Home » Articole » OMS: Peste 1 miliard de oameni din întreaga lume suferă de probleme de sănătate mintală, în special anxietate și depresie

OMS: Peste 1 miliard de oameni din întreaga lume suferă de probleme de sănătate mintală, în special anxietate și depresie

OMS: Peste 1 miliard de oameni din întreaga lume suferă de probleme de sănătate mintală, în special anxietate și depresie
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Peste 1 miliard de oameni din întreaga lume suferă de probleme de sănătate mintală, în special anxietate și depresie, care sunt cele mai frecvente tulburări, transmite ANSA, citată de Rador Radio România.

Suferința mintală este responsabilă pentru peste 700.000 de sinucideri în fiecare an. În ciuda acestui fapt, cheltuielile publice pentru sănătatea mintală au rămas de ani de zile stabile și reprezintă doar 2% din bugetele totale de sănătate. Acestea sunt concluziile a două rapoarte publicate marţi de Organizația Mondială a Sănătății.

- articolul continuă mai jos -

„Transformarea serviciilor de sănătate mintală este una dintre cele mai presante provocări de sănătate publică”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunicat. „Fiecare guvern și fiecare lider are responsabilitatea de a acționa urgent și de a se asigura că îngrijirea sănătății mintale este tratată nu ca un privilegiu, ci ca un drept fundamental pentru toți.”

Rapoartele OMS („World Mintal Health Today” și „Mental Health Atlas 2024”) analizează impactul bolilor mintale și progresele înregistrate de țări în implementarea serviciilor dedicate acestor afecțiuni. Cele mai afectate tind să fie femeile (se estimează că 14,8% dintre femei suferă de tulburări mintale, comparativ cu 13% dintre bărbați). Cele mai frecvente sunt tulburările de anxietate (afectând 4,4% din populație), urmate de depresie (4%), dizabilitate intelectuală (1,2%) și ADHD (1,1%).

Cu toate acestea, există diferențe mari între grupele de vârstă și sexe: „Tulburările depresive și de anxietate sunt mai frecvente în rândul femeilor decât al bărbaților pe parcursul vieții, în timp ce bărbații sunt mult mai predispuși să aibă tulburări de dezvoltare intelectuală (idiopatice), tulburări din spectrul autist, tulburări de conduită și ADHD”, se arată în raport.

Sursa: ANSA / Rador Radio România /.
Traducerea: Cătălina Păunel

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole