei ar scăpa de tirania extremiștilor.

Ar putea Israelul și Egiptul să-și relaxeze restricțiile asupra circulației oamenilor și economiei în Fâșia Gaza în schimbul garanției că teritoriul nu se va transforma din nou într-un sanctuar al prăpădului? În felul acesta și saudiții ar putea să demonstreze că înțelegerile pe care le încheie cu Israelul sunt binefăcătoare pentru palestinienii de rând.

Și ar putea administrația Biden să se transforme într-un partener vital în contextul acestui efort diplomatic, ducând la bun sfârșit ce a început administrația Trump cu Acordurile Abraham, tot așa cum administrația Carter a dus la bun sfârșit efortul pornit de administrațiile Nixon și Ford după Războiul de Yom Kippur? Ar fi o victorie deloc neînsemnată pentru un președinte care are nevoie cu disperare de una.

E prea devreme acum pentru a putea aprecia cât de mult va semăna acest război cu cel care aproape a distrus Israelul în urmă cu 50 de ani. Dar nu e prea devreme pentru a începe să ne gândim cum poate fi dirijat acest dezastru spre cel mai bun deznodământ cu putință.

Sursa: The New York Times/ Autor: Bret Stephens/ Sursa: Rador Radio România / Traducere: Andrei Suba