Home » Analize » Numărul pasagerilor pe aeroportul Heathrow a depăşit nivelul anterior pandemiei

Numărul pasagerilor pe aeroportul Heathrow a depăşit nivelul anterior pandemiei

Numărul pasagerilor pe aeroportul Heathrow a depăşit nivelul anterior pandemiei
Sursa foto: © Patrick Rowney | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Aeroportul britanic Heathrow a înregistrat cea mai aglomerată lună februarie din istoria sa în ceea ce priveşte numărul numărul de pasageri, cererea pentru călătorii aeriene depăşind nivelul de dinaintea pandemiei, transmit DPA şi site-ul lse.co.uk, transmite Agerpres.

Numărul pasagerilor care au trecut luna trecută prin aeroportul din vestul Londrei s-a situat la 5,8 milioane de persoane, faţă de 5,5 milioane de pasageri în februarie 2019 şi 5,2 milioane de persoane în februarie 2022. Este cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată într-o lună februarie, chiar înainte de ziua suplimentară de 29 februarie din 2024, an bisect.

- articolul continuă mai jos -

În vacanţa şcolară din februarie au trecut prin aeroportul Heathrow peste două milioane de pasageri, destinaţiile însorite fiind mai populare decât vacanţele la schi.

Directorul general al Heathrow, Thomas Woldbye, a avertizat că insuccesul de săptămâna trecută al Trezoreriei de a reintroduce achiziţiile de produse scutite de taxe pentru turiştii care cumpără bunuri din Marea Britanie reprezintă „o oportunitate pierdută”.

Acesta a adăugat: „Este minunat să salutăm sosirea uni număr atât de mare de pasageri, stabilind un nou record la Heathrow. Deşi deservim mai mulţi oameni, vizitatorii care sosesc în Regatul Unit cheltuie mai puţin din cauza eliminării cumpărării de produse scutite de taxe, ceea ce afectează afacerile din ţară. Eşecul reintroducerii acestei prevederi în buget reprezintă o oportunitate pierdută, care ar fi dat turismului, sectorului ospitalităţii şi vânzărilor cu amănuntul sprijinul necesar pentru a concura pe plan internaţional”.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole