Oradea va avea prima școală rabinică ridicată în această parte a Europei după cel de-al Doilea Război Mondial. Proiectul aparţine Comunităţii Evreilor din Oradea și este singurul proiect de acest fel pe o rază de 1.000 kilometri, transmite Bihoreanul. Echivalentă facultăţii de teologie, şcoala de religie iudaică ortodoxă de la Oradea va instrui tineri care […]
Municipiul Oradea intră de sâmbătă în scenariul roşu, având o incidenţă de 3,36 de cazuri la 1.000 de locuitori, restricţiile specifice scenariului roşu urmând să fie aplicate şi în opt localităţi bihorene. Potrivit datelor transmise de Prefectura Bihor, măsurile intră în vigoare de sâmbătă, 20 martie, ora 00,00. Cele nouă localităţi bihorene cu incidenţa peste […]
O tânără americancă, venită în Oradea acum câțiva ani pentru o inițiativă umanitară, s-a îndrăgostit de orașul transilvănean și s-a mutat aici la facultate, transmite publicația Bihoreanul, preluată de PressHub.ro. Fascinată de istoria orașului, în 2017 ea a decis să se înscrie la Universitatea din Oradea, specializarea Relaţii Internaţionale în limba engleză. A continuat o […]
În cadrul ședinței Biroului Poitic Județean al PNL Bihor, de vineri, s-a decis ca primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, să candideze pentru președinția Consiliului Județeanm Bihor, din partea PNL. „(…) În economia orasului Oradea, Consiliul Judeţean are un rol important. Spre exemplu, în Oradea, aeroportul care ar trebui să ne lege cu lumea şi care […]
Primarul din Oradea, Ilie Bolojan, anunță că demarează un proiect de anvergură, pe o suprafață de 3 hectare de teren, pe malul stâng al Crişului Repede, în locul unei părţi din actualul Ştrand Ioşia. „Va fi un complex de bazine cu apă termală, 5 în exterior şi 12 în interior, o zonă de saună și […]
Aquaparkul Nymphaea, cel mai căutat parc acvatic din nord-vestul ţării, se redeschide vineri, 3 iulie, după aproape patru luni de la anunţarea suspendării activităţii, dar, într-o primă etapă, doar în zona exterioară a complexului de agrement, transmite Administraţia Domeniului Public (ADP) Oradea. O noutate pentru acest sezon estival este introducerea brăţărilor încărcate cu credit în […]
Fundaţia Comunitară Oradea a strâns aproape 800.000 de lei de la 3.614 donatori şi 46 de companii, bani necesari achiziției de materiale și aparatură medicală pentru Spitalul Municipal, care tratează pacienți COVID-19. Membrii ONG-ului nu doar că au strâns banii, ci se ocupă inclusiv de achiziţia echipamentelor medicale, un demers anevoios, spun ei. Cei de […]