Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Johannes Hahn, comisarul european pentru buget, este acuzat de publicația EUObserver că a acceptat lobby-ul unei companii energetice din Austria la care deține acțiuni în valoare de 113.000 de euro.
E vorba despre furnizorul de energie Verbung AG, lider de piață în Austria, care are un buget de lobby la Bruxelles de 400.000 de euro, și a primit și un proiect pe cercetare de 2 milioane de euro de la Comisia Europeană.
Reprezentanții companiei austriece s-au întâlnit cu șeful de cabinet al comisarului european în luna ianuarie 2020, imediat după ce Comisia Europeană a făcut public Green Deal (Pactul ecologic european), care afectează puternic interesele industriei energetice, scrie EUObserver.
Câteva zile mai târziu, șeful de cabinet al lui Hahn s-a întâlnit și cu reprezentanți ai International Association of Oil & Gas Producers și cu Eurogas, organizații de ramură care vor să slăbească politicile ”verzi” în UE.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a respins acuzațiile de conflict de interese, dar europarlamentarii de stânga Daniel Freund și Manon Aubry au cerut Comisiei Europene să publice declarațiile actualizate de interese financiare ale tuturor comisarilor.
Foto: Johannes Hahn / Twitter
Bravo mă!!Bani pentru lobby in UE-infractiuni de trafic de infuenta, cumparare de influenta, dare si luare de mita in Romania-taramul perfect de aplicatii pentru programele anticoruptie, dar mai ales experimente bancar-economice-medicale etc.Imperiul Habsurgic reinvie…trebuie sa-i intelegem si pe englezi.
Cam dur, dar mai sunt precedente: Schroder, Barroso, ei îmi vin în minte acum, mai sunt si alții, cu siguranță, dar nu vreau să mă gândesc ce- am fi fost dacă nu eram membri UE
Sa vina la Rahova langa Dragnea. Sper ca va doriti ca si coruptia din UE sa fie pedepsita?! Nu?!
Pe mine mă interesează să nu fie corupție în țara mea, nu mă încălzește cu nimic că e și în alte părți.
Și oricum, în puține țări e așa generalizată ca în România.
Dublu standard sau cozi de topor? :)))
Codruța, repede!
Arata-ne utilitatea parchetului ăla european! Și vorba unui comentator de mai sus, să se pregătească barosso și Schroeder! Si poate și Ursula cu tot planul ei verde de a pune economia europeană pe butuci.
Lăsând gluma la o parte ar fi interesant sa vedem cativa comisari europeni pe la beciul domnesc sau poate colegi cu Liviu Nicolae. Că sa ne mândrim și noi cu Codruța