G4Media.ro

LIVE Ziua 291 de război. Volodimir Zelenski: ”Situația din Odesa este foarte…

sursa foto: Telegram/ SPRAVDI

LIVE Ziua 291 de război. Volodimir Zelenski: ”Situația din Odesa este foarte dificilă, penele de curent vor dura câteva zile”/ Rusia a atacat regiunea cu 15 drone iraniene/ Estonia cere livrări mai mari de arme către Ucraina

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă seară că atacurile Rusiei din cursul nopţii precedente asupra regiunii Odesa au lăsat 1,5 milioane de oameni fără energie electrică, o situaţie care ar putea dura câteva zile, deşi echipele de tehnicieni lucrează non-stop pentru refacerea infrastructurii energetice lovite, transmite News.ro. Zelenski a precizat că în total, ruşii au folosit în cursul nopţii trecute 15 drone Shahed (de fabricaţie iraniană) pentru a ataca regiunea Odesa, iar apărarea antiaeriană ucraineană a reuşit doborârea a zece dintre ele. În tot acest timp, Estonia pledează pentru livrări mai mari de arme către Ucraina.

Principalele evenimente ale zilei de duminică, 11 decembrie:

Ora 16:06 „Capul peștelui este complet putrezit”: Un fost ofițer FSB spune că soldații ruși sunt nemulțumiți de Putin și de liderii militari

Ora 22:16 Forţele ucrainene au lovit un hotel din Kadiivka, oraş din estul Ucrainei, unde îşi avea sediul grupului rus de mercenari Wagner, a declarat guvernatorul ucrainean al regiunii Luhansk, Serhi Haidai, conform BBC. BBC precizează că nu poate verifica din surse independente prezenţa membrilor Wagner în hotel, dar Serhi Haidai susţine că Rusia a suferit pierderi majore în urma atacului ucrainean. Guvernatorul spune că este de aşteptat ca „cel puţin 50%” din forţele care au supravieţuit să moară din cauza lipsei de tratament medical”.

Ora 15:04 Europa pur și simplu trece de la dependența de gazul rusesc la dependența de gazul natural lichefiat (GNL) din Statele Unite, a transmis duminică agenția de presă RIA, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 14:39 Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a discutat telefonic cu omologul rus Vladimir Putin despre începerea lucrărilor pentru exportul altor produse alimentare și mărfuri prin coridorul de cereale de la Marea Neagră, a anunțat duminică biroul lui Erdogan, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 12:09 De ce vorbește Olaf Scholz atât de des cu Vladimir Putin? Explicațiile cancelarului german și ce îi spune liderul de la Kremlin în fiecare convorbire

Ora 12:01 Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că țara își intensifică producția de arme de nouă generație pentru a se proteja de inamicii din Europa, Statele Unite și Australia, relatează Reuters, citată de The Guardian. Detalii aici.

Ora 11:43 O grupare paramilitară neonazistă asociată Kremlinului a cerut membrilor săi să transmită informații privind activitatea militară și de frontieră din Letonia, Lituania și Estonia, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la posibilitatea ca grupările rusești de extremă dreapta să planifice un atac asupra țărilor NATO, relatează The Guardian. Detalii aici.

Ora 11:00 Ministrul britanic de externe, James Cleverly, a declarat că nu a văzut nimic venind din partea Rusiei care să arate că Putin este dornic să rezolve conflictul din Ucraina. El s-a referit la rapoartele recente potrivit cărora Putin a sugerat că ar putea fi la orizont discuții de pace. Vorbind duminică la emisiunea Sophy Ridge de la Sky, Cleverly a spus: ”Nu văd nimic din partea Rusiei care să-mi dea încredere că Vladimir Putin participă cu bună credință la aceste discuții. Retorica mai largă este încă foarte conflictuală”, transmite The Guardian.

Ora 10:37 Reuters relatează că Gazprom din Rusia a declarat că intenționează să livreze duminică 42,6 milioane de metri cubi de gaz către Europa prin Ucraina, un volum în mare parte în linie cu cel din ultimele zile, scrie The Guardian.

Ora 10:16 UE se arată îngrijorată că Turcia menţine un parteneriat strâns cu Rusia în pofida războiului din Ucraina şi a sancţiunilor dure impuse de Occident. Detalii, aici. 

Ora 10:10 Viktor Bout, traficantul de arme eliberat de SUA într-un schimb de prizonieri cu jucătoarea americană de baschet Brittney Griner, a declarat că i-a urat noroc pe pista din Abu Dhabi unde au fost schimbați, relatează Reuters. Detalii, aici.

Ora 10:00 Rachete ucrainene au lovit o baza militară din Melitopolul ocupat de Rusia, susține Kievul/ Baza ar fi fost folosită de grupul Wagner/ Ucrainenii anunță zeci și morți și răniți ruși. Detalii, aici. 

Ora 09:40 Autoritățile pro-moscovite au declarat că un atac cu rachete Himars furnizate de Occident sâmbătă seara a ucis două persoane și a rănit 10, în timp ce primarul ucrainean în exil a declarat că zeci de „invadatori” au fost uciși, scrie The Guardian.

Ora 09:00 Primarul în exil al unui oraș important din punct de vedere strategic spune că zeci de „invadatori” au fost uciși, iar cancelarul german Olaf Scholz afirmă că Vladimir Putin este hotărât să cucerească părți din Ucraina, transmite The Guardian.

Ora 08:30 Traficantul de arme rus Viktor Bout, eliberat joi de SUA în schimbul baschetbalistei americane Brittney Griner, care era închisă în Rusia, şi-a exprimat sprijinul pentru Vladimir Putin şi pentru ofensiva din Ucraina, pe care a spus că o sprijină deplin, într-un interviu difuzat sâmbătă de televiziunea Russia Today, apropiată Kremlinului, relatează AFP, citată de News.ro.

Ora 08:15 Guvernul Croaţiei va cumpăra sistemul francez de apărare aeriană Mistral, într-un acord de 72 de milioane de euro (75,84 milioane de dolari), ca parte a eforturilor depuse de ţara membră a NATO de a-şi moderniza forţele aeriene, transmite Reuters.

Ora 08:00 Estonia pledează pentru livrări mai mari de arme către Ucraina. Detalii, aici.

Ora 07:30 Zelenski a precizat că în total, ruşii au folosit în cursul nopţii trecute 15 drone Shahed (de fabricaţie iraniană) pentru a ataca regiunea Odesa, iar apărarea antiaeriană ucraineană a reuşit doborârea a zece dintre ele.

Ora 07:00 Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă seară că atacurile Rusiei din cursul nopţii precedente asupra regiunii Odesa au lăsat 1,5 milioane de oameni fără energie electrică, o situaţie care ar putea dura câteva zile, deşi echipele de tehnicieni lucrează non-stop pentru refacerea infrastructurii energetice lovite, transmite News.ro.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...