Petre Roman, despre trimiterea în judecată în dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990”: Acuzaţia este absurdă, nefondată şi nesusţinută juridic. Cum poate fi caracterizată o operaţiune de ordine publică ca fiind de represiune?

Fostul premier Petre Roman afirmă, despre acuzaţia din dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, în care a fost trimis în judecată, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma pentru infracţiuni contra umanităţii, că acuzaţia este total nepotrivită, nefondată şi nesusţinută din punct de vedere juridic. „Cum poate fi caracterizată o operaţiune de ordine publică ca fiind de represiune? Este absurdă acuzaţia”, a declarat, miercuri, pentru News.ro, Petre Roman, punctând că se referă doar la situaţia sa şi la ce a făcut el în acea perioadă, transmite News.ro.

„Atunci eu, desigur, mă refer la mine, la situaţia mea şi la ce am făcut eu, nu la altceva. Şi din această perspectivă, aşa cum am prezentat doamnei procuror într-o serie de declaraţii, eu spun că această acuzaţie este total nepotrivită, nefondată şi, din punct de vedere juridic, nesusţinută. Asta în primul rând. Se vorbeşte despre un caracter de represiune. Aici, această afirmaţie are, pur şi simplu, caracterul unei absurdităţi. Pentru că, vorbesc din perspectiva mea, ca prim-ministru, dacă este vorba despre operaţiunea prin care s-a urmărit restabilirea ordinii publice, în punctul cu traficul cel mai intens al Capitalei, adică pe Bulevardul Magheru, după aproape trei luni în care fusese blocată circulaţia, după ce au avut loc alegerile libere din România, care au consacrat începutul democraţiei în România, după ce câştigasem aceste alegeri într-o proporţie covârşitoare şi, după ce înşişi reprezentanţii partidelor istorice, care erau în opoziţie, adică Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat din România, din România, deci PSDR-ul, se retreseseră din protestul de la Universitate, aveam de-a face pur şi simplu cu o încălcare grosolană a ordinii publice”, a declarat, miercuri, pentru News.ro, fostul premier Petre Roman din perioada decembrie 1989 – octombrie 1991.

Petre Roman consideră că acuzaţia de infracţiuni contra umanităţii este „extrem de ciudată”, în condiţiile în care inclusiv Curtea Internaţională de Justiţie a tratat de-a lungul anilor doar „vreo şase cazuri” de infracţiuni împotriva umanităţii, „chestiuni extrem de grave”. În opinia sa, încadrarea este „absurdă şi ilegală”.
 

 „E o acuzaţie absudă”  

„Cum poate fi caracterizată o operaţiune de ordine publică ca fiind de represiune? E o acuzaţie absurdă. Cu atât mai mult cu cât această încadrare este extrem de ciudată. Infracţiuni împotriva umanităţii. Păi, infracţiuni împotriva umanităţii, aici vorbim de criminali de război, însăşi Curtea Internaţională de Justiţie a tratat, de-a lungul anilor, doar vreo şase cazuri de infracţiuni împotriva umanităţii, chestiuni extrem de grave, e vorba de genocid, crimă împotriva umanităţii. Şi din această perspectivă încadrarea este şi absurdă, şi ilegală. Este ilegală pentru că această infracţiune, la momentul respectiv, nici măcar nu exista. Deci întemeierea, din punct de vedere strict juridic, nu este posibilă, nu e permisă”, a subliniat Petre Roman.

Fostul premier crede că, „cel puţin” în ceea ce îl priveşte, această acuzaţie „nu conduce nicăieri”.

„Ca şi prima dată, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins integral ceea ce s-a formulat atunci, am convingerea că se va întâmpla şi cu această ocazie, din motivele pe care vi le-am enunţat mai sus. Aş putea să vă aduc încă multe argumente, dar cred că acestea sunt cele mai importante sau esenţiale”, a afirmat Roman.

În opinia primului fost premier post-revoluţionar, această trimitere în judecată este irelevantă la momentul actual din punct de vedere juridic.

„Ea nu are niciun fel de relevanţă, din punct de vedere juridic. Din motivele, în primul rând, legate de faptul că acel protest, la momentul respectiv, după alegerile libere care au avut loc şi după ce exista un proces democratic în curs, la vremea aceea, considerat de toată lumea democratică, lumea occidentală, ca fiind un proces foarte înaintat şi pozitiv. Această acuzaţie şi această trimitere în judecată sunt irelevante. Pot fi (n. red. relevante) doar în măsura în care, aici eu nu pot spune dacă e sau nu o speculaţie, doar în măsura în care sunt interesaţi anumiţi lideri politici de astăzi să-şi ascundă propriile lor greşeli, incompetenţe sau, mai grav decât atât, aşa cum s-a afirmat, că e un fel de diversiune. Personal, eu nu fac această acuzaţie, dar asta răspunde oarecum la întrebarea ce relevanţă mai are la cest moment. Nu are nicio relevanţă în raport cu această distanţă în timp”, a menţionat Roman.
 

 „Cel puţin în ceea ce mă priveşte, e o prostie totală”  

Fostul premier a adăugat că dacă astăzi sunt lideri politici care au eşuat, „şi au eşuat”, că au eşuat ei „nu e mare lucru”, dar, din păcate, o dată cu ei „au eşuat şi o serie de teme foarte importante ale societăţii româneşti, aşa cum se poate vedea foarte bine”.

Întrebat dacă din punct de vedere uman demersul actual al procurorilor are totuşi relevanţă, în condiţiile în care sunt persoane sau rude ale acestora care au avut de suferit la vremea respectivă, fostul premier a răspuns: „Fiecare persoană, în democraţie şi într-un stat de drept, are această posibilitate de a-şi căuta dreptatea. Asta este o chestiune pentru care, personal, am fost gata să-mi dau viaţa, nu? În 21 decembrie, la baricadă (n.red. naricada de la Intercontinental ridicală de revoluţionari). Pentru asta. Pentru ca să fie dreptate. Prin urmare, nu pot eu să mă ridic împotriva acestei chestiuni. Dar justiţia ia în considerare faptele reale, împrejurările reale, contextul real pe care îl ştie toată lumea. Se vorbeşte acolo de un fel de grup organizat care a încercat… Cel puţin în ceea ce mă priveşte, iertaţi-mă, e o prostie totală. N-am făcut parte din niciun asemenea grup în niciun moment, s-a vorbit şi la Revoluţie despre treaba asta, dar atunci procurorii m-au scos complet din cauză, nu mai am niciun fel de legătură cu acel dosar. Prin urmare, în ceea ce mă priveşte, cum ar fi fost, pe de o parte, sunt gata pentru orice sacrificiu, şi pe de altă parte stau să-mi fac, ca prim-ministru, să mă ocup cu ce? Cu o represiune! Păi e absurd!”

Petre Roman a mai spus că la vremea respectivă avea o răspundere în legătură cu problema de ordine publică, şi încă una grea.

„Pentru că cei circa 200 de manifestanţi care se aflau acolo şi blocau circulaţia creau o mare problemă bucureştinilor, eu pot să vă dau un exemplu. La sfârşitul lunii mai, a avut loc la Bucureşti un cutremur destul de puternic. Şi m-a sunat ministrul de Interne de atunci şi mi-a spus: «domnule prim-ministru, manifestanţii nu permit salvărilor să treacă, să-şi facă treaba», să treacă spre multe cereri care erau în special de la oameni în vârstă, foarte speriaţi şi care aveau nevoie de un ajutor momentan pentru a-şi reveni din şoc. Ei bine, nici măcar asta nu au vrut să facă, să lase salvările să treacă. Aşa încât era obligaţia mea, într-adevăr, ca prim-ministru, să declanşez această operaţiune de ordine publică. Era o operaţiune de rutină. Dar de aici, să spui că e o represiune, e, încă o dată, absurd”, a încheiat Petre Roman.

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu. Adrian Sârbu, Miron Cozma au fost trimişi în judecată în Dosarul “Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”, pentru infracţiuni contra umanităţii.

Conform anchetatorilor, în luna iunie 1990, cei mai înalţi factori decizionali în statul român la acel moment – Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutaţi de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau,  printre care Măgureanu Virgil – directorul Serviciului Român de Informaţii, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, ”au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane”.

Începând cu 22 aprilie 1990, în Piaţa Universităţii din municipiul Bucureşti a avut loc o manifestaţie ce s-a întins pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990. Manifestaţia avea caracterul unei opoziţii la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanţii solicitând verbal, prin comunicate şi prin alte forme de protest ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înfiinţarea unei televiziuni libere şi alte astfel de solicitări de factură democratică.

”În acest context, Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, Măgureanu Virgil şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanţilor aflaţi fizic în Piaţa Universităţii, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acţiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestaţii, în special liderii de opinie, precum şi împotriva oricărei persoane care manifesta o oarecare formă de opoziţie sau care se încadra în categorii care, în opinia lor, puteau manifesta o potenţială opoziţie, în special studenţi, intelectuali sau persoane  care exprimau apropierea de valorile occidentale. Un rol important în crearea cadrului de punere în aplicare a atacului a constituit-o  comunicarea publică, manipulativă, insidioasă cu privire la pericolul pe care îl reprezentau manifestanţii pentru valorile democratice, de a căror implementare se „ocupa” noua putere”, se arată în comunicatul Parchetului ICCJ.

Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat pentru planificatorii atacului şi atragerea unui număr impresionant de persoane, care au acţionat în cunoştinţă de acest atac, alături de un număr mare de persoane care au acţionat fără să cunoască existenţa atacului, ca urmare a manipulării la care au fost supuse de persoanele care au orchestrat atacul, afirmă anchetatorii.

”În acest sens, pentru punerea în aplicare a atacului, conducerea statului, în special Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, precum şi conducerea Serviciului Român de Informaţii, respectiv Măgureanu Virgil, cu participarea lui Sârbu Adrian, consilier al primului-ministru, au constituit un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară şi civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuţie de natură şi conţinut diferite la fapte produse la o scară impresionantă. În tabloul infracţional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziţie inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea şi orchestrarea comiterii infracţiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menţionate”, afirmă anchetatorii.

Din probele administrate a rezultat conivenţa la nivelul planificării şi orchestrării planului infracţional, Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican şi Măgureanu Virgil jucând rolurile cheie, însă modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane neparticipante la înţelegere.