Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă într-o postare pe rețelele sociale că va impune sancţiuni majore împotriva Rusiei atunci când toate ţările din NATO se vor pune de acord şi vor începe să facă acelaşi lucru şi când toate statele din alianţa nord-atlantică vor înceta să mai cumpere petrol din Rusia.
În acest moment, mai multe state NATO, mai ales Ungaria și Slovacia, continuă să cumpere petrol și gaze din Rusia. Mai mult, Ungaria condusă de premierul pro-rus Viktor Orban respinge permanent sancțiunile dure impuse de Uniunea Europeană.
Ieșirea președintelui Trump vine pe fondul discuțiilor cu UE despre aplicarea de presiuni politice și economice asupra președintelui Vladimir Putin pentru a-l convinge să vină la negocieri pentru încheierea războiului. În timp ce liderii UE vor ca SUA să se alăture sancțiunilor europene, președintele Trump favorizează impunerea de tarife Indiei și Chinei, principalii clienți pentru petrolul și gazele din Rusia.
Postarea integrală a președintelui Trump:
A LETTER SENT BY PRESIDENT DONALD J. TRUMP TO ALL NATO NATIONS AND, THE WORLD: “I am ready to do major Sanctions on Russia when all NATO Nations have agreed, and started, to do the same thing, and when all NATO Nations STOP BUYING OIL FROM RUSSIA. As you know, NATO’S commitment to WIN has been far less than 100%, and the purchase of Russian Oil, by some, has been shocking! It greatly weakens your negotiating position, and bargaining power, over Russia. Anyway, I am ready to “go” when you are. Just say when? I believe that this, plus NATO, as a group, placing 50% to 100% TARIFFS ON CHINA, to be fully withdrawn after the WAR with Russia and Ukraine is ended, will also be of great help in ENDING this deadly, but RIDICULOUS, WAR. China has a strong control, and even grip, over Russia, and these powerful Tariffs will break that grip. This is not TRUMP’S WAR (it would never have started if I was President!), it is Biden’s and Zelenskyy’s WAR. I am only here to help stop it, and save thousands of Russian and Ukrainian lives (7,118 lives lost last week, alone. CRAZY!). If NATO does as I say, the WAR will end quickly, and all of those lives will be saved! If not, you are just wasting my time, and the time, energy, and money of the United States. Thank you for your attention to this matter! DONALD J. TRUMP, PRESIDENT OF THE UNITED STATES OF AMERICA.”
Articolul continuă mai jos
În postarea pe reţeaua sa de socializare Truth Social, preşedintele american a apreciat că „angajamentul NATO de a CÂŞTIGA a fost mult mai mic de 100%, iar achiziţionarea de Petrol Rusesc, de către unii, a fost şocantă! Slăbeşte foarte mult poziţia şi puterea dumneavoastră de negociere asupra Rusiei. Oricum, sunt gata să ‘încep’ atunci când veţi fi şi voi pregătiţi. Spuneţi doar când?”
„Cred că acest lucru, plus NATO, ca grup, impunând TARIFE ASUPRA CHINEI de 50% până la 100% , care vor fi retrase complet după încheierea RĂZBOIULUI dintre Rusia şi Ucraina, va fi, de asemenea, de mare ajutor în ÎNCHEIEREA acestui RĂZBOI letal, dar RIDICOL”, a continuat preşedintele american.
Trump a mai scris că „China are un control puternic şi chiar influenţă asupra Rusiei, iar aceste Tarife puternice vor rupe această influenţă”.
Preşedintele american a reluat seria de declaraţii legate de război, care nu ar fi început dacă era el preşedinte, şi i-a acuzat din nou indirect pe fostul preşedinte american Joe Biden şi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Acesta nu este RĂZBOIUL LUI TRUMP (nu ar fi început niciodată dacă eu aş fi fost Preşedinte!), este RĂZBOIUL lui Biden şi al lui Zelenski. Sunt aici doar pentru a ajuta la oprirea lui şi pentru a salva mii de vieţi ruse şi ucrainene (7.118 de vieţi pierdute doar săptămâna trecută. O NEBUNIE!)”, a continuat el.
Şi a încheiat printr-un avertisment: ”Dacă NATO face ce spun eu, RĂZBOIUL se va termina rapid şi toate acele vieţi vor fi salvate! Dacă nu, nu faceţi decât să-mi pierdeţi timpul, precum şi timpul, energia şi banii Statelor Unite. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată acestei probleme!”.
Sunteți pricinui! Vă legați mereu de Ungaria, parcă nu știți ca Orban e prieten cu Trump și ajunge doar un semn să facă că primește petrol cât vrea; plus ceva pământ din Ucraina… când s-o da…
…pricinoși …
😂 Ce-ar fi sa se razgandeasca brusc orbanel si sa-l lase pe trump cu pantalonii in vine
Există 2 soluții: fie toate statele NATO aplică tarifele și stopează achiziția de gaze si petrol rusesc fie statele care iau petrol si gaze rusești subt scoase din NATO și UE!