G4Media.ro

UNICEF: „Conflictul din Yemen tocmai a atins o altă etapă ruşinoasă. Sunt…

Sursa foto: Pixabay/ Amber Clay

UNICEF: „Conflictul din Yemen tocmai a atins o altă etapă ruşinoasă. Sunt 10.000 de copii care au fost ucişi sau mutilaţi din martie 2015”

Zece mii de copii din Yemen au fost ucişi sau mutilaţi după ce coaliţia militară condusă de Arabia Saudită a intervenit în martie 2015 în ţara din Peninsula Arabică după ce rebelii houthi au înlăturat guvernul de la putere, a declarat marţi UNICEF, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Conflictul din Yemen tocmai a atins o altă etapă ruşinoasă. Sunt 10.000 de copii care au fost ucişi sau mutilaţi din martie 2015”, a declarat purtătorul de cuvânt al UNICEF, James Elder, în timpul unei conferinţe de presă la sediul ONU Geneva după întoarcerea dintr-o vizită în Yemen.

„Acesta este echivalentul a patru copii în fiecare zi”, a spus Elder, adăugând că numeroase cazuri de copii ucişi sau răniţi nu au fost raportate.

Patru din cinci copii – în total 11 milioane – au nevoie de asistenţă umanitară în Yemen, în timp ce 400.000 suferă de malnutriţie acută şi peste 2 milioane nu merg la şcoală, a mai spus Elder.

Eforturile conduse de ONU pentru a se ajunge la o încetare a focului la nivel naţional au stagnat în condiţiile în care Arabia Saudită şi rebelii houthi se opun unui compromis de a pune capăt celor peste şase ani de conflict care a provocat, potrivit ONU, cea mai mare criză umanitară din lume.

Sute de yemeniţi sunt afectaţi de luptele acerbe între forţele guvernamentale şi rebelii houthi în guvernoratul Marib (nord), au declarat locuitori şi un oficial local săptămâna trecută, după ce luptele pentru controlul asupra regiunii bogate în gaze au condus la strămutarea a circa 10.000 de persoane.

Sursa foto: Pixabay/ Amber Clay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...