Home » Articole » Pro-rusul Călin Georgescu, în tensiuni cu fosta lui susținătoare Anca Alexandrescu, în emisiune la Realitatea: „Ați greșit complet!” / Moderatoarea: „Sugerați că n-am caracter?” / Alexandrescu l-a atacat și pe Simion: conduce dictatorial

Pro-rusul Călin Georgescu, în tensiuni cu fosta lui susținătoare Anca Alexandrescu, în emisiune la Realitatea: „Ați greșit complet!” / Moderatoarea: „Sugerați că n-am caracter?” / Alexandrescu l-a atacat și pe Simion: conduce dictatorial

2399
Pro-rusul Călin Georgescu, în tensiuni cu fosta lui susținătoare Anca Alexandrescu, în emisiune la Realitatea: „Ați greșit complet!” / Moderatoarea: „Sugerați că n-am caracter?” / Alexandrescu l-a atacat și pe Simion: conduce dictatorial
Inquam Photos/ Octav Ganea
Ascultă articolul

Fost candidat la președinția României, pro-rusul Călin Georgescu a avut o intervenție în emisiune la RealitateaPlus, intrând într-un schimb tensionat de replici cu moderatoarea Anca Alexandrescu, altădată o susținătoare ferventă a sa. Contrele între cei doi au început după ce Georgescu a lansat în rafală atacuri atât la adresa premierului demis Ilie Bolojan (despre care a spus că e definiția antiromânismului), cât și la adresa fostului premier desemnat Adrian Veștea despre care a spus că „reprezenta aceeași mărie cu altă pălărie”.

- articolul continuă mai jos -

Moderatoarea Anca Alexandrescu a spus că ea l-a susținut pe Adrian Veștea, raționamentul fiind ca Veștea putea bloca influența lui Ilie Bolojan.  „Da, eu l-am susținut pe Veștea”, a spus Alexandrescu. Replica pro-rusului Georgescu a venit imediat: „Da, ați greșit complet”. Anca Alexandrscu a ținut să-și justifice poziția: „Da, dar eu mi-am asumat public lucrurile acestea. Și am să explic de ce, ca să scăpăm de Bolojan”. Georgescu a contrazis-o, criticându-i argumentele; „Este o judecată total greșită. Nu mai repetați chestia asta. O repetați greșit”, i-a spus Călin Georgescu.

Dialogul a devenit și mai agitat, după ce Georgescu a început să vorbească despre rolul  Ancăi Alexandrescu de „jurnalistă” și despre poziționările acesteia în raport cu mai mulți politicieni: „Dumneavoastră sunteți jurnalist. Ca cetățean, sunteți în afara acestui studio”, i-a spus Georgescu.

El a făcut apoi referire la perioada de dinainte de 24 noiembrie 2024 și a susținut că Alexandrescu l-ar fi susținut pe „acel ostaș”, indicându-l pe fostul candidat PNL, Nicolae Ciucă, pe care l-a etichetat „ostașul care între timp a dezertat”.  Alexandrescu a respins argumentul că ea l-ar fi susținut politic pe Ciucă și a explicat că a realizat emisiuni cu mai mulți lideri politici, inclusiv cu Georgescu: „Am făcut emisiune cu el. Toți ceilalți nu au venit la emisiune. După aceea cu Ciolacu. După aceea cu George Simion. Am făcut emisiuni cu toți. Ce e rău în asta? Și dumneavoastră ați fost la mine la emisiune”, a spus moderatoarea.

Georgescu a insistat că nu vorbește despre „simpla prezență în emisiune”, ci despre „susținere directă”. Anca Alexandrescu a replicat: „Unde am susținut eu?”, negând că l-ar fi susținut pe Ciucă. „Am susținut eu pe domnul Ciucă? Am realizat o emisiune la Ateneul Român. A fost o emisiune angajată de postul Realitatea Plus. Cum a fost și cu domnul Simion, cum a fost și cu domnul Ciolacu”, a comentat Alexandrescu. Georgescu i-a replicat: „Modul în care prezinți este una și modul în care ești independent este alta”, sugerându-i ca pe viitor să „asculte de popor”, „să nu mai inventeze lucruri”.

Tensiunea a continuat, Anca Alexandrescu întrebându-l pe cel pe care-l venera nu cu mult timp în urmă și căruia îi dedica emisiuni întregi: „Adică ce vreți să sugerați în această seară, că n-am caracter?”.  „Doamnă! Eu am fost foarte clar. Eu nu am ce să vă spun mai mult de atât”, a răspuns Georgescu. Moderatoarea a insistat: „Vreau să spuneți lucrurile clar, domnule Georgescu”. Pro-rusul Georgescu a adus apoi  în discuție și campania pentru București, susținând că Anca Alexandrescu ar fi susținut AUR având interes pentru a candida la Primăria Capitalei, reamintind că el le-a recomandat susținătorilor săi să nu iasă la vot. „Când ați fost în campania de la București, v-a susținut partidul AUR”, a spus Georgescu. Anca Alexandrescu a răspuns că nu are „nicio obligație” față de AUR. „Așa, și n-am nicio obligație față de ei”, a replicat moderatoarea. Georgescu a argumentat că problema nu este susținerea în sine, ci schimbarea de poziție ulterioară, acuzând-o pe Alexandrescu că acum nu mai sprijină nici AUR: „Asta nu înseamnă că imediat după aceea schimbi poziția”. Alexandrescu a respins acuzația: „Dar n-am schimbat imediat după aceea, nu este adevărat” (…).

După intervenția încheiată a pro-rusului Georgescu, moderatoarea Anca Alexandrescu a rămas în defensivă, afirmând că indiferent de situație, ea „va mere  pe aceeași linie suveranistă”. „Dar nu mai girez nimic din comportamentul lor, nici al lui Simion nici al lui Georgescu”, a mai adăugat Alexandrescu. În același timp, aceasta s-a separat clar de extremistul Simion, afirmând că acesta „conduce dictatorial partidul”.

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole