
Sarah Ferguson, fosta soţie a prinţului Andrew, a fost exclusă din mai multe organizaţii caritabile din cauza legăturilor sale cu Epstein
Sarah Ferguson, fosta soţie a prinţului Andrew, a fost exclusă luni din mai multe organizaţii caritabile cu care colabora, după publicarea unui e-mail expediat lui Jeffrey Epstein în care îl descria pe acest infractor sexual american drept „un prieten excepţional”, informează luni AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Prinţul Andrew, fratele mai tânăr al regelui Charles al III-lea, a căzut deja în dizgraţie din cauza prieteniei sale cu finanţistul american, decedat în închisoare în 2019 înainte de începerea procesului în care urma să fie judecat pentru infracţiuni sexuale. Prinţul Andrew a fost acuzat, la rândul lui, de agresiune sexuală de o femeie americană, care avea 17 ani în momentul presupusei infracţiuni şi care susţine că i-a fost „împrumutată” prinţului britanic de către Epstein.
În prezent în vârstă de 65 de ani, prinţul Andrew nu mai deţine niciun rol public începând din anul 2019. De asemenea, şi-a pierdut titlurile militare şi patronajele regale în 2022.
„Fergie”, ducesa de York, a fost în cele din urmă prinsă şi ea în scandalul Epstein.
În martie 2011, ea a prezentat scuze publice pentru că a acceptat suma de 15.000 de lire sterline (17.210 euro) din partea finanţistului american. Ea a declarat într-un interviu că a fost vorba despre „o enormă eroare de judecată” din partea sa. „Nu mai vreau niciodată să am de-a face cu Jeffrey Epstein”, a adăugat ea.
Dar, o lună mai târziu, potrivit unui e-mail ce a fost publicat weekendul trecut de tabloidul The Sun, ea l-a contactat din nou pe infractorul american, pentru „a-i prezenta scuze”. „Ştiu că te-am dezamăgit teribil”, i-a scris ea în acel e-mail.
„Ai fost mereu un prieten fidel, generos şi excepţional pentru mine şi familia mea”, a adăugat ducesa de York.
Julia’s House, o asociaţie de ajutorare a copiilor bolnavi, patronată de Sarah Ferguson, a devenit luni prima organizaţie caritabilă care a anunţat că nu va mai colabora cu ea.
„În urma informaţiilor apărute despre corespondenţa dintre ducesa de York şi Jeffrey Epstein, Julia’s House a decis că ar fi nepotrivit ca ea să continue să patroneze asociaţia noastră”, a declarat un purtător de cuvânt al organizaţiei.
La scurt timp după aceea, alte organizaţii au anunţat, la rândul lor, că îşi încetează colaborările cu Sarah Ferguson. Printre ele se numără Children’s Literacy Charity, patronată de această autoare de cărţi pentru copii, precum şi Teenage Cancer Trust.
Asociaţia Prevent Breast Cancer a anunţat, de asemenea, că a rupt legăturile cu Sarah Ferguson. Ducesa britanică a devenit patroana acestei asociaţii anul trecut după ce a fost diagnosticată cu cancer mamar în 2023.
The Natasha Allergy Research Foundation a pus capăt relaţiilor de colaborare cu Sarah Ferguson, deşi aceasta din urmă nu a mai lucrat pentru organizaţie de mai mulţi ani. „Ar fi nepotrivit ca ea să continue să fie asociată cu asociaţia noastră”, au declarat fondatorii organizaţiei.
Prinţul Andrew şi Sarah Ferguson au divorţat în 1996 după o căsnicie de zece ani, dar locuiesc în continuare împreună într-o reşedinţă regală cu 30 de camere, Royal Lodge, în apropiere de Castelul Windsor, la vest de Londra.
Ei au apărut împreună în public pe 16 septembrie, la funeraliile ducesei de Kent, unde au fost prezenţi, de asemenea, regele Charles al III-lea, prinţul William şi soţia acestuia, prinţesa Kate.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.