G4Media.ro

De ce își pune Valea Jiului speranțe în Green Deal/ Fotografia unei…

De ce își pune Valea Jiului speranțe în Green Deal/ Fotografia unei zone în care mai funcționează doar patru mine cu 4000 de mineri

După decenii de restructurare eșuată, Valea Jiului din România își așteaptă în sfârșit un viitor dincolo de cărbune. Danciu, în vârstă de 31 de ani și-ar fi dorit doar ca asta să se întâmple mai curând. “Numai că tranziția ar fi trebuit să înceapă mai curând“, a declarat el pentru BIRN (Rețeaua Balcanică pentru Jurnalism de Investigație).

“Dar acum credem că este vorba de un lucru serios, ceva care trebuie făcut, atâta vreme cât valea e aproape pustie. Păcat că am pierdut atâta timp“, scrie Balkan Insight, citată de Rador.

Un mare potențial

O zonă izolată, formată din șase orașe miniere și din satele din împrejurimi, Valea Jiului deține un loc în istoria minelor de cărbune din Europa Centrală și de Est.

Mineritul din vale datează din urmă cu 150 de ani, dar industria a înflorit în timpul dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceaușescu, când peste 100.000 de români s-au grăbit să ajungă în mine venind din zonele mai sărace ale țării în cursul celui de-al doilea val al industrializării.

Condițiile de lucru erau precare, accidentele erau ceva obișnuit, iar prejudiciile aduse mediului erau extrem de mari.

În 1997, la mai puțin de zece ani după execuția lui Ceaușescu și după căderea comunismului, un program de restructurare impus de Banca Mondială a dus la închiderea treptată a minelor, ceea ce a provocat pierderea a peste 90% din locurile de muncă și a unui procent de 40% din populație.

Numai patru mine mai funcționează astăzi, în ele fiind angajați doar vreo 4000 de oameni. Și ele sunt pe cale să se închidă.

Totuși, Alexandru Mustață susține că situația nu este chiar atât de groaznică. Coordonator al unei campanii promovate de Bankwatch Romania, menită să prevină impactul negativ de ordin ecologic și social al proiectelor publice și private, fiind totodată implicat în tranziția energetică din Europa Centrală și de Est, el afirmă că societatea civilă din Valea Jiului oferă motive de optimism.

“În Valea Jiului există un mare potențial și o societate civilă activă, iar asta începe să dea rezultate“, afirmă Mustață, care are 29 de ani.

Prin lansarea în acest an a Mecanismului Just Transition, care se înscrie în mult așteptatul Acord Verde, valea așteaptă peste 750 milioane euro din investițiile României în următorii șapte ani, iar scopul este acela de a se crea locuri de muncă.

La nivelul întregii Uniuni, fondul totalizează 7,5 miliarde euro.

’Orice pas mic e un succes’

Mustață a început să lucreze în cadrul comunității din Valea Jiului anul trecut, dar a fost surprins să constate cât de puțini oameni știau că se înscriu în proiectul Just Transition.

În timpul discuțiilor de la Bruxelles, România a fost reprezentată de guvernul central, dar administrația locală și societatea civilă nu erau la curent. Așa că Bankwatch i-a adunat pe toți la aceeași masă și, curând, a deschis o linie directă de comunicare între Bruxelles și Vale.

În aprilie 2019, șase primari din Valea Jiului au semnat un memorandum de colaborare în vederea unei dezvoltări susținute a văii, asigurându-și totodată asistența tehnică din partea Platformei UE pentru Regiunile Miniere.
Valea se află încă la începutul proiectului Just Transition.

“În Valea Jiului, nimeni nu poate fi prea ambițios“, afirmă Mustață, el invocâd ca obstacol major lipsa unei reduceri treptate a exploatării cărbunelui la nivel național.

“În absența unui asemenea obiectiv, fiecare mic pas în direcția exclusivă a tranziției la nivel local reprezintă un succes“, mai spune el. “Asta înseamnă să-i convingi pe oameni să colaboreze, să înveți ce înseamnă asistență financiară sau pur și cimplu să scrii niște proiecte“.

Alte țări din vecinătatea României avansează ceva mai rapid: Grecia s-a angajat să elimine cărbunele până în 2028, iar Slovacia a renunțat să mai deschidă o nouă centrală energetică bazată pe cărbune și a direcționat opinia publică locală spre alte planuri de dezvoltare.

În România, Bankwatch a coordonat un raport pe tema unor posibile scenarii de dezvoltare susținută a Văii Jiului, concentrnându-și atenția asupra uneia dintre regiunile cele mai importante ale văii – Hunedoara. Concluzia? Cărbunele este de domeniul trecutului. “Dacă ai să continui să pompezi bani în cărbune n-ai să ți-i mai recuperezi niciodată“, afirmă Mustață.

“Costul producției la complexul energetic carbonifer din Hunedoara este de 110 euro/MWh, în timp ce pe piață electricitatea se vinde la jumătate de preț. Dar producătorilor de cărbune, care aparțin statului, li s-a garantat accesul la rețea – așa pot ei să vândă electricitatea – or, noi credem că acest lucru constituie o subvenție din partea statului“.

În ultimii 20 de ani, complexul minier de la Hunedoara a concediat 45.000 de oameni și niciun alt sector al economiei nu a reușit să-i absoarbă.

Totuși, potrivit unui raport al celor de la Bankwatch, până în anul 2030, în agricultură, turism, industrie și servicii ar putea fi create mii de locuri de muncă.

’Periferie culturală‘

Danciu și Barbu, a căror organizație neguvernamentală, Planeta Petrila, se numără printre cele 14 astfel de organizații care susțin prima platformă civilă din vale, Valea Jiului Implicată (Jiu Valley Involved), vor să folosească infrastructura minieră părăsită pentru noi proiecte, din dorința de a revitaliza zona.

Faimos mai ales pentru cele 10000 de caricaturi făcute fostului președinte român Ion Iliescu, Barbu a revenit în Valea Jiului la Petrila, orașul său natal, prin anii 2000 și a început să promoveze regiunea sub forma a ceea ce, în opinia sa, ar fi fost o ‘periferie culturală‘, răspunzînd astfel inițiativei anuale a UE legate de Capitala Culturală.

Barbu a început să renoveze casa memorială din Petrila unde a locuit filosoful și scriitorul Ion D. Sîrbu, fost deținut politic de pe vremea regimul comunist, și a început să scrie poezii pe pereți, să picteze graffiti pe clădirile miniere și să ridice primul muzeu de artă din vale. Totuși, obiectivul principal al lui Barbu era acela de a salva mina de la Petrila înscriindu-i anexele ca tezaur important care trebuie oprit de la demolare.

Dar moștenirea minieră a regiunii rămâne nerecunoscută oficial, iar clădirile sunt demolate în continuare.
Danciu și Barbu cred că asemenea proiecte pot ajuta Valea Jiului să-și clădească o identitate postminieră, deschizând drumul unor noi tipuri de industrie. Un proiect care a mers deosebit de bine a fost cel legat de deschiderea unui club de robotică într-o mină părăsită – pentru tinerii din regiune și pentru părinții lor a fost un mare succes.

Platforma civică Valea Jiului Implicată se înscrie în discuțiile din regiune pe tema programului Just Transition.
Danciu s-a declarat convins că cele 750 de milioane de euro destinate României vor ajunge în Valea Jiului. El a recunoscut că proiectele culturale au avut un impact diferit asupra localnicilor din vale. „E normal”, spune el. „Pentru oameni minunat ar fi să aibă niște locuri de muncă bine plătite”.

Sursa: BIRN/ Articol de Roxana Bucata/ Rador/ Traducerea: Alexandru Danga

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

2 comentarii

  1. Valea Jiului ar putea trai din turism. Dar pentru aceasta trebuie sa nu mai distruga peisajul:
    https://campaniamea.declic.ro/petitions/opriti-distrugerea-defileului-jiului

  2. „Singurul miner care nu s-a intors nici macar mort de unde a venit este Constantin Harag, care avea 49 de ani. De loc din comuna Malini, judetul Suceava, Constantin a ramas pentru todeauna la Stoenesti. A fost omorit in bataie. S-a tirit in curtea vaduvei Iulica Badea si, plin de singe, s-a rezemat de pragul casei.

    „Am auzit cum horcaia, dar nu am iesit afara, ca ne zisese unul sa intram in casa si sa stingem luminile. Nu stiu de unde a venit, dar trebuie sa se fi temut tare rau daca, atit de ranit de tisnea singele din el, s-a tirit pe prag, pe urma a sarit poarta si l-au gasit dimineata mort pe scaunul de la poarta. Am spalat singele cu furtunul. Am auzit ca l-au gasit si l-au dus la morga. E ingropat in cimitirul satului, ca n-a venit nimeni dupa el, ca era sarac“, spune femeia, cutremurindu-se la amintirea acelei nopti.
    Provenit dintr-o familie cu sapte copii, din judetul Suceava, Harag plecase in Valea Jiului sa-si cistige piinea. Dupa ce a murit in bataie, oficialitatile au aflat ca era disponibilizat de mult. Nimeni nu a putut sa afle de ce se ducea el la Bucuresti. Plecat de sarac de acasa, ajuns sarac in Vale, Harag a fost inmormintat in cimitirul de la Stoenesti de primaria comunala ca toti saracii, fara capatii.

    Liga minerilor, care a organizat o perioada parastasele crestinesti, l-a uitat, negasind banii necesari macar pentru o cruce de piatra.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.