Procurorul Cătălin Ranco Pițu, care a supervizat Dosarul Revoluției, despre Ion Iliescu: Angajamentul față de Rusia a fost principala preocupare / Dacă în septembrie 1991 nu făcea implozie URSS, Iliescu nu s-ar fi îndreptat spre Occident / Mineriada a fost o acțiune gândită pentru destructurarea opoziției și a liderilor opoziției

Cătălin Ranco Pițu, 52 de ani, fost șef al Secției Parchetelor Militare, care a supervizat Dosarul Revoluției, a declarat într-un interviu pentru Deutsche Welle că fostul președinte Ion Iliescu a făcut jocul Rusiei imediat ce a preluat puterea după revoluția anti-comunistă din decembrie 1989. ”Începând cu 22, 23, 24, 25 decembrie 1989, o întreagă rețea uriașă pro-Moscova s-a instalat la vârful politico-militar al României”, a mai spus fostul șef al Parchetelor Militare.

El este autorul volumelor „Ruperea blestemului. Revoluția română din decembrie 1989” (Editura Litera, București, 2024) și „Mineriada s-a născut la Revoluție. Evenimentele din 13-15 iunie 1990” (Litera, București, 2025).

Principalele declarații ale lui Cătălin Ranco Pițu:

DW: Mai devreme spuneați că există în sistem oameni care încă îl protejează pe Ion Iliescu. Dar cei care erau procurori și judecători în perioada de glorie a lui Iliescu sunt aproape de seama lui, deci au ieșit din sistem. Atunci cine continuă să-i apere onorabilitatea pătată la Revoluție și Mineriade?

Cătălin Ranco Pițu: Sunt continuatorii celor care îl apărau acum 30 de ani. Există niște loialități familiale, niște loialități de grup. Dacă faceți o analiză și vedeți câți din jurul CFSN, apoi FSN, și-au predat ștafeta de la unul la altul. Și câți datorează foarte mult acelor primi 10-15 ani de politică din România.

DW: Credeți că astfel de personaje există și în serviciile secrete, și în justiție, și în poliție?

Cătălin Ranco Pițu: Teoretic există peste tot, teoretic. Acea rețea pro-sovietică despre care am argumentat, zic eu cât se poate de clar, și care s-a instalat total la puterea statului român în decembrie 1989, normal că n-a stat cu burta la soare. Obligația lor pe linie de servicii era să producă noi și noi membri ai rețelei.

DW: Credeți că această rețea a funcționat și acum la alegerile prezidențiale de anul trecut, când nimeni din serviciile secrete autohtone nu a semnalat că există probleme cu Georgescu? Nimeni nu a avertizat că România era într-un război hibrid în care Moscova era pe cale să aibă din nou un președinte la București. Această tăcere sugerează că Rețeaua pro-sovietică a rămas activă?

Cătălin Ranco Pițu: Așa rezultă logic. Au fost foarte multe anomalii, mergând până la recentul ciclu de șase luni care au trecut de la alegerile din noiembrie până recent.

Multe își găsesc foarte ușor explicația în ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 și imediat în ianuarie, februarie 1990. Pentru că zeci, sute de persoane au fost instalate în funcțiile cheie ale statului român, militare și politice.

Șerban Săndulescu, membru în Comisia Senatorială „Decembrie 1989″, a spus că, de fapt, în decembrie 1989 am asistat la re-kgb-izarea României. El spunea că cei din Rețeaua Moscovei sunt peste tot în parlament, în guvern, în structurile de forță. Dosarul Revoluției demonstrează acest lucru. Au fost patruzeci și doi de generali, toți reactivați imediat în decembrie 1989, toți dovediți ca fiind colaboratorii GRU în principal. Președintele era urmărit ca agent de influență al KGB.

Ei au făcut joncțiunea cu cei care se aflau la momentul respectiv în funcție și care nu fuseseră depistați de Securitatea lui Ceaușescu și de structurile de contrainformații militare ca fiind apartenenți la GRU și la KGB. Cu toții au făcut această joncțiune, preluând practic totul în țara aceasta. Începând cu 22, 23, 24, 25 decembrie 1989, o întreagă rețea uriașă pro-Moscova s-a instalat la vârful politico-militar al României.

Imaginați-vă că, de foarte multe ori, un serviciu secret, pentru a penetra alt stat, fie și cu o singură persoană, are nevoie de ani de zile, de muncă informativă. La noi au venit peste noapte cu toții. De la funcția de președinte al statului până la toate funcțiile cheie din viitorul Parlament, care și-a început activitatea oficială după 20 mai 1990, dar și guvernul provizoriu și toți aceia care practic au fost dovediți ca fiind filosovietici, în sensul de colaboratori, nu doar cu simpatii politice de tip subiectiv. Altfel spus, trădători de țară, de neam, de tot ce vrem. Pe urmă, după ce au ajuns în vârf, ei nu își vedeau de viață, ci aveau cumva obligația să facă prozelitism, să zic așa.

DW: Adică ei au recrutat în continuare forțe noi, întinerind rețeaua?

Cătălin Ranco Pițu: Exact, nu veneau cu oameni de aceeași vârstă, fiindcă trebuiau să asigure continuitatea influenței statului căruia i-au jurat credință prin trădare. Care-i acel stat? În decembrie 1989 era URSS, apoi continuatorii URSS, Rusia, mă rog, spunem Moscova, la modul general. Era normal ca Moscova să fie interesată să aibă influență totală sau chiar și parțială într-un stat precum România, stat care a devenit membru NATO, care a devenit membru UE, un stat foarte important geostrategic. E logic. Și din moment ce a avut o întreagă rețea fidelă până în măduva spinării, în decembrie 1989, instalată, credeți că Moscova vreo clipă a neglijat acea rețea? Că n-a tratat-o cu maximă importanță și n-a făcut tot ceea ce depinde pentru ca rețeaua să supraviețuiască pe termen lung? Eu zic că așa ceva este imposibil.

DW: Ar fi putut parchetul să descopere această rețea? Sau serviciile de contrainformații?

Cătălin Ranco Pițu: Atunci era mai complicat, pentru că toți proveneau din același sistem, inclusiv magistrații. Noua putere și rețeaua moscovită și-au pus oamenii în vârful justiției încă de atunci. De exemplu, în fața comisiei senatoriale, Gelu Voican Voiculescu spune, la un moment dat în 1994, foarte arogant, „să îi văd eu pe procurorii militari, dacă pot ei să ne facă ceva? Pentru că ne-am pus omul în fruntea lor”. Inițial era Mugurel Florescu, era șeful parchetelor militare din calitatea de procuror general adjunct, după care au venit alții, inclusiv Dan Ioan și alții.

DW: Deci, Rețeaua Rusească încă există?

Cătălin Ranco Pițu: Eu sunt convins că foarte mulți oameni ai acestei Rețele au supraviețuit și au continuat cu obediența față de Moscova până în zilele noastre. Și pentru că mă întrebați, eu știu, deși nu am probe, dar logica, dosarele pe care le-am văzut, oamenii cu care am discutat… m-au convins că acele structuri rămase într-o dependență inclusiv emoțională față de Moscova au făcut tot ce trebuia pentru ca interesul Moscovei să fie realizat în România.

DW: Fostul șef al SRI Virgil Măgureanu e inculpat în Dosarul Mineriadei pentru infracțiunea de crimă împotriva umanității. Ce-a făcut el concret? Și ce-au făcut oamenii lui?

Cătălin Ranco Pițu: A fost unul din principali organizatori ai evenimentului în sine, adică s-a ocupat de organizarea minerilor, nu doar de cei din Valea Jiului, pentru că au venit mineri din 14 localități spre București, lucru care se știe mai puțin. S-a preocupat de organizarea lor la ei acasă, să zic așa, s-a implicat direct în transportul lor, în organizarea și transportul lor, inclusiv cu participarea cadrelor SRI deghizate în mineri.

Apoi minerii au fost duși la sediile partidelor istorice, la facultăți, la domiciliile liderilor partidelor istorice, domiciliile anumitor ziariști. Editura Humanitas a fost vizitată de mineri, de exemplu. Virgil Măgureanu a fost pe stradă în acele zile, coordonând personal ce se întâmpla prin București.

Apoi, a pregătit toată acea nebunie care s-a petrecut începând cu 11 iunie, aș putea spune, pentru că atunci Ion Iliescu a început să ceară minerilor și altor muncitori să vină spre București. Ion Iliescu s-a implicat personal, a dat telefoane în teritoriu și a vorbit cu liderii minerilor și i-a convins să vină în număr mare la București pentru a-i bate pe alți români.

Ei bine, Virgil Măgureanu, printre altele, a coparticipat la manipularea existentă cu privire la atacarea sediului SRI de către protestatarii din Piața Universității. Adică el i-a făcut să meargă până la sediul SRI și să… Acum este o întreagă poveste. În primul rând, el a ordonat, pentru că nu putea altcineva să ordone ca toată paza sediului să dispară. Când protestatarii au fost aduși la sediu, clădirea mai era păzită de trei oameni.

Apoi, el este cel care, în paralel, după ce a lăsat sediul SRI practic nepăzit, a ordonat ca Brigada Antitero a SRI să acționeze împotriva celor care declaraseră greva foamei pe peluza din fața Teatrului Național. Și aici, a vrut să demonstreze ce spunea Silviu Brucan, care îi asimila pe cei care manifestau în Piața Universității cu teroriștii.

DW: Asmuțirea muncitorilor împotriva intelectualilor era o rețetă copiată din perioada stalinistă. Dar de ce au fost aleși minerii? Cine i-a ales? Sigur, mai era și „IMGB face ordine”.

Cătălin Ranco Pițu: Pentru că erau disciplinați, învățați cu greul și foarte infiltrați, pentru că erau ușor manipulabili, în urma realității vieții de mineri, fidelizați deja în iunie 90 ca urmare a drepturilor salariale și de altă natură acordate integral în ianuarie 1990. Deci Iliescu i-a fidelizat inițial, după care a început să-i folosească în calitate de braț armat al FSN-ului și al lui personal.

DW: În cartea dvs., „Mineriada s-a născut la Revoluție”, demonstrați această ipoteză pornind de la întâlnirea din 27 decembrie 1989 dintre Ion Iliescu, Petre Roman și Sergiu Celac și ambasadorul URSS la București. Scrieți că Iliescu se justifica omului Moscovei că sub umbrela FSN-ului va strânge toate partidele, în așa fel încât o eventuală mișcare de dreapta să nu aibă succes. Totuși, Piața Universității a fost demontată în 13-15 iunie, după alegerile câștigate clar în 20 mai 1990 de Ion Iliescu și FSN. De ce au avut nevoie de această violență?

Cătălin Ranco Pițu: În primul rând, s-au văzut cu legitimitatea conferită de câștigarea categorică a alegerilor. Adică s-au putut comporta cu mai multă dezinvoltură, având în spate rezultatul votului din 20 mai. Chemarea minerilor și acțiunile forțelor Ministerului de Interne și MApN, toate acestea nu au fost îndreptate ca scop principal împotriva celor 200-250 de oameni care mai participau la Piața Universității.

Protestul era deja aproape stins, după alegeri. Mineriada a fost o acțiune gândită pentru destructurarea opoziției și a liderilor opoziției. Nu era nevoie să vină 12.000 de mineri, plus alți muncitori, plus MAI, plus MApN, pentru a neutraliza pe cei 200-250 de tineri care încă protestau. A fost total inutilă comasarea unei astfel de forțe.

Și atunci singura explicație logică este că, după ce s-au văzut stăpânii acestei țări, având în spate un vot uriaș, au hotărât să pună în aplicare ce au spus pe 27 decembrie 1989, când angajamentul lor față de Rusia a fost principala lor preocupare. Principala, nu secundară, nu a treia sau a patra. Principala preocupare era împiedicarea elementelor de dreapta să se manifeste și să ajungă să însemne ceva în această țară.

În paralel cu acțiunea de a destructura opoziția, s-a reușit și o uriașă manipulare, pentru că opinia publică din restul țării, dar și din București, trebuia convinsă cu privire la conduitele reprobabile ale anticomuniștilor în această țară, ale celor care protestau în Piața Universității. S-a manipulat fantastic, inoculându-se ideea că aceștia sunt elemente declasate, drogați, care vor răul țării, nu vor democrație, întinează idealurile revoluției din decembrie 1989, sunt legionari, fac o rebeliune legionară, sunt elemente declasate, dau foc, incendiază, trebuie să-i oprim.

Și în bunul stil sovietic, această stopare s-a dorit a fi făcută cu „oamenii muncii”, pentru a se demonstra conform mentalităților că aceștia au venit de la sine putere să facă ordine în București, pentru că nu mai suportau ce se întâmplă. Dar pentru a se naște acest imbold al minerilor și al altora de a veni în București, ei trebuiau manipulați, iar manipularea s-a făcut prin prezentarea distorsionată a conduitei celor care manifestau în Piața Universității.

S-a mințit foarte mult referitor la ceea ce a însemnat de fapt Piața Universității. Și era foarte ușor să facă acest lucru atunci, pentru că eram încă în 1990, exista doar o stație TV și doar Radio România — toate în mâna noii puteri, începând cu fostul președinte. Acesta a dorit destructurarea opoziției. Este convingerea mea, iar probele o arată.

Norocul nostru al tuturor a fost că în 1991 a dispărut URSS. Asta este opinia mea. Pentru că, dacă nu, traiectoria noastră ca națiune ar fi fost cu totul alta. Sfera de influență a Moscovei era clară la nivel oficial. În România se putea întâmpla altceva. Nu exista NATO pentru România, cred că nici UE — aici poate discutăm, nu știu. Dacă în septembrie 1991 nu făcea implozie URSS, Iliescu nu s-ar fi îndreptat spre Occident.

Citește interviul integral pentru Deutsche Welle