Prim ministrul Franței, Sebastien Lecornu, angajează responsabilitatea guvernului său asupra proiectul de buget pe 2026. Opozițiile de extremă dreapta și stânga anunță moțiuni de cenzură

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Premierul Lecornu a declarat luni că se vede nevoit “cu regret și amărăciune” să recurgă la articolul 49 alineat 3 al Constituției pentru a adopta fără dezbatere proiectul legii bugetului pe anul 2026, care era dezbătut în Adunarea Națională de aproape trei luni.

Când dezbaterile se apropiau de sfârșit, a devenit clar că guvernul minoritar al premierului Lecornu nu avea voturile necesare adoptării acestui proiect. Și atunci au rămas două variante: adoptarea prin ordonanță de guvern sau angajarea responsabilității guvernului.

Prima variantă – niciodată utilizată în cei 67 de ani ai celei de-a Cincea Republici Franceze – a fost rapid abandonată, întrucât ar fi coalizat întreaga opoziție împotriva guvernului ceea ce ar fi dus la o răsturnare rapidă prin moțiune de cenzură.

Și atunci premierul Lecornu, în funcție din 9 septembrie 2025, a făcut apel la instrument constituțional folosit de sute de ori de guvernele franceze în ultimii 67 de ani, deși promisese să renunțe la fatidicul 49.3.

Dar Franța este deja fără buget și funcționează în temeiul unei legi speciale adoptate la sfârșitul anului trecut care însă e doar un instrument provizoriu. Actualul buget, prevede reducerea deficitului de la peste 6% din Produsul Intern Brut, la 5% anul acesta și a  fost negociat prin concesii făcute Partidului Socialist (PS), care însă s-ar fi abținut la vot, iar guvernul nu ar fi avut astfel majoritatea necesară să-l treacă prin Adunarea Națională.

PS a anunțat că nu va sprijini moțiunile de cenzură anunțate de partidele Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă) și Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală/extremă). Opoziția trebuie să întrunească majoritatea absolută pentru a doborî guvernul, adică 288 de voturi din 575 de deputați.

Aritmetica parlamentară spune că aceste voturi nu există fără deputații PS în număr de 69. RN și aliatul său Uniunea Dreptelor pentru Republică (UDR) au împreună 138 de deputați, LFI 71, lor adăugându-li-se Verzii (EELV) cu 38 de deputați și Partidul Comunist (PCF) cu 17, un total maximal de 264.

Blocul central, format din deputații centriști pro-prezidențiali Ensemble (Împreună) – 161 și Republicanii (LR, centru dreapta) – 49, au 210 parlamentari, PS 69, grupul LIOT (deputați din circumscripțiile de peste mări) 22 și neafiliații 10.

Se pare că premierul Lecornu care șansa să nu repete soarta predecesorilor săi Michel Barnier și Francois Bayrou, doborâți primul prin moțiune de cenzură, iar al doilea prin angajarea responsabilității pe o declarație de politică generală.

Premierul Lecornu câștigase o anumită popularitate în ultima vreme (cotă de încredere 29%, cață de 17% președintele Emmanuel Macron), dar această nouă angajare a responsabilității ar putea afecta această încredere, oricum limitată. El poate însă spune că spre deosebire de predecesorii săi a făcut toate eforturile pentru a negocia cu partidele politice, ca într-o veritabilă republică parlamentară, ceea ce Franța nu este de 67 de ani. Iar situația financiară gravă, ca să nu spunem dezastruoasă, în care se află țara nu mai permitea o nouă cădere a guvernului.

Supraviețuirea guvernului Lecornu deschide perspectiva unei stabilități relative până la alegerile prezidențiale din aprilie anul viitor, când președintele Macron nu mai are dreptul să candideze și când noul președinte ales va putea dizolva Adunarea Națională și să înceapă o nouă eră politică. Până atunci, guvernul Lecornu, dacă va supraviețui moțiunilor de cenzură, se va târî de la un proiect de lege la altul, în permanență cu sabia lui Damocles a cenzurii deasupra capului.

Clasa politică și electoratul arată cu degetul spre principalul responsabil al acestei situații: președintele Macron care în iunie 2024 a purces la dizolvarea intempestivă a Adunării Naționale și la convocarea alegerilor anticipate care au generat o Adunare Națională în care se pot găsi majorități numai împotrivă, nu și pentru. De unde și haosul actual.