Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Disidenții din PNL care s-au poziționat împotriva lui Ilie Bolojan și au susținut guvernul Veștea vor să-și creeze o platformă în interiorul partidului, cu ajutorul căreia să continue mișcarea de contestare a președintelui partidului, au declarat pentru G4Media surse liberale. Ei se opun în justiție tentativelor de excludere, dar dacă în cele din urmă vor fi forțați să plece din PNL urmează să își creeze un nou partid, numit cel mai probabil Partidul Liberal-Conservator, au declarat pentru G4Media sursele citate.
Printre inițiatorii acestei platforme se numără Alina Gorghiu, Hubert Thuma, Nicoleta Pauliuc, Adrian Veștea, Ionuț Stroe, Monica Anisie.
Această platformă, ce se poate transforma în partid, ar urma să continue din interiorul PNL încercarea de a rupe liberalii din alianța cu USR și UDMR.
În plus, disidenții vor să se alinieze în spatele președintelui Nicușor Dan și să se transforme într-un partid prezidențial, eventual prin coagularea cu PMP condus de Eugen Tomac, cu diferite facțiuni din Parlament și cu nemulțumiți din AUR, potrivit surselor citate.
Reamintim că gruparea disidenților a încerca să forțeze în ultimele două luni o nouă coaliție cu PSD, la cererea președintelui Nicușor Dan.
Ulterior, cei numiți ”puciști” au sprijinit candidatura lui Adrian Veștea, deși el a fost desemnat premier de către Nicușor Dan fără nici o consultare cu partidul, în ceea ce Bolojan a denunțat drept o acțiune ”ostilă”.
La congresul PNL, echipa lui Ilie Bolojan a adoptat două hotărâri care pregătesc terenul pentru excluderea disidenților din partid.
G4Media a scris încă de sâmbătă în exclusivitate că mai mulți disidenți au cerut în instanță suspendarea și apoi anularea celor două hotărâri ale Congresului PNL.
Imediat după Congres, conducerea PNL a decis demiterea din funcțiile de conducere din partid a unora dintre disidenți.
Numele ”liberal-conservator” ales de disidenți pentru platformă nu este întâmplător. Mai mulți inițiatori au acuzat constant în ultimele luni gruparea Ilie Bolojan că s-ar fi ”USR-izat” prin adoptarea unor politici progresiste.
Ultimul care i-a adus lui Bolojan o astfel de acuzație a fost Ionuț Stroe. Deputatul care face parte din grupul puciștilor a lansat duminică un nou atac la adresa conducerii PNL, pe care o acuză că ar pregăti, în secret, transferul influenței și infrastructurii partidului către USR.
pai si atunci instanta ar trebui sa respinga petitiile tradatorilor din moment ce ei vor sa-si faca alt partid.ca parca erau ca niste oligofreni tipand ca au fost dati afara din pnl si au deschis proces pentru asta.Pai cum vine sa deschizi proces contestand ca ai fost data afara din pnl dar sa depui acte in instanta pentru crearea altui partid?hai cu termen de 2 ore,in instanta, pentru infiintarea partidului lui psdan.
sa eziste doar Bolojan si cu usr ul. Ca asa o sa fie cei mai buni
Se merita din plin unii pe altii… Iar Nicusor o sa strabata restul mandatului falfaind intr-o aripa si strigand intr-una „Pace, pace”, pana cand o sa-l dea jos cu prastiile pesedacii si hauristii…
Fac alt partid pentru că stăpânii – ciuma roșie – nu le pot garanta alte locuri in Parlament…
Toate nulitățile. Gorghiu a fost promovată de Iohannis, dar a dat-o afară pentru că nu făcea față. Vor disparea din politica asa cum au disparut si cei din aripa Orban sau cei de la Plus(fosti USR-Plus)
PDLP – Partidul de la Padure, cumva?