Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Nicusor Dan a postat pe rețele de socializare un video dintr-o drumeție, împreună cu copiii săi și partenera sa de viață.
”Astăzi am făcut o drumeţie în natură, iar copiii au fost cei mai încântaţi”, a transmis, duminică, Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook, alături de un clip video.
Alături de şeful statului apar în imagini copiii şi partenera sa.
”Eu vă păzesc pe voi!”, spune fiul preşedintelui. ”Atunci suntem în siguranţă”, i se răspunde.
La un moment dat când ajung lângă un lac, fiul se aude pe fundal: ”Bună ziua, lebădă”.
Când obesește, președintele Nicușor Dan îl ridică pe fiul său și-l instalează într-un rucsac special, ridicându-l în spate.
Prin pădure, preşedintele se opreşte şi îi arată fiului său: ”Sus acolo, cu negru, este căsuţa păsării. Şi-a adus acolo, şi-a făcut cu rămurele o casă unde să doarmă”.
O altă mișcare bine gândită, un bărbat și copilul lui de mână, vizită privată, festival al românismului, dialoguri inocente și liniștitoare cu trimiteri la siguranță. Ce de imagini emoționante din vacanța președintelui om simplu din popor ni se tot prezintă de câteva zile…
Pentru că Nicușor Dan are ambiții politice mari, așa că nu vrea să-și asocieze imaginea cu înmormântarea lui Ion Iliescu.
Când zic mari, mă refer la mari cât un al doilea mandat de președinte. Și mari cât să iasă din politică doar cu picioarele înainte.
Nu-i așa domnule ex-primar Dan, care în prima campanie ne-ați promis stârpirea caracatiței din administrație, iar în a doua că mai aveți nevoie de un mandat de primar pen’ că lucrurile-s mai complicate decât par, apoi la câteva luni după victorie ați dat fuga să vă înscrieți la președinție?!
Eu, bucureștean, angajat la Termoenergetica, petent și avertizor de vreo câteva ori în zadar la primarul în subordinea căruia e compania, vă știu și nu vă uit reacțiile. Văd zi de zi ce-a rămas după 6 ani…
Drumetie in camasa alba. Mai era unul inaintea lui care mergea pe munte cu pantaloni scurti, albi!!!!
Instagramabil!
NICUȘOR DAN este un om modest!
Unii făceau mișto de slipul lui în concediul din Bulgaria!
ACESTA E PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, NICUȘOR DAN! UN OM MODEST! ÎL SUSȚIN ȘI ESTE EXACT CE DOREAM SĂ FIE!🇷🇴🇪🇺✌️
Si n-are nici tichie neagra pe cap.