Paradoxul diplomației lui Trump: Înfrângerea aliaților nu este un semn de măreție, ci o demonstrație că nu poate obținute victorii împotriva adevăraților adversari

Analiză a publicației Jornal Económico (Portugalia), via Rador:

De la reluarea președinției Statelor Unite, Donald Trump a înmulţit confruntările împotriva inamicilor reali și imaginari. Retorica sa agresivă urmărește să proiecteze forță și fermitate, prezentându-l drept un lider dispus să-i înfrunte pe toţi cei care, în viziunea sa, amenință puterea americană.

Cu toate acestea, dacă ne uităm mai atent la rezultatele acestor bătălii vedem ceva paradoxal: cele mai mari victorii ale sale nu au avut loc împotriva adversarilor istorici, ci împotriva aliaților apropiați.

China, Rusia, Iranul sau chiar Coreea de Nord rămân ținte frecvente în narațiunea sa, dar pe niciunul dintre aceste fronturi Trump nu a obținut câștiguri tangibile care ar modifica echilibrul strategic. Dimpotrivă, confruntarea nu a făcut decât să întărească disponibilitatea acestor țări de a construi alternative la sistemul condus de Washington.

În ceea ce privește partenerii tradiționali – Japonia, Coreea de Sud, Uniunea Europeană, India și, mai recent, Brazilia – președintele american a făcut progrese clare. Tarifele impuse, acordurile renegociate sub presiune și cererile asimetrice dezvăluie folosirea de către Casa Albă a influenței sale pentru a obține concesii tocmai de la cei care, din punct de vedere istoric, au fost de partea Statelor Unite.

Singurele războaie pe care Trump le-a câștigat sunt împotriva unor aliați istorici.

Cazul european este emblematic. Uniunea Europeană, care a fost întotdeauna tratată ca un partener indispensabil în menținerea echilibrului global, a devenit o țintă constantă a acuzațiilor de „nedreptate comercială”. Trump a impus tarife, a amenințat industria din Germania – motorul Europei – și a pus în pericol decenii de încredere reciprocă.

Ceea ce ar fi trebuit să fie un spațiu de cooperare transatlantică a devenit un teren de dispută, unde Statele Unite încearcă să-și impună voința prin forță economică. Consecința este clară: pe continent creşte sentimentul potrivit căruia nu mai este posibil să se depindă de Washington ca garant al ordinii internaționale.

Această inversare este semnificativă și îngrijorătoare. Țara care timp de decenii s-a prezentat drept liderul „lumii libere” pare acum să-și vadă aliații ca ținte preferenţiale pentru a-și afirma puterea. Trump sărbătorește drept victorii ceea ce, în practică, erodează bazele încrederii reciproce. Pe termen scurt, îi poate aduce câștiguri electorale, dar pe termen lung, indică o erodare lentă a credibilității americane în fața celor care i-au susținut întotdeauna proiecţia globală.

În cazul Braziliei, recentul episod al tarifelor demonstrează aceeași logică. În timp ce proclamă prietenie și apropiere, Trump acționează impunând costuri mari, exploatând slăbiciunile partenerilor cărora le lipsește aceeași capacitate de răspuns. Contradicția este clară.

Rezultatul este evident: în încercarea sa neobosită de a da dovadă de forță, Trump ajunge să dezvăluie slăbiciune. Deoarece înfrângerea aliaților nu este un semn de măreție, ci mai degrabă o demonstrație potrivit căreianu mai pot fi obţinute victorii însemnate împotriva adevăraților adversari. Acest lucru nu este deloc de bun augur pentru Statele Unite.

Articol de Marcus Vinícius De Freitas, profesor invitat, China Foreign Affairs University şi Senior Fellow, Policy Center for the New South / Traducerea Rador: Iulia Baran