Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, va fi vicepreședintele Senatului României, conform decizie luate luni seara de biroul politic al Partidului Național Liberal, potrivit surselor G4Media.ro și Edupedu.ro. Acesta îl va înlocui pe actualul vicepreședinte al camerei superioare, Virgil Guran. Cîmpeanu și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației în urma unui scandal de plagiat, pe 29 septembrie 2022.
Senatul, camera decisivă a Parlamentului pentru legile Educației, are patru vicepreședinți.
Cîmpeanu este vicepreședinte al PNL din septembrie 2021 și a fost al doilea ministru care a demisionat după un scandal de plagiat din Guvernul Ciucă, după Florin Roman, ministrul Cercetării și Digitalizării.
Sorin Cîmpeanu este unul dintre cei trei specialiști ai PNL care vor „corecta” legile Educației, în varianta propusă coaliției de guvernare de ministrul actual, Ligia Deca, înainte ca proiectele să intre în Guvern și să fie asumate de Executiv pentru a fi trimise apoi Parlamentului, potrivit surselor Edupedu.ro.
Fara acuzatia de plagiat nu pupa el functia de vice 🤣🤣🤣
Doar nu vreti sa puna acolo un om competent
Trebui pus un hot traseist pe placul lui Iohanis si Ciolacu
Un guvern de plagiatori și ‘telectuali cu diplome cumpărate la ceas de seara.
Da. I-au dat voie să demisioneze de la Educație pentru că aveau ceva mai bun pentru el, vicepreș la Senat.
Bravo PNL! Nu aveți cu cine… Ca și PSD, de altfel… E criză și foame de bani.
Când lumea o să înțeleagă că hoții nu mai trebuie sa fie la conducerea României, o să voteze USR.
Până atunci o să muriți de foame in continuare.
usr e produsul unui marxism gretos de tipul woke , cancel culture, climate change generatoare de trans-euglene cu pene in dos! Nu-I voteaza nici dreak.
La vremuri noi, tot noi! Prevăd că ajunge din nou ministru al educației după ce se va mai educa puțin prin alte funcții înalte…
Deci in top 5 persoane importante din statul roman ESTE UN PLAGIATOR
Asa am ajuns…Cool
M@RS ACASA!
Bravo PNL, sa nu va abateti de la calea spre nicaieri sau spre disparitie, mai bine zis!
Hotii revin in functii! Bravo USL 12!
Dar sunt şi mulţi alţii, ȋn PNL şi ȋn PSD
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣 deci…
Doar când or muri impostori ăștia scăpăm de ei, până atunci se tot rotesc prin funcții 🤮🤮🤮🤮
Ce să zic…. penibil 🤮🤮🤮🤮
Rotirea cadrelor, sau mai degraba a cadavrelor politice.