G4Media.ro

Parlamentul a adoptat legea care prevede că poliţia locală poate dispune ridicarea…

Foto: G4Media

Parlamentul a adoptat legea care prevede că poliţia locală poate dispune ridicarea vehiculului care staţionează ilegal pe domeniul public / Românii, obligați să își curețe și să își deszăpezească trotuarele, dar și să își curețe curțile

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, un proiect de lege care se referă la obligaţiile pe care le au instituţiile, persoanele fizice şi juridice în gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, menţionând şi posibilitatea ca Poliţia locală să dispună ridicarea vehiculului parcat pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, în afara spaţiilor marcate în acest scop, transmite Agerpres.

S-au înregistrat 269 voturi pentru, 2 contra şi 2 abţineri.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, în sensul introducerii obligaţiei de a asigura întreţinerea şi curăţenia terenurilor, altele decât cele care constituie împrejmuiri, unificării prevederilor referitoare la obligaţiile instituţiilor publice, agenţilor economici şi celorlalte persoane juridice, cu cele ale persoanelor fizice.

Potrivit proiectului adoptat, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să efectueze lucrările de întreţinere şi curăţenie a clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror alte spaţii utilizate de acestea.

Persoanele fizice şi juridice au obligaţia să asigure îngrijirea clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor gospodăreşti, curţilor, împrejmuirilor şi să păstreze ordinea şi curăţenia pe străzi, drumuri, în pieţe, parcuri şi grădini, în celelalte locuri publice, precum şi în mijloacele de transport în comun, prevede proiectul.

Instituţiilor publice, persoanelor fizice şi juridice le revin următoarele obligaţii: să întreţină în stare corespunzătoare clădirile pe care le au în proprietate, anexele gospodăreşti, curţile şi împrejmuirile acestora, precum şi instalaţiile aferente acestora, prin efectuarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a altor lucrări specifice; să asigure curăţarea faţadelor locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, tencuirea şi zugrăvirea periodică a acestora, potrivit măsurilor stabilite de consiliile locale; să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor imobilelor pe care le au în proprietate, inclusiv spălarea, curăţarea şi zugrăvirea periodică a acestora; să asigure curăţenia pe terenurile şi locurile de depozitare aflate în proprietate, precum şi pe căile de acces; să asigure curăţenia şi igiena în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă, inclusiv prin activităţi de curăţare, dezinsecţie şi deratizare, potrivit normelor stabilite de consiliile locale.

Alte obligaţii ale instituţiilor publice şi persoanelor fizice şi juridice sunt: să depoziteze corespunzător reziduurile menajere, industriale, agricole, precum şi materialele refolosibile, numai în locurile special amenajate sau autorizate de autorităţile administraţiei publice locale; să menţină curăţenia trotuarelor, a părţii carosabile, a locurilor publice şi a locurilor de parcare pe care le folosesc; să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate şi de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliile locale; să respecte măsurile stabilite pentru asigurarea igienei publice şi curăţeniei în localităţi; să asigure curăţarea mijloacelor de transport şi a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice; să cureţe şi să întreţină şanţurile, rigolele şi podeţele aferente proprietăţii; să finalizeze construcţiile începute, pe baza autorizaţiilor eliberate de primari, în condiţiile şi în termenele stabilite de acestea.

Dacă aceste obligaţii nu sunt respectate în termenele notificate de primar, de 30 de zile, sau de persoanele împuternicite de acesta, primarul poate aproba executarea de către autoritatea administraţiei publice locale a acţiunilor de curăţare şi igienizare, dar pe cheltuiala proprietarilor notificaţi.

De asemenea, instituţiile şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public. În caz contrar, dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, Poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează pe durata a 24 de ore, mai prevede proiectul.

Totodată, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane. Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane fizice şi juridice în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii.

Conform prevederilor adoptate, ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziţie de ridicare, care trebuie să cuprindă cel puţin informaţiile privind data, ora şi locul ridicării vehiculului, gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului local care poate dispune măsura, precum şi unitatea din care acesta face parte, indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată, menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului, menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul, date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.

Operaţiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului, fiind exclus deplasarea pe propriile roţi a vehiculului ridicat.

Deputaţii au mai stabilit că transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate, respectiv contravaloarea operaţiunii de ridicare.

Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau de administraţia publică locală, sub paza administraţiei publice locale.

Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia. Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore, mai prevede proiectul.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

14 comentarii

  1. Loool, păi toți ciumeții își parchează mașina în poartă, pe jumătate de trotuar. Vreți să spuneți că îi obligați să fie civilizați ? Iese revoluție.

    • Bun comentariu.. dar vreun loc de parcare vizibil marcat ai văzut pe undeva, oriunde, prin cartierele de case? Da un exemplu, unul singur 🙂

  2. Pai parcari de unde boss? Sau e cadou pt gipsi din politia locala, sprijinatori pt ambele partzi (si pesede si penele? ) ?
    Cum se dau aceste legi? Sau e nevoie de bani la buget si acum se fac din amenzi si taxe? Sau e ca pe langa lockdown nu mai e nevoie nici de masini… ? Tara isi merita conducatorii… sunt degeaba si cetatenii, si conducatorii… bine, conducatorii iau cascaval pe spatele la sclavii vanduti la marile porti…

  3. ”politia locala” trebuie desfiintata. Cu 50% dintre acei oameni faci Garda Locala , un corp de paznici ai obiectivelor orasenesti locale etc.

    • Mai domnule “bazil” cu ce te deranjaza Politia Locala nu cumva ești vreun contravenient care nu respecta legea ? Bravo Politia locala

  4. În România și în Moldova nu ai voie să demaști caracatița mafiota! Dacă încerci, te saltă organele, ca pe Rizea.

  5. Daca vor implementa legea si vor ridica masinile nesimtitilor care parcheaza pe spatiul pietonal poate ca va fi pentru prima data cand isi vor justifica o parte din salariu aceste fotomodele care se plimba prin oras.

  6. Politia locala trebuie desfiintata!
    Astazi, trecand prin zona Autogara Militari, a trebuit sa ocolesc numerosii soferi de autobuze care ocupa trotuarul, asteptandu-si clientii. Lucrul acesta se petrece de multa vreme, trotuarul este ,,proprietatea”, lor, nu conteaza ca te pot scuipa cu semuntele oe care le sparg (aruncand cojile pe jos), nu conteaza ca esti cu un copil de mana si le auzi injuriile.
    Astfel, astazi, cu doua sacose in mana, ma arat nemultumuta de un grup de trei, postat pe mijocul trotuarului. Am fost injurata. Merg pana la Bd. Pacii si vad o masina de la Politia Locala cu trei politisti. Le spun ca mi-au fost aduse injurii de un sofer din grupul celor care stau pe trotoar. Mergem la ei, soferul ridica vocea, vocifereaza, mai are un pic sa ma bata. ,,Politistii” se fac ca fac ceva se uita unul la altul. Eu intrb de ce nu degajeaza trotuarul, ca pietonii sa poata circula normal, pe acea portiune de trotuar. Raspunsul lor: Si ei unde sa stea doamna?
    Zona e muzerabila, orasul asta nu ne mmai apartine, eu platesc taxe si impozite casa fie platiti regeste indivizii astea carora primarii le-au umflat lefurile, nu si atributiile.
    Pleaca spre masina, merg su eu cu ei si intreb: Ei, ast-i tot?
    Raspuns:
    -De ce n-ati filmat, aveti martori?
    Cum sa filmez, cum sa am martori, totul s-a petrecut spontan, din mers, le spun.
    Ei raspund:
    Noi ,,suntem de la rutiera”!!!!
    Auziti oameni buni, ei nu mai pazesc parcurile ca la inceputurile lor, can erau Gardieni Publici”, acum numai au numic de facut, decat sa-si incaseze lefurile babane, cu minimum de scoala-pregatire, PLITISTII locali sunt de la RUTIERA!!!
    Autoritatile locale trebuie sa analizeze urgent aceasta structura, care consuma bani multi, nu isi justifuca menirea si care ar trebui sa fie urgent reorganizata, daca nu, desfiintata!!!

  7. E de bun simț.
    Dacă fiecare cocalar sau pițipoancă ar avea o lopățică și ar îndepărta omătul de pe lângă propria căruță (a se citi SUV), ori din fața grajdului unde se kakă, civilizația nord-balcanică din jurul Carpaților s-ar mai apropia cu 10 ani de Peninsula Scandinavă.
    Încă vreo 25 de ani și probabil se va atinge nivelul lor de civilizație actual .

    Pamflet: ăia 5 traci de ieri, prinși de huni în Câmpia Panoniei, emigrau din calea vikingilor, care încercau să îi asimileze cu forța în insula Britaniei?
    WTF, ce căutau acolo, dacă sunt traci?

    • Se refugiau in dacia fugind de romani

    • Cam nasol. În Dacia deja erau romanii.
      Poate voiau să tranziteze Dacia Romana, spre sălașul lor etnic, cu adevărat, de prin sud-estul mongoloid, via TUrcia, nu TRacia, cum greșit alți nomazi (rămași azi prin Europa) au înțeles.

  8. Pe hotnews toate comentariile erau impotriva acestei legi. Aici sta mai bine situatia, am ceva sperante.