Home » Articole » Peste 200 de europarlamentari cer anchetarea familiei politice de extremă dreapta din Parlamentul European, din care fac parte și AfD, şi Reconquęte / Suspiciuni că încalcă valorile UE

Peste 200 de europarlamentari cer anchetarea familiei politice de extremă dreapta din Parlamentul European, din care fac parte și AfD, şi Reconquęte / Suspiciuni că încalcă valorile UE

Peste 200 de europarlamentari cer anchetarea familiei politice de extremă dreapta din Parlamentul European, din care fac parte și AfD, şi Reconquęte / Suspiciuni că încalcă valorile UE
Photo 137658080 © Tero Vesalainen | Dreamstime.com
Ascultă articolul
Peste 200 de eurodeputaţi au solicitat luni deschiderea unei anchete asupra familiei politice din care fac parte Alternativa pentru Germania (AfD) şi formaţiunea franceză Reconquęte în Parlamentul European (PE), de extrema dreaptă şi suspectată că ar încălca valorile Uniunii Europene, relatează AFP, citată de Agerpres.
Această procedură ar putea duce la suspendarea finanţărilor europene acordate Europei Naţiunilor Suverane.
- articolul continuă mai jos -
La originea acestei moţiuni se află un raport al Autorităţii pentru partidele politice europene, care enumeră o serie de publicaţii ale aleşilor grupului. Printre acestea se află o înregistrare video a unui deputat slovac care compară un migrant sudanez cu un „psihopat respingător şi murdar”, precum şi un comunicat de presă al unui partid bulgar care asimilează homosexualitatea pedofiliei.
De asemenea, figurează două înregistrări ale lui Eric Zemmour, şeful Reconquęte, între care una denumită „Furtul la Muzeul Luvru este un jihad zilnic”.
Cei peste 200 de eurodeputaţi ecologişti de dreapta, de stânga şi de centru semnatari ai acestei moţiuni cer ca această autoritate să deschidă o anchetă oficială pentru a stabili dacă această familie politică, grupată sub denumirea „Europa Naţiunilor Suverane” încalcă într-adevăr valorile europene.
„Poziţia noastră este clară: cei care încalcă regulile nu mai trebuie să fie recompensaţi cu milioane din banii publici”, afirmat europarlamentarul german Daniel Freund, activ în acest dosar.
În continuare, moţiunea eurodeputaţilor va fi supusă unui vot în Parlamentul European săptămâna viitoare. Dacă Autoritatea pentru partidele politice europene deschide o anchetă şi dacă aceasta este concludentă, Europa Naţiunilor Suverane va trebui să renunţe la subvenţii pentru campaniile sale electorale şi pentru congrese.
Aceste ajutoare pot ajunge la aproape două milioane de euro anual.
Europa Naţiunilor Suverane acuză toată această procedură ca fiind motivată politic, notează AFP.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole