Home » Articole » Rogobete: Reducem blocajul livrărilor de perfuzabile. Spitalele vor fi aprovizionate constant

Rogobete: Reducem blocajul livrărilor de perfuzabile. Spitalele vor fi aprovizionate constant

Rogobete: Reducem blocajul livrărilor de perfuzabile. Spitalele vor fi aprovizionate constant
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că va fi redus blocajul livrărilor de soluţii perfuzabile şi spitalele vor fi aprovizionate constant, transmite Agerpres.

„În urma discuţiilor purtate cu producătorii de soluţii perfuzabile, am ajuns împreună la o soluţie concretă, care elimină riscul de discontinuităţi şi asigură livrările constante de ser fiziologic, glucoză şi alte soluţii esenţiale către spitale. Astăzi am publicat, în transparenţă decizională, Ordinul de ministru care reaşează cadrul administrativ: majorăm marjele de distribuţie pentru soluţiile perfuzabile livrate unităţilor sanitare. Prin această măsură, deblocăm lanţul de distribuţie şi oferim predictibilitate întregului sistem. Spitalele nu vor mai fi expuse riscului de întârzieri sau lipsuri, iar pacienţii vor avea garanţia că tratamentele de care depind sunt disponibile”, a scris ministrul Sănătăţii pe Facebook.

- articolul continuă mai jos -

El a menţionat că decizia face parte dintr-un efort mai amplu de consolidare a lanţului de aprovizionare cu medicamente şi materiale sanitare, pentru ca actul medical „să nu fie niciodată pus în pericol de blocaje administrative”.

Alexandru Rogobete a adăugat că va continua dialogul constant cu producătorii şi distribuitorii, astfel încât deciziile Ministerului Sănătăţii să fie ancorate în realitate şi să susţină funcţionarea corectă a sistemului medical.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole