Noua Comisie Europeană „geopolitică” se confruntă cu provocări formidabile în 2020

Acum, când Europa intră în 2020, noua Comisie Europeană (CE) „geopolitică” și-a declarat intenția de a face din Uniunea Europeană un jucător mai îndrăzneț pe scena globală. Dacă o CE „politică” a lui Jean-Claude Juncker s-a concentrat pe afacerile interne, noua președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a așezat provocările geopolitice în prim-planul și centrul misiunii ei.

(Articol de Carl Bildt, fost premier al Suediei, publicat în The Washington Post, preluat via Rador)

Dar pentru ca abordarea ei să funcționeze, ea mai are de făcut câteva teme pentru acasă importante.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Explicațiile unui istoric despre nostalgia după ziua de 1 Mai în regimul Ceaușescu

4:31

Câteva idei despre cum să faci din grătar o masă sănătoasă

4:50

Cum eviți mirosul neplăcut la pornirea aerului condiționat în mașină

1:39

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Prima pe listă va fi stabilirea unei relații strânse și constructive cu Regatul Unit, care se pregătește să părăsească UE nu numai formal, pe 31 ianuarie, ci și în realitate, spre finalul anului. Un acord elementar de liber schimb privind mărfurile poate fi posibil până la sfârșitul anului, însă pe agendă se află mult mai multe, iar ambiția UE ar trebui să fie mult mai mare.

Aici va fi deopotrivă importantă și politica externă și de securitate. Londra va fi probabil supusă la mari presiuni de către administrația Trump în privința unor aspecte-cheie, cum ar fi escaladarea conflictului cu Iranul, rupând-o în consecință de partenerii ei din UE care încearcă să prevină un nou război în regiune. Fapt ce evidențiază nevoia creării unui mecanism pentru coordonarea îndeaproape a politicilor externă și de securitate între Londra și Bruxelles, protejându-se concomitent și independența proceselor decizionale ale ambelor părți. Un lucru care va fi complicat – dar esențial.

În al doilea rând ea va trebui să se ocupe de politica balcanică, după ce Franța a torpilat pozițiile UE anterioare cu un veto contra începerii negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord. Fără o politică credibilă pentru integrarea Balcanilor, UE își va pierde și puțina influență pe care poate c-o mai are în vederea direcționării Serbiei și Kosovo către o acomodare dureroasă. O reuniune UE-statele balcanice a fost convocată în mai la Zagreb, în Croația, ceea ce lasă puțin timp pentru a se pune ordine în actuala încurcătură.

A treia ei sarcină este de a transforma ambițioasele obiective climatice ale UE în măsuri concrete și credibile urmând a fi luate de către statele membre. Până la conferința climatică COP26 de la Glasgow (Scoția) din noiembrie ar trebui să existe deja un acord care nu doar să facă din Europa primul continent neutru din perspectivă climatică până în 2050, ci să asigure și pașii imediați mai dificili pentru reducerea emisiilor cu 55% în decurs de un deceniu.

Politicile climatice vor avea ramificații în numeroase domenii. Măsurile concrete privind taxele și tarifele pentru carbon vor avea mari implicații pentru sistemul comercial global, supus deja la presiune de administrația Trump prin războiul ei comercial contra Chinei și prin subminarea Organizației Mondiale a Comerțului. Mai mult, aceste politici vor afecta relațiile cu marile țări emițătoare precum China și India. Se vor ascunde ele în spatele absenței SUA, sau se vor alătura unei agende mai ambițioase stabilite de UE?

Dacă politica balcanică va fi obiectul concentrării în cursul președinției croate a Consiliului UE în prima jumătate a lui 2020, toate semnele indică China drept principala chestiune de interes a președinției germane care-i va urma. O reuniune China-UE a fost programată în septembrie la Leipzig (Germania), dar este încă prea devreme pentru a ne da seama dacă Beijingul va permite vreun progres în privința unor chestiuni importante, între care și acordul de investiții aflat în negociere de ani de zile.

Rusia, de asemenea, este întotdeauna o sursă de insecuritate. Președintele francez Emmanuel Macron vorbește despre nevoia începerii unui dialog cu Moscova, dar nu poate ieși prea mult de aici atât timp cât Kremlinul nu e pregătit să facă un pas înapoi de la rezultatele agresiunii sale contra Ucrainei. În calitate de ministru german al apărării, von der Leyen a detașat forțe în Lituania pentru a descuraja aventurismul rusesc și este de așteptat ca ea să rămână fermă în sprijinul său pentru Ucraina.

Însă dinspre sud și sud-est vine riscul unor noi incendii.

Rămâne încă de văzut dacă am trecut sau nu de un punct fără întoarcere spre un conflict deschis între SUA și Iran după asasinarea dirijată a generalului maior iranian Qasem Soleimani, însă este dificil de evitat concluzia că ne aflăm deja pe o pantă periculoasă către un conflict mai amplu. În Iran era oricum probabil ca adepții liniei dure să obțină primatul, întrucât politica președintelui Hassan Rouhani de cooperare cu Occidentul e considerată un eșec, iar acum însuși Conducătorul Suprem, ayatolahul Ali Khamenei, cere răzbunare împotriva SUA. Stabilitatea Irakului ar putea fi periclitată de o confruntare SUA-Iran, iar instabilitatea se poate răspândi cu ușurință, avându-i drept beneficiari evidenți pe ISIS și alte grupări fundamentaliste.

Apoi mai există și un război prin interpuși în curs de escaladare, între Emiratele Arabe Unite, Egipt și Arabia Saudită pe de o parte și Turcia și Qatar pe de alta, cu Libia în calitate de următor punct fierbinte. De altfel și atmosfera din Mediterana de est se încinge, Turcia pretinzând vaste drepturi maritime într-o confruntare cu Grecia și Cipru. În fine, UE trebuie să se ocupe și de situația din ce în ce mai dificilă a unor largi porțiuni din regiunea africană Sahel.

În privința tuturor acestor chestiuni – cu excepția încercării de a salva acordul nuclear cu Iranul – UE a fost destul de pasivă în ultimii câțiva ani. Însă pasivitatea nu va mai merge acum, căci lucrurile riscă să devină chiar și mai rele. O Comisie Europeană „geopolitică” trebuie să probeze că are activitate geopolitică.

În pofida acestor provocări majore, 2020 ar putea foarte bine să nu fie decât aperitivul. Dacă președintele Trump va fi reales în noiembrie, toate pariurile vor cădea. Ceea ce înseamnă că, pe lângă problemele de care trebuie să se ocupe anul acesta, von der Leyen trebuie să-și facă planuri și pentru provocările chiar mai mari ce ar putea apărea după aceea.

Traducere: Andrei Suba