Home » Analize » Recompensă de 1 milion de dolari pentru capturarea lui Vladimir Putin, oferită de un om de afaceri rus: „Viu sau mort”

Recompensă de 1 milion de dolari pentru capturarea lui Vladimir Putin, oferită de un om de afaceri rus: „Viu sau mort”

Recompensă de 1 milion de dolari pentru capturarea lui Vladimir Putin, oferită de un om de afaceri rus: „Viu sau mort”
captura linkedin
Ascultă articolul

O recompensă de 1 milion de dolari pentru arestarea președintelui rus Vladimir Putin a fost oferită ofițerilor ruși de către antreprenorul rus Alex Konanykhin, transmite Jerusalem Post.

„Promit să plătesc 1.000.000 de dolari ofițerilor care, respectându-și datoria constituțională, îl arestează pe Putin drept criminal de război, în conformitate cu legile ruse și internaționale”, a scris Konanykhin pe LinkedIn. „Putin nu este președintele Rusiei, deoarece a ajuns la putere ca urmare a unor operațiuni speciale de aruncare în aer a blocurilor din Rusia, iar apoi a încălcat Constituția prin eliminarea alegerilor libere și uciderea oponenților săi”.

- articolul continuă mai jos -

„În calitate de etnic rus și cetățean rus, consider că este datoria mea morală să facilitez denazificarea Rusiei. Îmi voi continua asistența acordată Ucrainei în eforturile sale eroice de a rezista asaltului hoardei lui Putin”, a adăugat omul de afaceri.


În 1996, în timp ce se afla în Statele Unite, Konanykhin și soția sa au fost arestați pentru încălcarea condițiilor privind viza americană. Cazul ar fi fost declanșat de acuzația autorităților ruse potrivit cărora acesta ar fi deturnat 8 milioane de dolari de la o bancă moscovită.

În instrumentarea cazului, agenții FBI au depus mărturie că mafia rusească pusese o recompensă pe capul lui Konanykhin iar un fost agent KGB a declarat că are îndoieli serioase legate de acuzațiile autorităților rusești.

În timpul procesului, Konanykhin a depus mărturie că a fost supus la presiuni și amenințări din partea angajaților Russian Exchange Bank, astfel încât s-a mutat în Ungaria. Amenințările cu violențele au continuat astfel încât a fugit în Cehia și apoi în New York.

În cele din urmă, s-a ajuns la o înțelegere și omul de afaceri a primit azil politic, fiind eliberat. Peste câțiva ani, însă, azilul politic i-a fost revocat și s-a ordonat deportarea sa. Konanykhin a încercat să fugă în Canada dar a fost arestat. Și acest ordin de deportare a fost anulat și a primit din nou azil politic în 2007.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole