Studierea insectelor, motivul primelor inițiative de trecere la ora de vară (BBC)

Un susținător timpuriu al valorificării luminii naturale pe timpul sezonului de vară a insistat pentru schimbarea orei, astfel încât să aibă mai mult timp să vâneze insecte, arată un documentar BBC.

La începutul anilor 1880, un adolescent, George Hudson, era deja îndrăgostit de insecte. La vârsta de 13 ani, naturalistul amator în devenire și-a scris primul manuscris – pe baza insectelor pe care le-a adunat și le-a desenat în detalii meticuloase. Până la moartea sa, în 1946, scrisese și ilustrase șapte cărți și a adunat una dintre cele mai mari colecții de exemplare de insecte din Noua Zeelandă.

Dar acest devotament prolific față de nevertebrate – în special molii și fluturi – nu a fost lipsit de obstacole. Căci, pe măsură ce adolescentul iubitor de insecte a intrat în forța de muncă ca funcționar poștal, s-a confruntat cu o problemă: existau mai multe insecte decât avea la dispoziție orele de zi în care să le „vâneze”.

Fiind o persoană care nu a vrut să-și abandoneze pasiunea, Hudson a propus o soluție: schimbarea ceasurilor cu două ore înapoi în lunile de vară – un concept care prefigurează sistemul modern de oră de vară.

O astfel de schimbare, a susținut el în fața Societății Filosofice Wellington în 1895 și 1898, ar folosi lumina dimineții devreme pentru muncă și ar deschide „o perioadă lungă de petrecere a timpului liber” seara „pentru cricket, grădinărit, ciclism sau orice altă activitate în aer liber dorită”. Pe lângă economisirea utilizării luminii artificiale, modificarea ar beneficia în special „numeroasele categorii care sunt obligate să lucreze toată ziua în interior și care, în condițiile existente, beneficiază de un minim de aer proaspăt și de soare”, a sugerat el.

La început, propunerea sa a fost întâmpinată cu ridicol și, deși a câștigat teren și sprijin în anii următori, nu a progresat mult mai mult la acea vreme. Dar nici nu a fost singura persoană din epoca lui care a ridicat această problemă.

În Marea Britanie, constructorul William Willet a observat că în timpul călăriei sale de dimineață devreme spre serviciu, obloanele au rămas trase în căsuțele muncitorilor. Întorcându-se înapoi orele de vară, el, ca și Hudson, a gândit că oamenii își puteau începe ziua mai devreme și pot avea mai mult timp pentru petrecere a timpului liber după muncă.
Propunerea inițială a lui Willet a implicat schimbarea ceasurilor cu 20 de minute în fiecare duminică din aprilie și înapoi, timp de patru duminici cu 20 de minute, în septembrie, explică Emily Akkermans, curator al timpului la Observatorul Regal Greenwich. O singură schimbare de o oră a fost în cele din urmă stabilită de susținătorii săi și prezentată pentru prima dată în fața parlamentului în 1908 – cu toate acestea, abia în 1916, nevoia de economisire a combustibilului din timpul războiului a determinat ca măsura adoptată oficial de Germania și apoi, în cele din urmă, câteva săptămâni mai târziu, de Marea Britanie.
Numeroase alte țări au urmat curând exemplul, inclusiv SUA în 1918. Și, în timp ce Willet nu a supraviețuit pentru a vedea adoptarea cauzei sale, murind din cauza gripei înainte de sfârșitul războiului, Hudson a trăit să vadă Noua Zeelandă trecând o schimbare de o oră în lege în 1927.
Între timp, Hudson continuase să se ocupe de pasiunea sa. Aranjându-și schimburile de muncă astfel încât să poată folosi orele de lumină pentru a prinde și picta insecte, și-a urmat pasiunea pentru entomologie.

Articolul integral: BBC