Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„(…) În economia orasului Oradea, Consiliul Judeţean are un rol important. Spre exemplu, în Oradea, aeroportul care ar trebui să ne lege cu lumea şi care este administrat de Consiliul Judeţean Bihor, a pierdut zborurile externe de doi ani. Acum, la conducerea Consiliului Județean se află coaliţia UDMR şi PSD. Un sfert din judeţul nostru este etnic maghiar, iar asta nu e o problemă, însă stânga a fost întotdeuna prezentă şi a avut o prestaţie mediocră. Ca să poţi genera o dezvoltare în care Consiliul Judeţean şi Primăria să claboreze pentru dezvoltarea oraşului Oradea care e locomotiva judeţului este nevoie de o gândire unitară. Nu s-a reușit până acum”, și-a motivat astăzi, Bolojan, intenția de a candida pentru Consiliul Județean (news.ro)
Conform informațiilor G4Media, decizia este oficială, urmând ca Ilie Bolojan să-și anunțe candidatura pentru președinția Consiliului Județean la alegerile din 27 septembrie. Viceprimarul Florin Birta, mâna dreapta a lui Ilie Bolojan, va rămâne să candideze pentru Primăria Oradea.
Bolojan este primar al municipiului Oradea din 2008, perioadă în care orașul a cunoscut o dezvoltare impresionantă. De altfel, la alegerile din 2016, liberalii au încasat un scor imens în întreg județul Bihor, depășind cu procente semnificative toate celelalte formațiuni politice. „Rezultatul alegerillor este argumentul care l-a convins pe Bolojan să vrea să preia șefia Consiliului Județean”, a prezicat o sursă din PNL pentru G4Media.
Sunt și voci care spun că edilul din Oradea visează să transforme județul Bihor într-o adevărată „capitală regională”, pe zona Nord-Vest, și că îi face plăcere să folosească termeni precum „guvernator regional”, la concurență cu liderii politici ai Clujului.
Sursa Foto: facebook/Ilie Bolojan
He,he…
Vine banii la regiune!
Primăria e mulsă, devine stearpă.
Vba capitalistului: folow the money…
🤣🤣🤣
Da domnule, asa este, si la Oradea au venit, vin și vor veni bani europeni și se vede de 15 ani. Dar noi stăm la tastatura și „hehehe” suntem inteligenți si mirosim noi ceva. Asta este, avem oameni blocați într-o „gândire” și asa o sa rămână. Noapte buna domnule.
Un citat nu te face mai destept si nici nu iti da dreptate.
Poti sa imi spui ce realizaricai tu vs Bolojan?
@Alin,
Ce te f*te grija pe tine de ce a făcut Renăscutul? Omul a analizat situația și atras concluzia. Ia laudă-te tu cu ce-ai făcut, ipochimenule.
@gelulake
Nu poti sa argumentezi si incerci un atac la persoana?
Asta spune tot despre tine.
@Reborn – Alte argumente nu ai? Bai, pulifrici, ai fost un ultimii ani in Oradea, in Bihor? Iti spun eu, daca as putea, m-as muta maine din Bucuresti in Bihor, dar, na, asa iti cer tie sefii sa postezi…
Bravo Ilie Bolojan sa scăpăm de prostituata lui viktor Orbán
Respectul meu pentru toti primarii care POT DEMONSTRATRA CE AU REALIZAT.
Să vă fie rușine primarilor MINCINOȘI care doar promit realizării viitoare.