Home » Analize » Opoziția de centru-dreapta câștigă alegerile parlamentare din Lituania

Opoziția de centru-dreapta câștigă alegerile parlamentare din Lituania

Opoziția de centru-dreapta câștigă alegerile parlamentare din Lituania
sursa foto: Facebook\ Ingrida Šimonytė
Ascultă articolul

Opoziţia de centru-dreapta din Lituania a câştigat alegerile parlamentare organizate duminică, potrivit primelor rezultate, pe fondul unei creşteri semnificative a infectărilor cu noul coronavirus, notează AFP, citată de Agerpres.

Uniunea Patriei (conservator), care a obţinut 25% din voturi în primul tur, şi-a atribuit 49 din cele 141 de locuri ale parlamentului, în timp ce Uniunea Fermierilor şi a Verzilor a premierului Saulius Skvernelis, care a făcut 17% în primul tur, a câştigat numai 32, potrivit primelor rezultate.

- articolul continuă mai jos -

Văzută ca viitor şef al guvernului, fosta ministră conservatoare a finanţelor, Ingrida Simonyte, 45 de ani, ar putea fi în măsură să alcătuiască o coaliţie cu două partide liberale, care au obţinut 12 şi, respectiv, 11 mandate.

În cadrul măsurilor de securitate în faţa pandemiei, votul din maşină a fost autorizat pentru prima dată. Măştile şi distanţarea au fost obligatorii în secţiile de votare.

În pofida recordului de noi contaminări, numărul de decese raportat la populaţia totală a Lituaniei rămâne mult inferior mediei europene.

Alte patru partide au intrat în parlament în primul tur, ceea ce ar trebui să conducă la negocieri asupra unei coaliţii după turul al doilea de duminică.

Toate marile partide sunt favorabile Uniunii Europene şi NATO şi sprijină dorinţa autorităţilor de la Vilnius de a acţiona la nivelul UE pentru susţinerea opoziţiei democrate din Belarus, după alegeri prezidenţiale contestate în această ţară vecină.

sursa foto: Facebook\ Ingrida Šimonytė

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole