Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT Craiova au efectuat, miercuri, 15 percheziţii în 10 judeţe, într-un dosar de infracţiuni informatice, după ce mai multe persoane ar fi accesat ilegal conturi de socializare şi ar fi reuşit să obţină sume de bani, prin inducerea în eroare, de la prieteni din lista persoanelor vătămate, a informat Poliţia Română, conform Agerpres.
Percheziţiile au avut loc în judeţele Maramureş, Vrancea, Prahova, Bihor, Constanţa, Brăila, Mureş, Buzău, Iaşi şi Botoşani, într-o cauză privind infracţiunile de acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice şi înşelăciune.
„Din actele de urmărire penală a reieşit faptul că, în luna noiembrie 2025, mai multe persoane ar fi accesat conturile de socializare a trei persoane vătămate, le-ar fi restricţionat accesul şi ar fi reuşit prin mesajele transmise către lista de prieteni a victimelor să obţină, prin inducere în eroare, diverse sume de bani, pe care, ulterior, le-ar fi transferat, succesiv, prin conturile bancare ale mai multor persoane”, se precizează în comunicatul Poliţiei Române.
În cauză au loc audieri la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.
Percheziţiile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor serviciilor şi brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Maramureş, Vrancea, Ploieşti, Oradea, Constanţa, Brăila, Târgu Mureş, Buzău, Iaşi şi Botoşani.
.