Tranziția de la combustibilii fosili la surse mai curate de energie este un obiectiv esențial al Acordului Verde european, însă liderii UE au tăiat unele fonduri în cadrul recent aprobatului fond de redresare. Fondurile urmăresc să ajute regiuni precum Silezia, din Polonia, care au un sector dezvoltat de extragere a cărbunilor. Muncitorii de acolo știu […]
După decenii de restructurare eșuată, Valea Jiului din România își așteaptă în sfârșit un viitor dincolo de cărbune. Danciu, în vârstă de 31 de ani și-ar fi dorit doar ca asta să se întâmple mai curând. “Numai că tranziția ar fi trebuit să înceapă mai curând“, a declarat el pentru BIRN (Rețeaua Balcanică pentru Jurnalism […]
Premierul ceh Andrej Babis a declarat luni că Uniunea Europeană ar trebui să lase deoparte proiectul Green Deal (un ambițios plan de mediu) pentru a combate coronavirusul, anunță Agerpres. „Europa ar trebui să uite acum de Green Deal (Pactul ecologic care urmăreşte ca Europa să devină neutră din punct de vedere al gazelor cu efect […]
Povestea ordonanțelor de urgență fantomă pe fonduri europene arată doar cât de aberant este faptul că nu avem o discuție serioasă și așezată despre ce vom face cu cele peste 30 miliarde euro pe care le vom primi în perioada 2021 – 2027. Potrivit regulamentelor europene, Guvernul are obligația de a organiza consultări publice pe […]
Johannes Hahn, comisarul european pentru buget, este acuzat de publicația EUObserver că a acceptat lobby-ul unei companii energetice din Austria la care deține acțiuni în valoare de 113.000 de euro. E vorba despre furnizorul de energie Verbung AG, lider de piață în Austria, care are un buget de lobby la Bruxelles de 400.000 de euro, […]