G4Media.ro

SURSE Divergențe între ministerele Educației și Sănătății în legătură cu regulile din…

sursa foto: Pixabay.com

SURSE Divergențe între ministerele Educației și Sănătății în legătură cu regulile din școli, cu 4 zile înainte de revenirea la cursurile fizice / Echipa lui Voiculescu insistă pe distanțare, Cîmpeanu amenință că nu semnează ordinul

Școlile așteaptă semnarea de către miniștrii Vlad Voiculescu și Sorin Cîmpeanu a ordinului comun cu regulile clare care trebuie respectate din 8 februarie, când o mare parte a copiilor vor reveni la cursurile fizice. Semnarea documentului este întârziată de divergențele între echipele celor două ministere legate în principal de distanțarea copiilor în clasă, au relatat pentru G4Media.ro surse oficiale.

Potrivit surselor citate, Ministerul Sănătății insistă pe necesitatea ca între elevi să existe o distanță de cel puțin un metru, așa cum a fost stabilit și în toamna anului trecut, când au fost deschise școlile.

Această condiție a făcut ca, mai ales în orașele mari, unde școlile sunt aglomerate, multe clase să învețe în așa-zisul „scenariu hibrid”, în care jumătate din copii erau în clasă, iar jumătate urmăreau cursurile online, de acasă. Acest mod de predare a fost criticat de profesori, părinți și elevi, iar actualul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că acesta nu va mai exista, pentru că s-a dovedit extrem de ineficient.

Prin urmare, din 8 februarie, acolo unde copiii pot reveni la cursuri ținând cont de situația epidemiologică din localitate, multe clase vor fi aglomerate.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat atât marți seara, cât și după ședința de Guvern de miercuri că în clase nu ar trebui să se impună distanțarea între toți elevii, iar copiii vor sta câte doi în bancă, fără panouri de plexiglas sau alte măsuri în afară de masca de protecție. În plus, Cîmpeanu a amenințat că nu va semna ordinul comun cu ministrul Voiculescu dacă acesta va include reguli care nu pot fi aplicate în școlile din România, așa cum arată ele acum.

Surse oficiale au declarat pentru G4Media.ro că distanța dintre copii este în discuție, pentru că Ministerul Sănătății vrea ca ordinul să prevadă respectarea distanței de un metru și insistă să nu se renunțe la această regulă.

Dezbaterile dintre echipele celor două ministere sunt în desfășurare.

Ministrul Sorin Cîmpeanu afirma miercuri după-amiază că ordinul ar putea fi semnat cel mai devreme la miezul nopții, deși mai sunt doar 4 zile până la redeschiderea școlilor.

Citește și

Cîmpeanu: Elevii vor sta câte doi în bancă. Distanțarea este importantă, dar nu trebuie să fie absurdă. Purtarea măștii este esențială

Scenariile pentru școli: la rata de infectare mai mică de 1 la mie merg toți copiii la școală, între 1 și 3 la mie merg preșcolarii și clasele 0-4, 8, 12 și 13, iar la rata între 3-6 doar creșe, grădinițe și clasele 0-4

Foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

52 comentarii

  1. Aceasta lichea de cursa lunga, campeanu, face politica psd în guvern și e demn aliat al sindicatelor, profund corupte, din învățământ. El este cel care a vrut ca ponta sa rămână doctor, a trecut prin psd-alde și sunt convins ca nu crede în niciun virus, dobitocul a insistat cu începere a școlilor în actualul context total nefavorabil.(ne gândim numai la vaccinurile pentru cadrele didactice!!!!). Asa ca, Demisia!!!!!! Când credeți ca tovarasul a predat un curs adevărat, ultima data? Eu cred ca niciodată, ori asta zice ca e meseria lui…. Romanica tara mica…..

    • Chiar, ce- fi mai rău, credincioșii în moaște sau în viruși? ASTA-I ÎNTREBAREA!

    • @barbu: credinta presupune chestii nedovedite stiintific, de aici vine si credinta, deci „credincionsii in virus – desi corect se spune virusuri” arata ca nu prea faci diferenta intre stiinta si religie. Virusurile sunt chestii dovedite stiintific, verificzbil de oricine are oareshce cunostinte in microbiologie.

  2. Stiinta medicala, studiile medicale, specialistii in virusologie din tot mapamondul spun:DISTANTARE; in plus unde si cum servesc pachetelul cu mancare copii???

    • @Seb,
      Cam cum ar trebui și ăștia ca tine „distanțați” de societate. Să nu dați microbi societății.
      Distanțați după niște zăbrele ori la 2 metri sub firul ierbii.

  3. Ordonanța de Urgență care prevede modificarea unor acte normative vizează modificarea art. 58 din Legea Educației Naționale, mai exact, prin excepție de la aliniatul 4, art. 58, în semestrul doi al acestui an școlar suma de 30 de milioane de euro va avea ca destinație exclusivă derularea și plata orelor remediale. Plata se va face către școli într-un cuantum de 0,4 ISR, 200 de lei/lună pentru fiecare elev cuprins în grupul țintă”, a declarat miercuri ministrul Sorin Cîmpeanu.

    Cum se poate verifica eficiența acestor ore remediate și daca chiar vor beneficia toți elevii care au fost privați de la învățătură. Aici ma refer la mediul rural.

  4. Tampeanu sa fie schimbat … ca cam face pe el!

  5. Campeanu acest cioclu traseist al politicii romanesti ar trebuie sa isi dea demisia pentru incompetenta de care da dovada. Daca copiii la scoala nu vor fi distantati nici adultii sa nu mai respecte distantarea.

  6. Ce „distanțare”? Numai tâmpenii. Pentru ce distanțare?

    • …cel puțin 3 m in cazul tau!
      Că sa no întâlnim pe Mata, doamne ferește să mai facă unul ca tine!

    • @…..
      Vierme, mă-ta mai bine se bălega lângă un gard decât să fete un rebut ca tine.

    • 🤣🤣🤣👍
      Te oftici?
      E bine! 🤥🤥🤥🥳🥳
      Incepem cu poante de autobază?
      Gen Birlic ( nici că putea mai bine!)?
      Alea de la americanii BLM! cu Mata…?!
      Nu mai zic de postac, că e depășită..
      De idioți utili însă nu mă satur..
      Vezi că nici Pe Se Distul nu mai ține.
      Trebuie să schimb look-ul.
      🤣🤣🤣🤣
      Sunteți o sursă nesecată de amuzament!
      Felicitări G4 că avem această ocazie!

    • @Barby
      Pasol!

  7. Cu alte cuvinte PNL – partidul din care face parte acest ministru al educatiei – gireaza imbolnavirea generalizata a copiilor si a familiilor acestora prin desconsiderarea masurilor de protectie – distantare fizica recomandate de OMS.

    Tineti minte cine sunt cei resposabili pentru imbolnavirea familiei dvs: Cimpeanu PNL.

  8. Nu mor după plusica, dar aici are dreptate, nu-i poți băga pe copii claie peste grămadă, fără teste, fără profesori vaccinati, fără distanțare, 5-6 ore, doar cu masca.
    Traseistul nesimțit n-are nicio jenă, el e vaccinat, îl doare la bască. Cred că vrea să studieze imunizarea pe cale naturală, experimentand pe copiii noștri.
    Se inspiră de la AUR si isi păstrează astfel deschisă posibilitatea de a o tăia din PNL dacă simte ceva probleme, precum șobolanii.
    Dl.Cimpeanu, cel mai mare traseist al momentului, a taiat-o de la stânga la dreapta, înapoi la stânga, merge si de-o extremă dreapta, el să fie Ministru.

  9. Divergente? Demisia, domnule Sorin!

  10. Demisia Voiculescule! Ce te recomandă la sănătate? Nimic

  11. Disperatilor, încuiați-va în casa. Nu uitați sa va distanțati chiar dacă stați singuri.

  12. O sa vina Citu sa dea ordin sa inceapa scolile cu doi in banca. Mai nou il blocheaza pe VV la orice miscare -raportarea cazurilor Covid, sanctionarea celor ce vaccineaza peste rand etc.

  13. Campeanu este a sabotorul perfect al actualului guvern. Vrea sa dea drumul la un dezastru epidemiologic ca apoi PSD sa aiba spre ce arata cu degetul sa ceara motiuni si sa revina la putere.
    Campeanu anunta deschiderea scolilor din decembrie/ianuarie cand tara era toata rosie. Omul nu are nicio treaba cu – grafice (transmisibilitatea accentuata la copii a noilor tulpini)/ cu recomandari OMS, cu nimic. El are o tinta clara – aducerea sistemului in colaps.
    Dati-l va rog afara pe acest incompetent malefic.

    • Si te intreb sincer: poti da vina pe PSD ca va capitaliza acest dezastru creat de Cimpeanu – PNL?

      Nu sunt votant PSD, dar orice partid ar fi in opozitie ar capitaliza un asemenea moment. Si de vina vor fi cumva votantii PSD sau rebuturile politice PNL care au dus la aceasta situatie?

    • Fuguta repede în beci ca vine urgia peste voi. Va papa tulpinile ultimii neuroni. Roagă-l pe Ion să-ți sudeze ușă.

    • Bilic, tata, inchide gura ca faci curent :).

    • Ioane mai ai glume de autobaza? Vezi ca se înființează un partid la balaceanca dispus sa va capitalizeze nu doar voturile.

    • @Bilic

      Cu o persoana care se adreseaza cu „disperatilor” si ce alte glume ai mai facut tu, asta este nivelul de adresare. Pe limba ta, de autobaza.

    • Chiar și în autobaza totl ultimul păcălici ai fost. Probabil ala care matura curtea după ce terminau șoferii berea și semințele. Ai îmbătrânit urat tataie, măcinat de angoase și teroare.

  14. Neo-marxistul Voiculescu ne vrea copiii cât mai mult în casă și cât mai indobitociți , dă ți DEMISIA incompetentule

    • Usr e partid de dreapta, nu sunt fan, dar get your facts right, singurul partid neomarxist care a trecut pragul electoral este PSD

    • @bilic Partid de dreapta sa militeze pentru casatoriile LGBTQ? Sau cum spunea acea arhitecta consiliera ala lui Cioloș ca proprietatea privata este caduca? Sa traim toti la comun? Asta înseamnă dreapta?

  15. Vezi ca ai gresit. Fotomodelu’ e sustinut de PNL nu de USR.

    Sub guvernul Orban a „excelat”.

  16. Ştiţi măi oameni buni ca ce fac acuma e să lovească tot în Voiculescu şi nătângii ăştia tocmai când toată Europa e în criză unui nou val vrea iar să saboteze sistemul medical doar să solicite sistemul medical ca să poată să arunce vina desigur iar pe Voiculescu?
    Unde e divergenta că nu vedem decât pe unii care joacă politic şi altul îngrijorat că pe ăştia nu îi doare decât de politica lor.
    Măi băieţi s-a terminat cu alegerile, stai că mai este clovneria aia de la PNL cu alegerea conducătorului lor iubit care deja ştim cine va fi aşa că lăsaţi prostiile şi dacă vă spune ăia din sănătate că nu e bine AŞA E CĂ DOAR NU VA SPUNE VOICULESCU ŞI TOATE DATELE ADUNATE DIN TERITORIU SI EXTERN.
    Deci vorbim de câţiva limbrici care se bate să îi facă pe plac noului lor conducător şi de ăia de la USR-Plus care nu vor să joace politic şi să îşi fac treaba?…..DECI DESPRE CE VORBIM MAI DEMENŢILOR?

  17. Cioclul.2 al învățământului românesc dorește să devină cioclul Românie la propriu!
    Acest individ lipsit de caracter, cu aere de intelectual, acest mizer COMUNIST, este pus la frâiele educației de către prea nefericitul PNL!!
    Tov preș… Atâta a rămas din matale…! Preș.
    ” România educată” s-a șters la kur cu documentele matale! Vă felicit!

  18. Citu sa iasa la rampa si sa transeze.
    Sa nu se mai ascunda ca p..cu’n papusoi cum a facut cu finantarea centrelor de vaccinare – scandalul Boc, cand toata lumea stia ca de campania de vaccinare se ocupa personal cabinetul primului ministru si prin urmare El trebuia sa decida finantarea.

  19. Nici o problema, e timp berechet pentru rezolvarea „divergentelor”, pana Luni dimineata cand se redeschid scolile e inca mult timp sa ajungeti la o intelegere!
    Ordinul poate fi semnat si luni dimineata, care-i problema??!!!
    Rusine, in ultimul momemt, fix ca pompierii…nu ati fost in stare sa aveti PREGATIT un astfel de Ordin pentru a redeschide scolile…luati salariile alea uriase o adunatura de incompetenti habarnisti de top!

  20. Gunoiul neo-marxist sa lase copiii sa se duca la școală. Sa faca ceva dezvoltare imobiliara, ca la asta se pricepe si sa ne lase sa ne ducem copiii la școală.

    • Asa-i ca-i greu sa fi parinte? Cine te-a pus sa faci copil daca nu esti in stare ai ai grija de el?

    • Bai tizule nu e greu sa ai copil. Problema este ca de un an sta acasa. Iar pe mine nu ma deranjează absolut deloc. O ajut cu temele atat eu, cat si sotia. Nu ma deranjează absolut deloc sa o fac. Este copilul meu si o sprijin cat pot de mult. Imensa problema este ce ei ii lipsește enorm scoala. Atat ei cat si celorlalți copii. Neo-marxistii fara copii nu înțeleg asta. In țările unde curge apa calda scolile s-au închis ultimele si au stat cat mai puțin timp inchise. Sunt aia mai prosti ca noi?

    • Ion problema nu este deschiderea scolilor propriu zisa. Ci masurile aberante anuntate de Cimpeanu gen: fara distantare in banci. Cum e posibil sa deschida scolile astfel? Adica noi adultii trebuie sa stam la distanta unii de altii, dar copii pot sta cate doi in banca fara nici un fel de distanta intre ei.

      Referitor la ce spuneai despre scolile din alte tari, acolo nu cred ca vei vedea cate doi copii in banca, 30+ de copii in acelasi timp in clasa. Daca ar fi in stare sa asigure asemenea conditii si la noi, atunci da, comparatia at fi una realista.

    • Babaiatule. Esti habarnist sadea. Invoci faptul ca cei de afara nu au inchis scolile comparand mere cu pere. In cate scoli din afara scolii ai mers visator de neo-marxisti (suferi de mania persecutiei). babaiatule, iti vand un pont: mergi in Italia, Spania, Uk (si nu numai) si ai sa vezi cum sunt aia dusi la scoala. Cu autobuze/microbuze/trenuri unde nu stau ca niste cartofi, la 30 cm unul de altul si fara masca (daca ai vorbi cu elevii romani care fac naveta ai afla demult, babaiatule, asta). Ai senzatia ca daca va incepe scoala cu n copii la hectar va fi in regula? Chiar ai senzatia ca va fi mai bine pentru fii-ta? Pentru tine va fi bai, la cata minte ai. Mai lasa-ma cu dorinta elevilor de a merge la scoala, ‘ca le lipseste scoala’. Le lipseste unde sa faca misto bre, sunt satui de mama si tata acasa, vor sa fuga de acasa bre! La scoala vor sta ca sardelele, cu ochii numai in telefoane, adica fix ce fac si acasa, numai ca vor fi supraexpusi. Ce fel de parinte esti tu babaiatule??? Esti un kamikaze, nu parinte! Din pacate, cu copiii celor ca tine trebuie sa stea copilul meu in carca, imi imaginez ca si tu si familia dati de pamant cu ele de reguli dupa atitudine, si repet, noi trebuie sa ne trimitem copiii cu copiii vostri….La limita penalului.

  21. cât poate să țină minunea ? …max 2 săptămâni 🙂

  22. Sunt de parere ca scolile trebuie sa inceapa etapizat.Acum era cazul in opinia mea sa se reia fizic procesul educational doar pentru crese,gradinite,clasele I-IV si cele terminale de a VIII-a si a XII-a.Daca sunt conditii de respectare a regulilor de protectie sanitara in anumite unitati de invatamant,acolo sa se poata relua integral procesul educational pentru toti elevii.
    Franta ca Franta,dar alte tari cand au redeschis scolile au tinut cont de regulile de protectie sanitara,inclusiv de distantare intre elevi?Cele mai multe tari din UE cum au procedat in aceasta privinta?
    As fi curios sa stiu cat va dura o astfel de decizie bazata pe scenarii,respectiv cat va fi rata de crestere a infectarilor zilnice la sfarsitul lunii martie de exemplu,inclusiv in zonele care acum sunt in scenariul verde?

  23. Știrea este – cu 1 zi lucrătoare înainte de începerea școlii, regulile sunt in aer. Așa ceva….cum s-ar aștepta ăștia ca școlile sa fie pregătite pentru deschidere (săpun, măști, mănuși, prosoape și hârtie igienică, dispensare automate cu dezinfectanți, igienizare regulată, nebulizare, aerisire iarna, căldură deloc, trasee marcate, etc, etc). Doamne ferește la primele decese la copii, cu tulpinile noi. Cobai în tara mea! Până aici.

  24. Campeanu nu doreste distantare. Isi bate joc de toate recomandarile specialistilor din domeniul sanatatii. Se considera mai presus de ei. Vrea scoala fara distantare fara ca macar sa inteleaga care vor fi consecintele acestei decizii. Copiii din clase vor fi victimele prostiei lui. La fel si parintii, bunicii si fratii de acasa. Demisia lui insa nu va incalzi pe nimeni..caci va veni prea tarziu. Rusine dle Campeanu!

  25. Campeanu e inconstient!
    A uitat ca nu mai suntem in comunism ,sa impuna si noi sa executam.
    Copii nu stau cu masca pusa ok ore intregi!!!
    Va fi dezastru!!

  26. Campeanu e inconstient!
    A uitat ca nu mai suntem in comunism ,sa impuna si noi sa executam.
    Copii nu stau cu masca pusa ok ore intregi!!!
    Va fi dezastru!!
    SA II SPUNA CINEVA MINISTRULUI EDUCATIEI CA
    E TOTAL INCONSTIENT SAU RAU INTENTIONAT!!