G4Media.ro

SUA şi Coreea de Sud vor organiza exerciţii de simulare concentrate pe…

Sursa foto: Twitter / Japan Maritime Self-Defense Force

SUA şi Coreea de Sud vor organiza exerciţii de simulare concentrate pe ameninţările nucleare

Statele Unite şi Coreea de Sud vor desfăşura exerciţii de simulare concentrate pe ameninţările nucleare, a declarat marţi secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, informează AFP, citată de Agerpres.

Cele două ţări vor efectua „exerciţii bazate pe scenarii din ce în ce mai complexe privind ameninţările nucleare la adresa peninsulei”, a scris Austin într-un articol publicată de agenţia de presă Yonhap.

Lloyd Austin se află în vizită la Seul pentru a treia oară în calitate de secretar al Apărării. El se va întâlni cu omologul său sud-coreean, Lee Jong-sup, precum şi cu preşedintele Yoon Suk-yeol.

Vizita sa are ca scop aprofundarea cooperării dintre cele două ţări, discutarea provocărilor de securitate şi reafirmarea faptului că „angajamentul american mai larg în materie de descurajare faţă de Republica Coreea este neclintit”, a precizat Austin.

Tensiunile militare din peninsula coreeană au crescut în 2022, testele frecvente ale armelor, inclusiv a celor mai avansate rachete balistice intercontinentale fiind contrare sancţiunilor internaţionale. Totodată, liderul nord-coreean Kim Jong Un a cerut recent o creştere „exponenţială” a arsenalului nuclear, iar anul trecut a calificat drept ireversibil statutul de putere nucleară al ţării sale.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Simuleaza o lovitura nucleara preventiva la Phenian.