Miron Damian, despre hotărârea CSM: „De ce o propunere de schimbare a modului de alegere a membrilor CSM ar reprezenta un atac la Justiție?”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Miron Damian este un dezvoltator de software din Sibiu, dar de mai bine de două decenii s-a dovedit un fin observator al sistemului judiciar românesc. Hotărârea Secției de Judecători a CSM din 10 iunie ce cuprinde o listă de „dușmani ai Justiției”, evident, nu putea să-l lase indiferent.

După lectura acesteia, Miron Damian s-a oprit asupra unui singur element din respectiva hotărâre, pe care îl consideră extrem de relevant: modul de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Miron Damian observă că judecătorii din CSM au catalogat, în Hotărâre, ca fiind „un atac la Justiție” propunerea legislativă inițiată de USR, conform căreia membrii CSM ar urma să fie aleși prin votul universal al tuturor judecătorilor, indiferent de gradul de jusrisdicție.

În momentul de față, cei 9 membri ai Secției pentru Judecători a CSM sunt aleși pe paliere de jusrisdicție: magistrații de la Judecătorii (sunt cam 2.300) aleg 2 membri, cei de la Tribunale (cam 1.200) tot 2 membri, cei de la Curțile de Apel (cam 950) aleg 3 membri, iar cei 117  judecători de la Înalta Curte aleg 2 membri.

Se observă că mai bine de jumătate din corpul judecătoresc, adică cei de la judecătorii, au dreptul la doi reprezentanți în CSM, la fel cât au cei o sută și ceva de la Înalta Curte.

Miron Damian pune două întrebări legitime:

1. Ce motive ar avea judecătorii din CSM să se teamă de votul unei majorități a judecătorilor?
2. De ce consideră judecătorii din CSM ca fiind un „atac la justiție” o propunere legislativă prin care toți judecătorii ar avea un vot egal?

Iată textele sale dedicate acestui subiect, publicate pe contul personal de Facebook:

10 iunie 2026

Scriu colegii dlui Odagiu (președintele CSM – n.r.) din Secția de Judecători de la Consiliul Superior al Magistraturii:

„Dacă toți magistrații ar vota pentru alegerea tuturor membrilor aleşi ai Consiliului, s-ar ajunge în situația ca toată componenţa Consiliului Superior al Magistraturii să fie decisă de judecătorii de la judecătorii (primul grad de jurisdicție), respectiv procurorii de la parchetele de pe lângă judecătorii, dată fiind ponderea majoritară a acestora în rândul magistraților români. Practic, voturile exprimate de judecătorii şi procurorii de la instanțele și parchetele superioare vor rămâne fără niciun fel de relevanță.”

Nu doar că nu există un argument mai sus, dar afirmația conține un fals imediat, flagrant. Evident, voturile tuturor magistraților vor avea exact aceeași „relevanță” (în orice sens rezonabil al termenului în acest context). Pur și simplu votul va fi egal pentru toți magistrații. Ponderea pe jurisdicții nu schimbă asta.

Dar există într-adevăr două adevăruri rușinoase în spatele acestui fals comis sub semnătura înalților judecători, altfel la fel de evidente.

Primul, premisa afirmației este că magistrații de la gradele inferioare de jurisdicție ar avea motive să voteze diferit, dacă nu chiar împotriva celor de la gradele de jurisdicție superioare. De ce ar crede dl Odagiu &co. una ca asta? Este o situație normală? Există oare cauze pentru asta? Care?

Iar dacă plecăm de la premisa că așa stau lucrurile și se votează adversarial în funcție de grade de jurisdicție, atunci nu se poate spune mai departe, ținând cont că majoritatea membrilor secției de judecători CSM este aleasă doar de judecătorii de Curte de Apel și Înalta Curte, că votul celorlalți judecători „rămâne fără niciun fel de relevanță”? În condițiile în care aceștia din urmă sunt, așa cum spune documentul, în majoritate? Este asta o situație normală?

Răspunsurile la aceaste întrebări retorice sunt fix motivul pentru care trebuie făcută modificarea.

12 iunie 2026

Revin la documentul adoptat de secția pentru judecători a CSM și la acel mic pasaj complet trecut cu vederea în reacțiile publice la document, tocmai pentru că pare ceva lipsit de importanță: mă refer la respingerea explicită de către dl Odagiu și colegii a schimbării modului de alegere al CSM, astfel încât voturile tuturor judecătorilor să conteze la fel.

Vedeți voi, chestiunea respectivă face o notă foarte discordantă cu tot documentul, și tocmai de asta cred că dă cheia înțelegerii lui. Este diferită chiar față de celelalte modificări legale analizate și respinse acolo. În ce sens? Păi, pot presupune că cineva ar putea veni cu argumente împotrivă, cine știe. N-am văzut vreunul până acum, și documentul CSM cu siguranță nu a produs așa ceva. Cineva ar putea crede sincer că există astfel de argumente, și că propunerea este una greșită, foarte proastă. Dar nimeni, absolut nimeni, niciun om întreg la cap n-ar putea considera că ideea de a face egal votul judecătorilor pentru alegerea CSM poate reprezenta în orice fel un „atac la Justiție”.

Și atunci, ce caută în documentul respectiv? De ce într-un act oficial care acuză „o ofensivă fără precedent împotriva puterii judecătorești” autorii țin să includă în mod specific această propunere legislativă?

Haide să vă mai întreb ceva, aș zice tot retoric: de ce acum vine documentul ăsta? Ideea că „atacul la justiție”, în orice accepțiune a expresiei, ar fi unul fără precedent este categoric, demonstrabil falsă. Ce e fără precedent este CSM producând un document de 76 de pagini catalogând aceste „atacuri” și punându-i la zid pe autorii lor. Inclusiv în ce privește o anume modificare legală care în niciun caz nu poate fi considerată așa ceva.

Răspunsul, explicația cea mai simplă pe care o găsesc ambeor întrebări este că, de fapt, pe grupul de la conducerea instituțională a justiției exact asta îi doare. Modificările legale, o parte din care deja au trecut (inclusiv cu votul PSD, de altfel), altele care încep să prindă contur. De asta e toată isteria. Dna Savonea ar putea înregistra (eventual) articole peste articole care să o arate cu degetul, de fapt asta s-a mai întâmplat și efectiv nu a catadicsit să aibă niciun fel de reacție. Dispreț total.

Vă reamintesc și că cei de la Recorder au încercat repetat să obțină un interviu cu conducerea CAB, înainte să publice documentarul „Justiție Capturată”, fără succes. Articole, anchete, acuzații de presă, mai mult sau mai puțin reale, cine știe, de toate astea le-a durut pe înaltele robe într-un loc pe care nu-l pot menționa aici. În schimb, imediat, imediat ce s-a pus în discuție și mișcare ideea de schimbare a legilor, a acestui sistem cvasi-feudal care le-a permis să captureze instituțiile  puterii judecătorești, tot grupul a sărit de trei coți în sus și a început să vadă lovituri de stat(!).

Mi-ar plăcea să cred că toată lumea vede asta, și înțelege care e miza.