
STUDIU Operaţiile cu laser pentru miopie sunt sigure şi pentru adolescenţi, nu doar pentru adulţi
Chirurgia cu laser pentru miopie este la fel de sigură şi eficientă la adolescenţii de vârstă mai mare ca şi la adulţi, au raportat cercetătorii marţi, la Copenhaga, în cadrul celui de-al 43-lea Congres al Societăţii Europene de Cataractă şi Chirurgie Refractivă, transmite miercuri Reuters, preluată de Agerpres.
Aceştia au analizat datele privind procedurile de keratectomie fotorefractivă (PRK) efectuate pe 65.211 de ochi între 2010 şi 2024, comparând rezultatele la tinerii cu vârste cuprinse între 17 şi 18 ani cu rezultatele la cei cu vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani.
Rezultatele la adolescenţi au fost la fel de bune sau chiar mai bune decât la adulţi, 64% dintre ochii adolescenţilor obţinând o vedere de 20/20, comparativ cu 59% dintre ochii adulţilor, au raportat cercetătorii.
Reoperaţiile şi complicaţiile, cum ar fi vederea înceţoşată sau slăbirea corneei, au fost foarte rare în ambele grupuri.
„Acesta este de departe cel mai mare studiu privind PRK la adolescenţi, iar această dimensiune mare a eşantionului înseamnă că rezultatele sunt foarte fiabile”, a declarat într-un comunicat conducătorul studiului, Dr. Avinoam Shye de la Rambam Health Care Campus din Haifa, Israel.
PRK implică utilizarea unui laser pentru a îndepărta ţesut din cornee, remodelând-o.
„Unii medici se tem că ochii adolescenţilor s-ar putea schimba în continuare sau că ochii lor ar putea răspunde diferit la vindecare după tratamentul cu laser, crescând riscul de efecte secundare. Cercetarea sugerează că pentru adolescenţii cu miopie stabilă, bine evaluaţi, PRK ar putea fi o opţiune sigură şi eficientă”, a mai susţinut el.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.