Membrul sârb al preşedinţiei tripartite a Bosniei-Herţegovina, Milorad Dodik, a declarat că Republika Srpska (RS), entitatea sârbă a statului, este pregătită de un conflict armat în ţară şi că în acest caz îşi va chema prietenii să o apere, relatează joi agenţia de presă croată HINA, citată de Agerpres. „Dacă va fi necesar, ne vom […]
Taiwanul s-a angajat să-și apere democrația împotriva Chinei din ce în ce mai agresive, a promis președintele statului insular, avertizând cu privire la „consecințe catastrofale” pentru regiune în cazul în care aceasta va cădea în mâinile Beijingului, potrivit The Guardian. Declarațiile lui Tsai Ing-wen, într-un notă publicată marți, au venit pe fondul incursiunilor fără precedent […]
Un oficial al Uniunii Europene (UE) a confirmat joi că Serbia și Kosovo au ajuns la un acord pentru a ușura situația de la frontiera lor. „Avem o înțelegere!”, a anunțat pe Twitter Miroslav Lajčák, reprezentant special al UE pentru dialogul Belgrad-Pristina și alte probleme regionale din Balcanii de Vest. „După două zile de negocieri […]
Tensiunile au crescut şi mai mult, luni, între Kosovo şi Serbia, după decizia Belgradului de a desfăşura patru vehicule blindate ale armatei sale lângă graniţa cu fosta sa provincie, a constatat un corespondent al agenţiei France Presse, citat de Agepres. Duminică, Belgradul a decis să ridice nivelul de alertă al armatei sale în zona de […]
Rezistenţa afgană anti-talibană a transmis vineri că militanții săi poartă „lupte grele” cu talibanii care încearcă să asedieze Valea Panjshir, ultimul bastion al opoziției armate față de noul regim al talibanilor, potrivit AFP, citat de News.ro. „Lupte grele au loc în (Valea) Panjshir”, a anunţat Ali Maisam Nazary, un purtător de cuvânt al Frontului Naţional […]
Un palestinian a fost ucis, iar alţi 15 au fost răniţi în ciocniri cu armata israeliană de-a lungul barierei de securitate care desparte Fășia Gaza de Israel, a anunţat Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană, relatează AFP, citată de News.ro. Potrivit sursei citate, un bărbat în vârstă de 26 de ani a decedat în urma rănilor […]
Patriarhul Daniel a făcut, miercuri, un apel ”pentru încetarea conflictului armat dintre vrei și palestinieni în Țara Sfântă”, unul dintre rarele mesaje pe teme de politică externă ale Patriarhiei. De notat că apelul patriarhului nu condamnă vreuna dintre părți pentru escaladarea conflictului, ci se limitează la constatări de ordin general. Redăm mai jos integral mesajul […]
Recenta criză de la granița Ucrainei a readus în discuție raportul de forțe între marile puteri ale lumii. Tehnologia, organizarea, dotările și bugetele fac diferența între cele mai puternice armate. Cât de tari sunt armatele lumii și care este clasamentul lor Când este vorba despre numărul soldaților, nici o armată din lume nu se apropie […]
Tensiunile se amplifică în regiunea Kashmir, disputată de China și India. Potrivit BBCcel puțin 20 de soldați indieni au fost uciși mariți într-o confruntare cu forțe armate chineze. Este pentru prima oară în ultimii 45 de ani când un incident de acest fel este soldat cu morți. Inițial, armata indiană a comunicat că au fost […]