Home » Articole » Noul film din seria „Stăpânul inelelor” va fi lansat în 2026/ Vor fi produse două noi filme

Noul film din seria „Stăpânul inelelor” va fi lansat în 2026/ Vor fi produse două noi filme

Noul film din seria "Stăpânul inelelor" va fi lansat în 2026/ Vor fi produse două noi filme
Sursa foto: captură video Youtube
Ascultă articolul

Echipa câștigătoare a premiului Oscar din spatele trilogiilor „Stăpânul Inelelor” și „Hobbitul”, care au înregistrat un succes de vânzări de aproape 6 miliarde de dolari, se reunește pentru a produce două noi filme, scrie CNN.

Primul dintre noile proiecte ale lui Sir Peter Jackson, Fran Walsh și Philippa Boyens se numește provizoriu „Lord of the Rings: The Hunt for Gollum”, a anunțat joi Warner Bros. Discovery. Acesta va fi regizat de și Andy Serkis. Walsh și Boyens au fost aleși să scrie scenariul, alături de Phoebe Gittins și Arty Papageorgiou.

- articolul continuă mai jos -

„Yesssss, Precious”, a declarat Serkis, care a dat voce personajului Gollum din „LOTR”. „A venit din nou momentul să mă aventurez în necunoscut alături de prietenii mei dragi, extraordinarii și incomparabilii gardieni ai Pământului de Mijloc Peter, Fran și Philippa.”

„Este o onoare și un privilegiu să călătoresc din nou pe Pământul de Mijloc împreună cu bunul nostru prieten și colaborator, Andy Serkis, care are treburi neterminate cu acel Stinker – Gollum!” au declarat Jackson, Walsh și Boyens într-o declarație comună. „În calitate de fani de-o viață ai vastei mitologii a profesorului Tolkien, suntem mândri să lucrăm cu Mike De Luca, Pam Abdy și întreaga echipă de la Warner Bros. la o nouă aventură epică!”

Jackson a intrat în istorie cu trilogia „Stăpânul inelelor”, devenind prima persoană care a regizat simultan trei mari filme de lungmetraj.

„The Fellowship of the Ring”, „The Two Towers” și „The Return of the King” au fost nominalizate la mai multe premii, inclusiv la Oscaruri, Globurile de Aur și BAFTA.

Serkis a fost regizor al unității a 2-a la trilogia „The Hobbit” a lui Jackson și a regizat filmul „Venom” din 2021: Let There Be Carnage”.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole