Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consilierul prezidențial Marius Lazurca a anunțat, luni, într-o postare pe X, că președintele Nicușor Dan l-a trimis, împreună cu șeful Statului Major al Apărării, la Washington, pentru a se întâlni cu Administrația Trump și liderii Congresului.
„Președintele Dan m-a trimis pe mine și pe Șeful Apărării României la Washington DC pentru a ne întâlni cu Administrația Trump și liderii Congresului, în vederea promovării alinierii noastre în domeniul securității la Marea Neagră”, a scris Lazurca pe X.
„Piloți români curajoși care zboară pe F-16-uri fabricate în America au doborât 3 drone rusești în ultimele trei zile. Aceste amenințări ne amintesc cât de importantă este parteneriatul nostru solid de securitate cu Statele Unite și cât de recunoscători îi suntem pentru asta. Pace prin forță”, a mai adăugat Lazurca.