O familie de români cu trei copii mici a ajuns în stradă, în Italia / Nimeni nu vrea să le închirieze un apartament / ”Să apari cu trei copii nu este o carte de vizită bună” / Primarul i-a cazat la un hotel și caută o soluție

Joi, Alexandru și soția sa, Florina, alături de cei trei copii ai lor, au mers în fața primăriei din Trento, oraș în nordul Italiei, capitala Provinciei Autonome Trento. Nu mai au unde să locuiască, după ce proprietarul apartamentului în care locuiau nu a mai reînnoit contractul, iar altul nu au mai găsit în cele câteva luni scurse de la preaviz, scrie Curierul Italiei, care citează Il Quotidiano

„Nu suntem bine, ne este rușine, dar disperarea și nevoia ne-au scos în stradă: nu avem pretenții, cerem doar un acoperiș deasupra capului”, spune Alexandru Harapu.

El are 36 de ani, soția sa Florina, are 33 de ani, iar împreună au trei copii de opt și cinci ani, iar cel mai mic are opt luni.

Ieri și-au petrecut după-amiaza în fața primăriei, cerând ajutorul municipalității. Au stat în fața porții, cu o valiză mare portocalie și un cărucior care pândeau pe trotuar. Copiii s-au agățat de ele, cel mai mic în brațe.

„Contractul de închiriere a expirat, dar proprietarul a decis să nu-l reînnoiască. Pur și simplu ia în considerare alte forme de închiriere”, spune Alexandru. ”Să apari cu trei copii nu este o carte de vizită bună în zilele noastre”, încearcă el să ironizeze situația. ”Pentru unii, faptul că suntem străini este o problemă, dar mulți preferă chiriile pe termen scurt”, completează românul.

Alexandru s-a născut într-un sătuc din Bacău, Slănic Moldova. A ajuns în 2008 la Bolzano, unde și-a găsit de lucru în construcții și a cunoscut-o pe Florina.

„Ne-am îndrăgostit și ne-am întemeiat o familie”, spune el. „Am vrut să locuim în Bolzano, dar din întâmplare ne-am îndrăgostit de Trento”.

Au rămas acolo timp de șase ani, cu visul de a-și cumpăra, mai devreme sau mai târziu, o casă a lor.

„În Trento lucrez ca șofer de camion pentru o companie locală. Nu avem probleme economice, ducem o viață modestă, dar nu ne lipsește nimic”.

Joi, Alexandru a decis să predea cheile de la casă proprietarului. Cu un zâmbet și o strângere de inimă a simțit că nu poate trăi așa, nu e corect.

„Suntem oameni onești. De săptămâni întregi contactăm asistenții sociali fără să primim vreodată un răspuns concret de ajutor. Gestul de astăzi (ieri, n.r.) era menit să mobilizeze sistemul. Avem demnitate, ne este rușine, dar nu mai era nimic de făcut”, spune bărbatul. Primarul Franco Ianeselli a reușit să le găsească o cameră de hotel.

”M-a sunat să-mi spună că vom sta cinci nopți la hotel și apoi ne va ajuta să găsim cazare”, spune Alexandru, însă, este pesimist.

”Îmi pare rău, camerele de hotel costă bani, nu vrem să cerșim. Ne-a fost de ajuns să dormim într-un loc umil, dar suntem fericiți că am fost auziți”.

Vor să rămâmnă aici.

”Când copiii noștri vor fi mari, își vor aminti de această aventură. Vor râde de ea și, cine știe, vor locui tot aici, în Trento. Orașul este casa noastră și nu există vis mai mare pentru noi decât să ne cumpărăm una a noastră, poate în Sopramonte, înconjurați de verdeață”.