G4Media.ro

Take a bad thing and make it worse

Take a bad thing and make it worse

Modificarea OGU 114 este privită ca un pas înainte. Într-un anumit sens, chiar este. Au fost făcute unele modificări ce reduc sarcinile anterior puse pe o parte a sectorului de afaceri: baza impozitului pe activele bancare a fost redefinită prin eliminarea unor active care erau în mod injust incluse în vechea formă, s-a eliminat legătura directă dintre ratele ROBOR și nivelul taxei pe active și s-au redus unele taxe stabilite la niveluri exagerat de mari în vechea formă. Prin noua formă însă, guvernul stabilește ținte pentru creșterea creditului, pentru reducerea marjei de dobândă și instituie o marjă de referință și alți parametri în funcție de care se stabilește impozitul pe activele bancare. Aceasta înseamnă că, din păcate, s-a mai făcut un pas pentru reducerea liberalismului, pas care în vechea formă lipsea.

Nu știu dacă acest din urmă rezultat este intenționat sau nu, dar experiența ne sugerează că este mai degrabă rezultatul raționalismului constructivist instalat demult în mintea unei părți a elitei conducătoare, care o călăuzește în general și care preia total controlul în momente decisive. Concret, libertatea de decizie în industria bancară s-a redus, din moment ce industria nu poate ști ce valori va alege guvernul în anul următor pentru parametrii enumerați mai sus. Problema este că liberalismul constituie o condiție pentru ca motoarele economiei să meargă și să producă creștere economică și locuri de muncă. De aceea, orice reducere a lui este o potențială reducere a creșterii economice sustenabile.

Suntem din nou într-o situație similară celei de la începutul anilor 90, când se stabileau plafoane asupra creditului bancar și asupra dobânzilor, cu deosebirea că atunci băncile nu aveau voie să depășească o limită superioară care stabilea nivelul creditului sau dobânzilor. Prin dobânzi negative și un leu supraevaluat se făcea represiunea financiară a economiei, adică se transferau către buget resurse din sectorul financiar.

În prezent, stabilind ținte de genul celor menționate, se face ceva similar, pentru că impozitul pe activele bancare este dependent de acele limite, generate nu de piață, ci de guvern, în favoarea sa, pentru a avea mai multe venituri obținute prin schimbarea stimulentelor și, în consecință, comportamentul individual al băncilor. Nu este, totuși, represare financiară, căci represarea financiară înseamnă ținerea prețurilor capitalului sau a prețului prețurilor (cursul de schimb) în urma inflației, dar este politică prociclică, așa cum voi arăta imediat.

Băncile accelerează creditarea dacă văd că fundamentele clienților (profit, îndatorare, cash-flow și avuția netă) se îmbunătățesc. Presupunând că economia este pe faza ascendentă și nicio reglementare adversă a clientelei nu apare, astfel că fundamentele firmelor și gospodăriilor se îmbunătățesc, atunci băncile vor putea crește creditarea societăților non-financiare și a gospodăriilor cu ritmuri mai mari ca ținta de creditare stabilita de guvern, care pentru anul acesta este de 8 la sută. În acest caz, conform Ordonanței, impozitele pe activele bancare se reduc, stimulând și mai mult activitatea de creditare.

Invers, presupunând că economia stagnează sau este în recesiune și/sau apar noi reglementări pentru firme sau gospodării, astfel că fundamentele clienților se deteriorează, băncile vor reduce ritmul de creștere a creditului sub ținta impusă de guvern. În acest caz, presupunând că băncile ar putea rămâne totuși profitabile pentru cel puțin încă un an, impozitele pe activele bancare ar putea fi la limita de sus prevăzută de guvern, accentuând dificultățile băncilor induse de recesiune, stagnare sau noi reglementări asupra clientelei. În consecință, în anumite condiții, măsura ar putea fi prociclică. Era mai simplu să se pună un impozit, dacă se ținea neapărat la introducerea unui impozit, și atât, fără a mai altera și bruma de liberalism al economiei noastre.

În forma anterioară (OUG 114) taxa pe activele bancare nu era prociclică. În acea formă, păcatul ei era că accentua potențialul conflict între stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară. Cu alte cuvinte, din cauza dimensiunii exagerate a taxei și a legăturii sale directe cu ratele ROBOR, o decizie a BNR de a apăra inflația sau cursul de schimb putea destabiliza sistemul financiar. Acum (OUG 19/2019) acest potențial conflict este atenuat de o taxă mai mică (până la 0,4 la sută), dar este amplificat de trăsătura prociclică a schemei. E mai bine așa? Eu cred că nu, dar rămâne de văzut.

Despre implicațiile asupra transmisiei politicii monetare citiți articolul meu intitulat „O rată a dobânzii care mai mult ar încurca”.

Op-ed semnat de Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR. Opiniile sale nu reprezintă poziția băncii sau a redacției

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

3 comentarii

  1. Cincinalul -m patru ani si jumatate!
    Cam asa as zice eu ca vrea Guvernul sa mărească creeditarea prin noua OG.
    A creste creditarea cu 8% , a reduce diferenta dintre dobânzile la credite si depozite tot cam asa, impuse sistemului bancar ,seamana cu economia de dinainte de 89.
    8% e o cifra aruncata in piata dar orice banca oricâte unitati ar avea, oracate campanii de promovare ar face si oricâte nouatati ar aduce prin produsul specific nu ar reusi pe simplu motiv ca piata creditului a devenit reticența, e in asteptare datorită intervențiilor brutale ale politicului pe aceasta zona sensibilă.
    E cam ca pe vremea dobânzilor mari cu 3 cifre atât la credite cat si depozite – an 1997.
    Începuse înghețul in creditare.
    Apoi ca sa cresți creditarea cu minimum 8% inseamna de fapt sa cresți cu 13-14% ca sa acoperi si rambursarile curente care vin din acordările din urma.
    Iar daca incertitudinile continua exista riscul ca sistemul bancar sa primească cereri de rambursare anticipate parțiale /totale.
    Si evident ca totul devine utopie.
    Orice model , sa zicem economic, impus sistemului devine o poezie.
    Piata trebuie lăsată liber a funcționa.
    Fara constrângeri guvernamentale.
    Si asa cele 36 de banci plus cele 100 IFN se bat din greu pe 5, 2 milioane de salariați, 300.0000 de societăți pentru a le credita.
    Iar nr. clienților care accesează credite e pe descreștere.
    Stimulii trebuie introdusi in economie prin facilitati acordate IMM,scutiri de taxe firmelor care angajează someri, start-up -uri , facilitati de export, facilitati de creditare acordate firmelor din industria alimentara, samd.
    Decat ordonanta cu pricina mai bine se încearcă dezvoltarea unui program national de creditare a industriei alimentare locale.
    Cred ca nici 10% din nr de firme din domeniu nu sunt creditate.
    Un program rapid, destept ar reduce in foarte mult timp importul exagerat de alimente.
    Piata locală s-ar revigora si evident pe termen mediu ar fi încasări mari la buget.
    Dar nu-i mai bine sa creăm modele utopice?

  2. De la comuniști nu poți astepta masuri liberale, pro piață liberă

  3. Piata libera este un concept interesant, dar nu functioneaza in capitalism asa cum au invatat si SUA dupa marele carsh din anii 80, dar cam la fiecare 10-15 ani economia lor intra in recesiune urmat un crash. Urmatorul se va intampla in cativa ani, 2009 a fost criza bancilor, acuma vine criza deficitului, probabil prin 2020-2022 maxim. Conceptul de piata libera a plecat de la idea simpla ca o tara care bani, intra pe o piata si o acapareaza fara concurenta. Concurenta este buna pentru clienti dar nu si pentru companii pentru ca exista reglementari. Un exemplu simplu: s-a inventat abonamentul de minim 12 luni la orice, pentru ca statul a venit cu idea ca poti pleca la o alta companie, abonamentul a devenit de 24 de luni. De ce? Pentru ca nu exista piata libera, o piata libera, se baza pe o luna si nu pe un abonament de minim x luni. Este mai important sa-ti pastrezi clientii actual decat sa pierzi si sa cauti altii noi, de aia exista programe de… fidelizare :P. Evident discut doar despre TV si telefonie, dar exista similitudini si in cazul ab. de gaz si electricitate. De ce? Foarte simplu, pentru ca nici o tara din lume nu are o retea de distributie desenata sau gandita pentru schimbari. Eu nu pot sa trec de la x la y (ma refer la cablu TV) pentru ca nu exista cabluri trase atat de x cat si de y.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.