Sunt experimentele pe oameni neetice sau contribuțiile la medicina de azi justifică utilizarea lor?

Omul de știință chinez He Jiankui a șocat lumea anul trecut după ce vestea că a modificat ADN-ul a doi fetuși a ajuns la urechile tuturor. Omul de știință din China a folosit un instrument de modificare a genelor CRISPR-Cas9 pentru a-i  face pe cei doi fetuși imuni la virusul HIV. Cercetători din China și din întreaga lume au vorbit despre experiment, unii dintre ei calificându-l neetic și lipsit de necesitate în prevenirea HIV-ului. He Jiankui a fost avertizat de ceilalți oameni de știință  să nu continue pe această cale, transmite CNN.

Experimentul său, ale cărui rezultate sunt încă incerte, deschide o cutie a Pandorei plină cu întrebări despre etica experimentelor cu oameni – chiar dacă aceste dileme nu sunt deloc noi.

Exemplele istorice de experimente cu oameni includ atrocitățile din timpul războiului, când doctorii naziști au testat limitele supraviețuirii umane. Un alt experiment pe oameni a dus la crearea prototipului de vaccin împotriva hepatitei B. Wendell Johnson, care a avut numeroase contribuții în câmpul tulburărilor de comunicare, a încercat să introducă o tulburare de limbaj copiilor sănătoși. În anii 1940, prizonierii din Illinois au fost infectați cu malarie pentru a se testa pe ei tratamentul împotriva malariei.

Astfel de experimente au fost criticate și calificate neetice, dar au condus la progresul medicinei și al codului său etic, precum codul Nuremberg.

Când He Jiankui a făcut public experimentul său prin care a alterat genele umane, răspunsul comunității medicale globale a fost rapid și condamnatoriu.

„Este în afara oricărei întrebări că acest experiment este neetic”, a declarat Jing Bao Nie, profesor de bioetică la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă. Fără „vreo necesitate medicală, nu este etic să ocupi de editarea genelor”. Sarah Chan, directorul Mason Institute for Medicine, Life Sciences and the Law din cadrul Universității din Edinburgh, a declarat, la rândul său, că „balanța riscurilor și beneficiilor face dificilă justificarea acestui experiment”. Editarea genomului embrionului nu este pe deplin dezvoltată, așa că „practic toți oamenii de știință vor spune că nu cunosc încă suficient de multe pentru a recomanda folosirea editării genelor clinic”.

În cazul în care boala pune în pericol viața și cauzează multă suferință, iar singurul mijloc prin care durerea poate fi redusă este o procedură experimentală riscantă. Chan crede că „dat fiind beneficiul imens pe care l-ar putea aduce, am putea considera justificat riscul unui experiment”.

În timpul anilor 1940, doctorii naziști au realizat experimente umane pe prizonierii din lagărele de concentrare. În toate aceste experimente, prizonierii erau forțați să îndure tortura fizică, cauzată mai mereu de mutilare și durere, unele dintre aceste experimente finalizându-se tragic.

Douăzeci de medici naziști au fost condamnați în timpul Procesului de la Nuremberg din 1945-1946. În urma procesului a rezultat primul document etic, Codul Nuremberg, o declarație în zece puncte despre cum trebuie realizat un experiment etic.

Dar mulți doctori au simțit că acest cod nu le se aplică.

Zece ani mai târziu, doctorului Saul Krugman i s-a cerut să facă ceva în legătură cu hepatita agresivă din Școala de Stat Willowbrook pentru copii cu dizabilități intelectuale din Staten Island, New York. Krugman a descoperit că peste 90% din copiii acestei școli erau infectați.

Contactarea hepatitei a fost „predictibilă” și „inevitabilă” din cauza igienei precare care domnea în școală, conform primului studiu făcut de Krugman. El a încercat atunci să dezvolte un vaccin, iar părinții au fost informați și li s-a cerut acordul.

Experimentul său l-a ajutat pe Krugman să descopere două tipuri de hepatită – A și B – și cum acestea se răspândesc. Hepatita A se răspândește pe o rută fecal-orală, în timp ce hepatita B prin contact intim și transfer de fluide din corp. Cincisprezece ani mai târziu, Krugman a dezvoltat un prototip de vaccin împotriva hepatitei B.

În lucrarea sa, Krugman a  acceptat criticile conform cărora scopul nu justifică mijloacele, dar a afirmat că acest principiu nu se aplică muncii sale, atât timp cât toții copiii care merg la școală sunt expuși constant pericolului de a fi infectați cu hepatită.

În subtextul dezbaterii apare o întrebare centrală privind etica experimentului lui Krugman: poate fi etic un experiment periculos pe o persoană, ca în cazul elevilor de la Willowbrook, care nu vor beneficia ei înșiși de rezultate?

Sursă articol

Sursă foto: Pexels.com

NOTĂ Robert Ciobanu este bursier al Fundației Konrad Adenauer în parteneriat cu G4Media.ro